Directorul CNAIR, Cristian Pistol, a declarat că denivelările apărute în asfaltul de pe podul suspendat peste Dunăre sunt generate de nerespectarea restricţiilor de tonaj de 7,5 tone, impuse în zilele caniculare.

"Pe rampa de acces au apărut nişte denivelări. În principal, au fost identificate cauzele pentru care ele s-au produs, vorbesc aici despre o depăşire de tonaj, nu s-a respectat tonajul de către autovehiculele care au circulat pe acest pod, pe de o parte. Pe de altă parte, ştiţi că am avut o perioadă de vreme caniculară, iar în acele momente noi am impus restricţii de tonaj la 7,5 tone, restricţii care nu au fost respectate de operatorii economici care se ocupă de transportul de mărfuri", a declarat Pistol.

Potrivit acestuia, din punct de vedere structural, podul este în regulă, iar aceste mici deficienţe vor fi remediate de către antreprenorul lucrării, astfel încât, la momentul recepţiei, la terminarea lucrărilor, nu vor mai fi niciun fel de probleme

Întrebat cine ar fi trebuit să verifice tonajul autovehiculelor care circulă pe podul suspendat peste Dunăre, Cristian Pistol a precizat că atribuţiile revin Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR).

"Atribuţiile sunt ale unei alte autorităţi din cadrul ministerului, am discutat cu inspectorul şef de la ISCTR, iar dânsul a convocat echipele pe care le avea pentru a verifica tonajul. Denivelările vor fi remediate cu traficul deschis. Limita de tonaj se impune când sunt temperaturi ridicate, codul roşu şi codul portocaliu de vreme caniculară. Odată cu creşterea temperaturilor exterioare, ştiţi foarte bine că temperatura la asfalt este mult mai mare, iar pe pod, în momentul în care se ajunge în zona de rampă, autovehiculele au tendinţa de a frâna, moment în care se pot crea aceste mici probleme ale asfaltului", a mai spus Pistol.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a precizat că se vor face verificări şi se va stabili motivul care a dus la apariţia de denivelări pe podul peste Dunăre, precizând că lucrarea este în garanţie.

"Aceste instituţii, fie că e vorba de ISCTR, trebuie să verifice. Ştiu că domnul Pistol a făcut o cerere către ISCTR de acest tip. Această lucrare este în garanţie, aşa cum bine ştiţi, şi această asociere trebuie să remedieze toate aceste probleme, mai ales că ne aflăm în perioada în care trebuie să demonteze macaralele, trebuie să termine drumul de pod, până la Jijila, care trebuie terminat, aşa cum bine ştiţi, până la sfârşitul acestui an", a declarat Grindeanu.

Sursa foto: Facebook / Irinel Scriosteanu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri