Înscrierile pentru examenele de bacalaureat şi Evaluarea Naţională se vor prelungi până pe 16 iunie, dată la care toţi elevii trebuie să aibă situaţia şcolară încheiată.

"Aşa cum ştiţi, conform calendarului actual, pe 13 iunie ar fi trebuit să se termine perioada de încheiere a situaţiilor şcolare pentru clasa a VIII-a şi pentru clasa a XII-a sau clasa a XIII-a la seral şi frecvenţă redusă. Această dată se va prelungi până pe 16 iunie. În cazul celorlalte clase nu se impun în acest moment modificări, ele având cursuri până pe 16 iunie. Practic, în acest moment, toate clasele, toţi elevii, până pe 16 iunie, trebuie să aibă situaţia şcolară încheiată. La fel, înscrierile pentru bacalaureat şi pentru Evaluarea Naţională se vor prelungi până pe 16 iunie", a spus ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

Ministrul Educaţiei a amintit că Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă, care conţine trei puncte: echivalarea unor probe orale de la bacalaureat cu notele din timpul liceului; examenul de titularizare se va desfăşura doar cu proba scrisă, fără a se mai face inspecţii la clase; se renunţă la evaluarea la clasa a VI-a.

Deca a explicat că această ordonanţă era necesară având în vedere cele trei săptămâni de protest al profesorilor.

În legătură cu concursul de titularizare, ministrul Educaţiei a precizat că, în contextul grevei, s-a luat decizia ca acest examen să fie susţinut doar la proba scrisă, renunţându-se la inspecţia la clasă sau la proba practică.

"O să mă întrebaţi de ce a fost necesar această măsură. Am primit şi noi mesaje de la cadrele didactice care au reuşit să desfăşoare această inspecţie la clasă. Problema este că, din informaţiile de la inspectoratele şcolare, vineri, 9 iunie, erau neefectuate peste 18.000 de inspecţii din totalul de aproximativ 31.000. Asta înseamnă că aproximativ 60% dintre inspecţiile anunţate nu se pot efectua. Nu mai este timp fizic în cele cinci zile de şcoală rămase, începând de luni, pentru ca ele să fie efectuate. Acestora li se adaugă cele peste 1.500 de probe practice neefectuate, care reprezintă aproape 70% din totalul probelor practice. Înţelegem nemulţumirea celor care au susţinut inspecţia la clasă şi celor care au făcut eforturi ca aceste inspecţii să se poată desfăşura. În ansamblu, însă, dacă nu modificăm structura probelor la examenul de titularizare, cei 60% dintre candidaţii care nu au reuşit să-şi desfăşoare aceste inspecţii nu s-ar fi putut prezenta la concurs, iar consecinţa pe care am fi suportat-o fără această măsură am fi văzut-o în toamnă, când riscam un blocaj la nivelul resursei umane din şcoli", a susţinut Ligia Deca.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri