Un nou sit arheologic care scoate la lumină urme de locuire aparţinând unor culturi din perioada secolului IV şi a Evului Mediu a fost identificat pe teritoriul judeţului Buzău, într-o zonă albă din punct de vedere al descoperirilor, scrie Agerpres.

Rămăşiţe umane, fragmente de obiecte ceramice precum şi un inel au fost descoperite pe un teren aparţinând unei persone private din comuna Săhăteni, în urma unor lucrări de excavare. La faţa locului s-au deplasat arheologi din cadrul Muzeului Judeţean Buzău care au stabilit în urma unor cercetări preliminare că situl conţine urme ale unor habitate din două perioade istorice distincte.

"Situl a fost descoperit pe teritoriul comunei Săhăteni, într-o zonă în care nu exista nicio informaţie despre vreo descoperire, pe un teren privat. În momentul în care au derulat o lucrare, au fost descoperite oseminte umane precum şi fragmente ceramice. Au fost oprite lucrările iar în câteva ore o echipă de arheologi s-a deplasat în teren, a făcut o evaluare rapidă după care a procedat la recuperarea materialelor şi conservarea primară a zonei. Din punct de vedere al încadrării cronologice, acolo avem fragmente ceramice care provin din cadrul culturii Sântana de Mureş, secolul IV, cam pe acelaşi palier cronologic cu Diadema de la Gherăseni şi totodată au fost descoperite oseminte umane din morminte aparţinând Evului Mediu. Este vorba despre două perioade istorice destul de îndepărtate în timp descoperite în acelaşi sit. Colegii mei au recuperat şi ridicat atât recipientele ceramice cât şi oasele umane precum şi un inel probabil din argint. Pot să vă spun că suprafaţa excavată este destul de mare, probabil de ordinul sutelor de metri pătraţi iar zona de sit, zona unde au fost făcute aceste descoperiri este una destul de restrânsă în economia lucrării, adică nu au fost aduse distrugeri sitului'', a declarat directorul Muzeului Judeţean Buzău, Daniel Costache.

Potrivit specialiştilor, noul sit este deosebit de important din punct de vedere ştiinţific pentru că ajută la întregirea hărţii arheologice naţionale.

"Lucrările în acel areal au fost oprite urmând ca noul sit să fie inclus în registrul arheologic naţional. Din punct de vedere al importanţei putem vorbi despre faptul că am obţinut informaţii inedite despre locuirea din Evul Mediu Timpuriu şi Evul Mediu Târziu într-o zonă în care nu aveam astfel de cunoştinţe, o zonă albă pe harta arheologică a României. Aceste descoperiri vin să completeze din punct de vedere ştiinţific peisajul antropic din nordul Câmpiei Munteniei, din secolul IV şi din Evul Mediu. După obţinerea autorizaţiilor de cercetare vom merge şi asista lucrările care vor avea loc, să vedem sub ce formă, fie cercetare preventivă sau sub formă de supraveghere. Putem vorbi despre o descoperire extrem de importantă la nivel naţional şi nu mă refer la inventarul de interes arheologic care ar putea fi recuperat şi introdus în circuitul ştiinţific şi muzeal ci prin aceea că într-o zonă albă din punct de vedere arheologic iată că obţinem astfel de informaţii", a subliniat Daniel Costache.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri