Un număr de 20 de autobuze electrice dintre cele 100 care au ajuns în Capitală au trecut prin testul de anduranţă în trafic şi vor ieşi, de sâmbătă, pe traseu, a anunţat primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan.

"Este important că au venit toate cele 100, pentru că trebuia să vină înainte de 31 decembrie, era ultimul moment în care puteam să cheltuim banii europeni care ne sunt alocaţi. Din acestea 100, 20 au făcut deja testul de anduranţă şi, începând de mâine, vor ieşi pe traseu. Liniile 330, 335 vor avea autobuze electrice", a precizat Nicuşor Dan pe pagina sa de Facebook, după ce a participat la un test de anduranţă pe unul dintre autobuzele electrice.

El a menţionat că autobuzele electrice au aer condiţionat, USB pentru telefoane mobile şi că dau posibilitatea călătorilor să plătească orice călătorie cu cardul.

Nicuşor Dan a arătat, de asemenea, că autonomia autobuzelor electrice este de aproximativ 300 de kilometri, garanţia lor - de 8 ani sau de 480.000 de kilometri.

"Avem autobuzele electrice livrate şi deja intră pe traseu, o premieră pentru municipiul Bucureşti, alături de cele 100 de tramvaie noi şi, de la 1 ianuarie, vom primi primele troleibuze noi, moderne. Vom avea la anul 300 de autovehicule şi vehicule care vor intra în circulaţie şi vor înnoi parcul auto de la nivelul municipiului Bucureşti. Am promis un transport modern, la începutul acestui mandat, şi sper că ne-am ţinut de promisiune. Lucrăm la benzi unice pentru transportul în comun, lucrăm la metode de a fluidiza traficul şi sperăm ca bucureştenii să folosească aceste autobuze şi să se bucure de ele, pentru că urmează şi altele să vină în perioada următoare", a precizat, la rândul său, viceprimarul Capitalei Stelian Bujduveanu.

El a estimat că, în primele luni ale anului viitor, toate cele 100 de autobuze electrice ar putea fi pe traseu.

"Depinde cât de repede ne mişcăm cu staţiile de încărcare, pentru că noi am recepţionat astăzi încă 20 de staţii de încărcare lente. Optimist - aş spune - în primele luni ale anului viitor să avem totul funcţional şi totul pe traseu. Depinde foarte mult de infrastructura de alimentare cu energie electrică. Pe lângă staţiile de încărcare lentă, vom achiziţiona şi acele staţii cu încărcare rapidă, care vor fi la capăt de linie", a adăugat Stelian Bujduveanu.

Sursa foto: Facebook / Nicusor Dan

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri