Românii sunt mai puţin încrezători în propria capacitate de a aduce schimbări în societate, cu valori în scădere cu 16 puncte procentuale, în 2024, faţă de cele măsurate în valul anterior, din decembrie 2021, reiese din datele celui mai recent barometru realizat de Fundaţia Ashoka România privind atitudinea şi percepţia românilor despre rolul lor de creatori ai schimbării în societate, scrie Agerpres.

Astfel, unul din doi tineri au identificat reprezentarea tinerilor în Guvern ca nevoie pentru a se implica în acţiuni pentru binele societăţii şi s-au declarat mai interesaţi de antreprenoriat, gestionarea emoţiilor, gândire critică şi educaţie financiară ca abilităţi de care au nevoie pentru a deveni creatori ai schimbării.

De asemenea, studiul Fundaţiei Ashoka România a evidenţiat faptul că doar şase din zece români se consideră creatori ai schimbării, dar perspectiva pentru viitor este mai optimistă, însumând opt din zece români care cred că pot deveni ei înşişi creatori ai schimbării.

În prezent, nivelul de încredere în propria persoană a scăzut la 78% de la 84% în barometrul realizat anterior pe aceeaşi temă, în decembrie 2021.

"O explicaţie poate fi pusă pe seama faptului că, aflându-ne în an electoral, oamenii tind să delege responsabilitatea schimbării către alte instituţii, şi mai puţin către ei înşişi", menţionează realizatorii cercetării.

În ce își pun românii încrederea: în propria persoană, tineri și ONG-uri

Topul creatorilor autopercepuţi ai schimbării se modifică în acest an faţă de decembrie 2021, cu câteva diferenţe semnificative, între care şi faptul că ONG-urile surclasează, din nou, Biserica. Pe locul secund de situează tinerii (45%, faţă de 42% în valul anterior), iar pe a treia poziţie instituţiile statului (37% faţă de 40%), în timp ce ONG-urile sunt pe patru (30%, faţă de 22% - cea mai mare creştere). Biserica (21%) şi politicienii (18%).

"Studiul atrage atenţia asupra scăderii semnificative a încrederii în propria capacitate de a fi creatoare de schimbare a tinerelor între 15-24 ani. Dacă în barometrul realizat în decembrie 2021 76% dintre fetele din Gen Z se considerau creatoare de schimbare, procentul a scăzut la 52% anul acesta - iar această scădere poate avea explicaţii pe fondul unui val de discuţii în mass media cu privire la agresiuni şi hărţuire asupra femeilor. Respondenţii au mai declarat că abilităţile utile pentru a deveni un creator al schimbării sunt lucrul în echipă, pe primul loc, menţionat de 6 din 10 dintre respondenţi, urmat de organizarea personală, care este mai importantă în rândul celor până în 34 de ani, apoi de abilităţile de conducere şi de comunicare şi dezvoltarea abilităţilor sociale şi empatice. Gen Z sunt în continuare mai înclinaţi şi spre antreprenoriat, gestionarea emoţiilor, gândire critică şi educaţie financiară, faţă de celelalte categorii de vârstă", se arată în concluziile studiului de specialitate.

În ceea ce priveşte factorii care pot contribui la dezvoltarea atitudinii de creator de schimbare, auto-educaţia se află în continuare pe primul loc (93%), urmată de educaţia primită acasă (88%), nevoile prezente ale societăţii (70%), educaţia primită în şcoală (69%), prietenii şi cunoştinţele (61%).

Totodată, în clasamentul nevoilor tinerilor pentru a se implica în acţiuni sociale rămâne nevoia de fonduri, într-o pondere de 60% din totalul respondenţilor, urmată de nevoia de a fi reprezentaţi în Guvern (53%, în creştere faţă de 40%, la ediţia anterioară a barometrului), la egalitate cu nevoia de mentori (53%).

Studiul Fundaţiei Ashoka România a fost realizat împreună cu agenţia de studii de piaţă IZI data, concluziile obţinute fiind raportate la un studiu comandat de Ashoka România în decembrie 2021, pe un eşantion de 1.012 respondenţi, reprezentativ naţional urban, auto-administrat online. Pentru cercetarea din februarie 2024, s-a folosit metodologia Omnibus, chestionar online auto-administrat.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri