Asociatia Locus, organizatie nonguvernamentala pentru salvarea patrimoniului, pregateste o noua campanie de strangere de fonduri pentru salvarea cladirii Bailor Neptun, parte din Baile Herculane, care se degradeaza pe zi ce trece, a declarat fondatoarea Oana Chirila, pentru wall-street.ro.

In 2019, Asociatia Locus a derulat o campanie de strangere de fonduri, in urma careia s-au strans circa 60.000 de euro pentru Herculane Project, proiectul de salvarea a Bailor Neptun. Cu aceasta suma s-au realizat mai multe lucrari pentru punerea in siguranta a cladirii.

"Am intervenit in 12 zone la nivelul invelitorii, am igienizat cladirea - 220 de metri cubi de moloz si gunoi au fost eliminati din interior (+70 camionete), am protejat fantana de majolica, am blocat accesele in cladire, am sprijinit doua sarpante si patru plansee, am curatat terasele exterioare si acoperisul de vegetatie, muschi si moloz. Toate elementele constructive si ornamentale aflate in prag de colaps, reprezentand un pericol public au fost depozitate in interiorul cladirii, iar toate elementele deja prabusite au fost paletate si depozitate la interior", a explicat Oana Chirila.

Lucrarile sunt, insa, reversibile si temporare, si au ca scop stoparea degradarilor produse prin infiltratii ale apei meteorice, prin prabusiri ale elementelor instabile si cele facute de mana omului - furt si spargerea elementelor ornamentale.

In prezent, planul este de a incepe o noua campanie de strangere de fonduri, pentru ca au nevoie de circa 50.000 de euro pentru a finaliza punerea in siguranta a cladirii.

"Acum ne pregatim sa lansam o noua campanie de strangere de fonduri, deoarece pentru a finaliza aceasta etapa de punere in siguranta mai avem nevoie de aproximativ 50.000 de euro. Vom lucra alaturi de specialisti din domeniul marketingului si speram sa reusim sa ajungem la cat mai multi oameni. Totodata, lucram la a ne diversifica si facilita modalitatile de donare - prin sms, platforme de crowdfunding si pe site-urile noastre. Din luna decembrie si pana astazi am reusit sa strangem 3.300 de euro. Estimam ca pana la inceputul lunii martie vom incepe o campanie. Noi continuam si acum strangerea de fonduri si o vom continua si pana la lansarea campaniei, dar nu la o anvergura asa de mare", a explicat Oana Chirila.

Asociatia Locus intentioneaza sa finalizeze lucrarile inca necesare la nivelul invelitorii si al sarpantei, unde sunt zone prin care se infiltreaza apa meteorica.

"Cea mai buna solutie ar fi inceperea unei proceduri pentru a face pasii necesari restaurarii, fiindca caracterul reversibil impus de lege in cazul interventiilor de urgenta ne impiedica sa salvam asa cum trebuie anumite zone", a explicat fondatoarea asociatiei.

Asociatia Locus se ocupa de punerea in siguranta a cladirii Bailor Neptun, parte din Baile Herculane. La inceputul lunii octombrie, asociatia a ajuns la un acord cu primaria in ceea ce priveste inceperea santierului de punere in siguranta a Bailor Neptun, dupa o perioada de neintelegeri, in care Primaria nu voia sa ii lase pe studenti si arhitecti sa se ocupe de problema.

Sursa foto: Martin Neagoe

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Anca Olteanu
Sunt redactor coordonator al publicației Retail.ro, parte din InternetCorp. Înainte am lucrat la site-urile Ziare.com și Wall-street.ro și la agenția de presă Mediafax, unde am fost reporter al departamentului Economic. Am absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri