19 dintre cei 77 de pompieri militari români dislocați în Franța, cu 4 autospeciale de stingere, au derulat prima misiune în zona Quartier Le Frayot, din Sud-Vestul Franței.

Misiunile executate de către personalul modulului RO-GFFF-V au constat în limitarea propagării incendiului la clădirile de locuit, menținerea unei linii de protecție între frontul incendiului și zona neafectată, precum și lichidarea focarelor ascunse, pe o suprafață de aproximativ 2,5 km2.

Capacitatea de 10.000 de litri a mijloacelor tehnice utilizate a oferit eficiență misiunilor, continuitate în intervenție și acoperirea în cele mai bune condiții a suprafeței afectate de incendii.

Tabăra pompierilor militari români a fost instalată în localitatea Hostens, departamentul Gironde, unde este și Punctul de Comandă al omologilor francezi.

Misiunea de sprijin pe care România o oferă autorităților franceze aflate în lupta cu incendiile de vegetație este compusă din deplasarea unui modul specializat de intervenție format din 77 de pompieri salvatori, cu 17 mijloace de intervenție.

Ajutorul se acordă în baza solicitării de asistență internațională formulată de guvernul Republicii Franceze prin Mecanismul European de Protecție Civilă

Sursa foto: Captură de ecran/ IGSU Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri