O femeie în vârstă de 51 ani, din municipiul Roman, a fost înşelată pe Facebook de o persoană rămasă necunoscută care i-a promis în schimbul sumei de 499 de euro acţiuni la Hidroelectrica, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, citat de Agerpres.

După ce banca la care avea contul i-a spus că tranzacţia este o fraudă, femeia a făcut plângere la poliţie.

"Cu ocazia cercetărilor efectuate de poliţişti a rezultat faptul că la data de 10 octombrie, în timp ce persoana vătămată se afla la domiciliu şi utiliza o platforma de socializare, ar fi accesat o reclamă de tranzacţionare a companiei Hidroelectrica, fiind ulterior contactată de către o persoană necunoscută pe telefonul mobil. Aceasta, fiind îndrumată telefonic de persoana respectivă, ar fi accesat o pagina de internet, introducându-şi datele de pe cardul bancar, autorizând astfel o plată în valoare de 499 de euro", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Ramona Ciofu.

Poliţiştii continuă cercetările cu privire la săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

Lista completă a caselor de brokeraj autorizate să tranzacționeze acțiuni pe Bursa de Valori București, inclusiv acțiuni Hidroelectrica, poate fi accesată la acest link. De asemenea, la acest link puteți vedea și un top al celor mai activi brokeri de pe bursa românească.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Piețe de capital »



Setari Cookie-uri