Managerul Spitalului Municipal din Urziceni, precum şi medicul de gardă şi asistenta care se aflau în tură atunci când s-a prezentat femeia în travaliu care nu a fost primită în unitatea sanitară au fost sancţionaţi cu amenzi, a declarat, luni, şeful Inspecţiei Sanitare de Stat, Mioara Comana.

"Colegii mei au sancţionat managerul spitalului pentru neorganizare cu 4.000 de lei. Menţionez că sancţiunea este maximă ca persoană fizică. Există şi sancţiune de 30.000 de lei, dar asta ar trebuie să o dai spitalului şi efectiv banii să îi luăm din propriul buzunar sau din medicamentele bolnavilor ca să plătim o asemenea amendă. A fost sancţionată doamna asistentă care nu a respectat procedurile de examinare şi investigare, să solicite medicul tot cu 4.000 de lei. Şi medicul de gardă pentru că nu şi-a îndeplinit atribuţiile. Colegii mei sunt în continuare în control, pentru că şi domnul director medical avea atribuţii la fel ca şi doamna manager, dar înţeleg că între timp s-a internat într-un spital şi este în concediu medical", a afirmat Comana, într-o conferinţă de presă la Ministerul Sănătăţii, conform Agerpres.ro.

Ea a spus că doi angajaţi ai Inspecţiei Sanitare de Stat au fost trimişi la Spitalul din Urziceni pentru a efectua un control.

"La Spitalul Municipal din Urziceni s-a constatat că există în structură o secţie de obstetrică ginecologie cu 25 de paturi şi cinci de neonatologie. Nu există medic nici de neonatologie, nici de ginecologie şi nici măcar medic anestezist după orele 15,00. Pacienta care s-a prezentat la spital a venit cu maşină proprietate personală, a ajuns la Compartimentul de Primiri Urgenţe unde înţeleg că a fost văzută de către o doamnă asistent. În mod normal, conform Ordinului 1706, doamna asistentă trebuia să solicite investigaţii din partea medicului de gardă. Medicul de gardă nu a fost chemat, timp în care doamna asistent s-a gândit să sune la 112 ca să solicite transferul interclinic al pacientului", a explicat şefa Inspecţiei Sanitare de Stat.

Mioara Comana a menţionat că Spitalul din Urziceni avea un protocol conform Ordinului 1091 din 2006 care prevede transferul interclinic al pacienţilor de la spitalele cu competenţe reduse la spitalele cu competenţe terapeutice mai mari.

Sursa foto: shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri