Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă până la ora 23:00 în toată ţara, mai puţin în zona de nord a ţării.

Potrivit meteorologilor, în data de 8 octombrie, de la ora 10:00 şi până la ora 23:00, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări în est şi sud, apoi şi în centru şi vest, cu viteze de 55...65 km/h şi local peste 70 ...80 km/h îndeosebi în sud-estul ţării. La munte vor fi rafale de 80...90 km/h, iar în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, la altitudini de peste 1.700 m, în general de 100...110 km/h, conform Agerpres.ro.

Singurele judeţe care nu se vor afla sub Codul galben sunt Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Botoşani. Judeţele Suceava, Harghita şi Mureş sunt doar parţial vizate de atenţionarea meteorologică.

ANM precizează că vremea se va răci semnificativ, duminică în jumătatea nordică a ţării, iar luni şi în rest. În noaptea de duminică spre luni temperaturile vor fi uşor negative în nordul şi centrul teritoriului şi se va produce brumă.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri