Claudiu Năsui, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, anunță eliberarea din funcție a administratorilor ”speciali” pentru privatizarea de la Tohan și Carfil, punctând faptul că ”mai închidem două sinecuri”.

”Este categoria de sinecuri apărută în 2002 și care a dăinuit până azi. În teorie, acești administratori speciali ar fi trebuit să pregătească companiile de stat pentru privatizare. În practică, nu fac nimic. Dimpotrivă, își iau bani atât timp cât compania nu este privatizată. Tohan și Carfil sunt două companii de stat care au astfel de administratori „speciali”. Salariile lor erau de 8.962 de lei și 9.000 de lei pe lună”, precizează Claudiu Năsui.

Năsui adaugă faptul că banii din care erau plătiți cei doi vin din fondurile companiilor, care mai departe fac pierderi și generează datorii la stat, datorii care sunt șterse perioadic.

”Deci din banii noștri, ai contribuabililor. Cât de utili au fost acești administratori speciali pentru aceste două companii? Tohan SA este pe pierderi. În 2020 a avut pierdere de 3.6 milioane de lei. Și are datorii la stat de peste 30 de milioane de lei. Carfil SA este și ea pe pierderi, 11 milioane de lei în 2020 și are datorii de peste 15 milioane de lei, tot la stat. La un moment dat va trebui să ne oprim cu toate sinecurile și toate categoriile „speciale”. În ministerul economiei și în companiile care au rămas la economie, reforma continuă. Trebuie să punem stop găurilor negre și companiilor de stat căpușate”, explică Năsui.

Citeste si:
Bilanțul mandatului lui Năsui: Am promis că voi tăia din statul...
Bilanțul mandatului lui...
Sursa foto: Agerpres Foto

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri