Direcția de Sănătate Publică a transmis că rata de infectare din municipiul București a scpzut sub 1,5 la mia de locuitori și a ajuns la 1,49 la mia de locuitori. Informația a fost transmisă și de premierul Florin Cîțu, într-o declarație de presă, după o vizită de lucru de la un centru de vaccinare de la Satu Mare.

„De azi suntem sub 1,5 la mie, ceea ce înseamnă că această campanie de vacccinare e de succes. Singurul lucru major care s-a modificat este această campanie de vaccinare. Este singurul element nou care explică evoluția ratei de pozitivtare din București, dar și din toată țara. Vedem o scădere semnificativă în toată țara, presoiunea pe sitale s-a redus.

Avem dozele necesare și nu avem nicio scuză că până la 1 iunie să nu revenim la normalitate. Pandemia va trece, contează acum să pregătim resursele pentru ceea ce urmează. Am reușit să nu mai închide economia, am promis că o vom face și nu am făcut-o, am avut rezultate bune economice, dar acum e nevoie să accelerăm ritmul economic de creștere. Este și motivul pentru care plec acum la Bruxelles.

În același timp ne pragătim de exercițiul financiar 2021-2027. E importrant sa folosim lecțiile de anul trecut. Am fost azi și am vizitat un pod care trebuia finalizat în 2015. Nu mai vreau sa avem astfel de situații, vreau să mă asigur ca avem finanțare multianuală pentru fiecare proiect.

Urmează o perioadă importanța după ce va trece această pandemie. Ne vom concentra pe economie, după ce un an de zile în care ne-am concentrat pe sănătate. România trebuie să facă pași importanți spre convergență, nu avem nicio scuze, avem toate resursele, avem, o coaliție puternica și un guvern puternic”, a transmis Florin Cîțu.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri