Cel mai mare premiu din istoria jocului Loto 6/49, în valoare de peste 50 de milioane de lei (peste 10,10 milioane de euro), a fost câştigat duminică cu un bilet jucat în Sectorul 6 din Bucureşti, informează Loteria Română.

Biletul a costat 469,50 de lei.

"Biletul a fost completat astfel: în zona A cu schema redusă cod 50, în zona B s-au jucat 7 numere şi în zona C, de asemenea, s-a jucat schema redusă cod 50, în total 67 de variante, preţul biletului fiind de 469,50 de lei", precizează Loteria, citată de Agerpres.

Pe lângă premiul de categoria I, pe biletul norocos s-au înregistrat şi 23 de câştiguri de categoria a III-a în valoare totală de 9.791,1 de lei şi 24 de câştiguri de categoria a IV-a în valoare totală de 720 de lei.

"Acesta este primul câştig de categoria I obţinut în acest an la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în data de 03.11.2022 şi a fost in valoare de 19.198.843,92 lei", se precizează în comunicatul Loteriei Române.

Conform Regulamentului privind organizarea şi administrarea jocurilor de tip loto tradiţional, câştigătorul are la dispoziţie 90 de zile începând cu data tragerii pentru a-şi revendica câştigul.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri