Poliţiştii din localitatea Giarmata, limitrofă Timişoarei, au întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi au sancţionat contravenţional mai multe persoane care se aflau într-un local ce funcţionează în domeniul jocurilor de noroc, încălcând măsurile antipandemice.

Joi seara, în jurul orei 22,00, poliţiştii s-au deplasat la respectiva societate, unde au constatat că operatorul economic nu respectă măsurile referitoare la suspendarea temporară a activităţii, în interiorul sălii aflându-se cinci persoane care desfăşurau activităţi specifice, a anunţat, vineri, un comunicat al Poliţiei Timiş.

Operatorul economic a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 10.000 de lei pentru organizarea de activităţi în spaţiul public/privat închis, iar cele cinci persoane prezente au fost sancţionate contravenţional cu amendă în valoare totală de 25.000 de lei.

Totodată, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor.

Poliţia Timiş a acţionat, joi, pe raza judeţului, cu peste 200 de forţe pentru verificarea respectării măsurilor şi interdicţiilor impuse în vederea limitării răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Astfel, poliţişti, jandarmi, pompieri, reprezentanţi din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Timiş, ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Timiş au procedat la verificarea societăţilor comerciale care angrenează simultan un număr mare de angajaţi cu privire la respectarea măsurilor de protecţie sanitară în incinta acestora, precum şi verificarea spaţiilor comerciale din judeţ. A fost monitorizată respectarea distanţării fizice, purtarea măştii de protecţie şi prezenţa în interior a unui număr limitat de persoane în funcţie de rata de incidenţă, pentru prevenirea/limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

La activităţi au participat 257 de forţe de ordine, fiind verificate 93 de societăţi comerciale, 74 de locaţii/obiective precum şi 97 de mijloace de transport persoane, dintre care 43 de mijloace de transport în comun. Au fost verificate/legitimate aproximativ 2.500 de persoane.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 269 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 103.350 de lei. Dintre acestea 196 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 48.350 de lei au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, respectiv pentru nepurtarea măştii sanitare, 67 de sancţiuni în valoare de 20.000 lei pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri