Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică în Banat, Crişana, nord-vestul Olteniei şi zonele montane, valabilă până joi dimineaţa, şi un Cod galben de vânt puternic pentru estul Munteniei, Dobrogea şi bazinul vestic al Mării Negre, care va fi în vigoare pe parcursul acestei zile, scrie Agerpres.

Astfel, în intervalul 16 august, ora 14:00 - 17 august, ora 6:00, în Banat, Crişana, nord-vestul Olteniei, precum şi în zonele montane aferente, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse şi cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55 - 60 km/h), izolat vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20 - 25 litri/mp şi izolat de peste 40 litri/mp.

Judeţele afectate în totalitate de atenţionarea ANM sunt: Bihor, Arad, Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara, iar parţial: Cluj, Alba, Gorj şi Mehedinţi.

Meteorologii precizează că astfel de fenomene vor fi şi în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse.

De asemenea, miercuri, 16 august, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în estul Munteniei, Dobrogea şi în bazinul vestic al Mării Negre vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală în general de 55 - 65 km/h. Judeţele aflate sub Cod galben de vânt puternic sunt: Brăila, Tulcea Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi şi parţial judeţul Buzău.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri