Cumpărăm tot mai multe produse electrice și electronice, dar reciclăm prea puțin din acestea, așa că riscăm să ne înecăm într-o mare de deșeuri. Acestea sunt concluziile tuturor studiilor, care arată, printre altele, că am ajuns la circa 23 de milioane de telefoane mobile vechi ținute prin sertare – mai multe decât locuitori are România.

Care sunt soluțiile, în condițiile în care românii produc anual peste 100.000 de tone de deșeuri de echipamente electrice și electronice? Or o mare parte din acestea – în general cele de dimensiuni mici, cum sunt telefoanele mobile și cablurile, încărcătoarele, aparatele foto ori țigările electronice – deseori rămân prin sertare, deși sunt defecte. Sau, mai rău, ajung la groapa de gunoi, unde riscă să devină deșeuri periculoase. În plus, aruncându-le în loc să le predăm pentru reciclare, se pierd resurse extrem de valoroase.

Cum putem trasforma această problemă într-o soluție? Pe de o parte, vorbim despre creșterea gradului de colectare. Pe de altă parte, prelungirea vieții acestor dispozitive poate fi deseori o opțiune. La CSR Growing Responsible 2023 încercăm să vedem, alături de Environ, Flip.ro și Ateliere fără frontiere, cum putem să ne salvăm din oceanul de dispozitive stricate și cum putem face ca telefoanele stricate să nu mai fie majoritare în România.

Acesta este doar una dintre sesiunile de discuții ale conferinței. În prima sesiune vom vorbi despre sistemul garanție-returnare, împreună cu Carrefour România. Apoi, alături de Raiffeisen Bank, discutăm despre inovarea și colaborarea în sustenabilitate. Iar Mastercard ne va aduce o sesiune dedicată soluțiilor pentru una dintre cele mai vizibile probleme, atât pentru mediu, cât și pentru societate: risipa alimentară.

Partenerii ”CSR Growing Responsible” 2023 sunt Vastint, Raiffeisen Bank, Environ, Carrefour și Mastercard. La categoria mobility partner regăsim compania Autonom, iar la supported by, IMOD flowers.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri