Se împlinesc 100 de ani de când Gustave Eiffel a trecut în neființă, inginerul care a creat unul dintre cele mai importante simboluri ale Parisului, turnul care a devenit o componentă a patrimoniului mondial, nu doar cel francez.

Pe 27 decembrie 1923, la Paris, celebrul inginer trecea, la vârsta de 91 de ani, la cele veșnice, dar în urma lui rămânea Doamna de Fier, numele original al Turnului, o creație ce fusese ridicată pentru a comemora centenarul Revoluției Franceze, iar ocazia perfectă pentru a inaugurarea ei a fost Expoziția Mondială de la Paris din 1889.

Dar asta nu este toată istoria celebrei construcții din inima Parisului, așa că, iată 10 lucruri pe care, foarte probabil nu le știați despre Turnul Eiffel.

Nu a fost proiectat de Eiffel

Contrar credinței populare, Turnul Eiffel nu a fost proiectat de bărbatul al cărui nume îl poartă. De fapt, Maurice Koechlin și Emile Nouguier, doi ingineri care lucrau pentru compania de construcții a lui Gustave Eiffel, au proiectat structura, potrivit Euronews.com.

Mai mult a fost angajat și un arhitect francez, Stephen Sauvestre, să îi ajute cu aspectul turnului, deoarece publicul nu a fost cel mai mulțumit de natura utilitară a structurii.

Două recorduri la construcție

Construction tour eiffel2.JPG
By Unknown author - La tour de 300 mètres (1900), libre de droits, Public Domain, Link

Construcția Doamnei de Fier a început pe 26 ianuarie 1887, iar lucrările au fost finalizate a durat doi ani, două luni și cinci zile, un timp record de construcție pentru acea vreme, mai ales ținând cont de tehnologie, dar și de masivitatea construcției.

Cu 330 metri înălțime, Dama de Fier devenea cea mai înaltă structură creată de om de pe Pământ când a fost finalizată.

Nici lui Gustave Eiffel nu i-a plăcut din prima turnul

Deși avea să devină construcția care să-l facă celebru în istorie, Gustave Eiffel nu a fost nici el un mare fan al ideii construcției turnului când i-a fost propusă.

De altfel, prima versiune a turnului propusă de angajații lui, a fost respinsă de Gustave Eiffel. Într-adevăr, proiectul inițial era destul de urâțel. Nu e ca și cum versiunea aprobată era de Eiffel avea să fie mai îndrăgită de populația pariziană.

Schița inițială a turnului.

Maurice koechlin pylone.jpg
By Maurice Koechlin, Émile Nouguier - http://www.beobachter.ch/fileadmin/dateien/bilder-editionen/2009/26_09/wahrzeichen_plan.jpg, Public Domain, Link

De altfel, probabil de aceea Gustave Eiffel nu se află el însuși printre proiectanții turnului, iar meritul pentru gândirea lui le-a fost atribuit Koechlin, Nouguier și Sauvestre.

Mai mult, era cât pe ce să nu fie construit, din cauza lipsei de fonduri. Proiectul fusese prezentat încă din 1884, iar în 1886 bugetul pentru Expoziția Mondială nu fusese încă aprobat. Se lua în calcul o reducere a cheltuielilor cu acest eveniment, iar construcția turnului ar fi picat.

Francezii au urât Turnul lui Eiffel

Dacă Gustave Eiffel a devenit un mare susținător al proiectului propus de angajații săi, parizienii s-au arătat nemulțumiți până în ultima clipă.

De Ziua Îndrăgostiților din 1887, ziarul Le Temps a inclus opoziția vehementă a peste 300 de artiști, scriitori și gânditori politici parizieni față de Turnul lui Eiffel.

Exposition Universelle de Paris 1889 - Universitäts- und Landesbibliothek Darmstadt.jpg
By Unknown author - Universitäts- und Landesbibliothek Darmstadt, Public Domain, Link

„Pentru a înțelege ceea ce argumentăm, trebuie doar să ne imaginăm pentru o clipă un turn cu o înălțime ridicolă dominând Parisul, la fel ca un gigantic coș de fum negru de fabrică, masa sa barbară copleșind și umilind toate monumentele și slăbindu-ne lucrările de arhitectură, care va pur și simplu dispar în fața acestei nebunii uluitoare”, se spunea în scrisoarea de protest.

Eiffel a răspuns în același ziar, argumentând că lui, în calitate de inginer, îi dorea doar să adauge frumusețea orașului. Francezii nu prea le-a păsat de opinia lui, dar nici inginerului de ce își dorea publicul, așa că nu a ezitat nicio clipă în ridica turnul care-i vexa pe mulți parizieni.

Salvat de o antenă radio, ținut în viață de războaiele mondiale

Motivul principal pentru care, probabil, nu s-a creat o opoziție atât de puternică față de construcția turnului a fost și aceea că era o construcție care avea o autorizație temporară. Oricât de supărați erau opozanții construcției, cu siguranță se împăcau cu gândul că monstruozitatea avea să fie dărâmată.

Turnul Eiffel a fost construit pentru a evidenția priceperea industrială a Franței la Expoziția Mondială din 1889 de la Paris, așa că a fost gândită ca o construcție provizorie, primind doar un permis de construcție ce avea să expire în expire în zece ani, iar în 1909 chiar era gata să fie demontat.

În timp ce alți parizieni abia aștepta demolarea lui, alții au dezvoltat un atașament față de turn, iar pentru al păstra în picioare a fost instalată o antenă radio în vârful lui. Considerat prea important pentru a fi distrus, oficialii orașului au dat funcția de turn de transmisie radio pentru a fi salvat de la demolare.

Francezii aveau să înțeleagă utilitatea „urâtului turn radio” din inima capitalei lor în cele două războaie mondiale.

În al Doilea Război Mondial, Hitler și-a declarat și el dorința de rade turnul de pe fața pământului, așa că, foarte probabil, conducătorul nazist a alimentat dorința francezilor de menține în picioare construcția care-l enerva pe cel care a făcut paradă cu tancurile pe sub Arcul de Triumf, o construcție pe care parizienii o îndrăgeau.

Turnul poate fi vopsit doar manual, la fiecare șapte ani

Trecând aspecte ceva mai tehnice, Turnul Eiffel este vopsit în cea mai mare parte manual și este revopsit cu un strat gros de vopsea protectoare la fiecare șapte ani de către 50 de vopsitori, pentru a preveni apariția ruginii.

În cazul în care vă întrebați, este nevoie de aproximativ 60 de tone de vopsea protectoare pentru a acoperi turnul cu un strat protector.

Trebuie să menționăm și faptul că „Doamna de Fier” va primi „haine noi” pentru Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Lucrarea de revopsire va fi una dintre cele mai ample renovări ale turnului din ultimii 130 de ani.

Înălțimea Turnului se schimbă odată cu anotimpurile

(Sursa foto: Pixabay)

Da, ați citit corect, înălțimea Turnului Eiffel se schimbă odată cu anotimpurile, ceea ce înseamnă că, dacă îl vizitați vara, turnul este mai înalt. Acest lucru se datorează structurii de fier care se extinde până la aproape 18 centimetri din cauza temperaturilor ridicate.

De cealaltă parte, în frigul iernii, Turnul pierde circa 15 centimetri față de înălțimea proiectată, din contractării fierului.

Un alt aspect tehnic ce trebuie menționat este acela că, deși turnul a fost construit pentru a rezista, se poate legăna în timpul furtunilor.

Există 72 de nume gravate la bază. Pănculescu nu este printre ele

Pe baza Turnului Eiffel sunt gravate 72 de nume. Aceste gravuri aduc un omagiu matematicienilor și oamenilor de știință care sunt atribuiți construcției de succes a turnului.

Din păcate pentru românii care încă mai cred că Gheorghe Pănculescu este cel care a făcut posibilă erecția turnului din mijlocul capitalei franceze, numele lui nu este inscripționat. În timp ce o colaborare dintre Pănculescu și Eiffel este mai mult decât posibilă, deoarece Pănculescu a fost angajat al companiei de construcții a lui Eiffel, contribuția lui la construcția turnului nu este recunoscută oficial.

Mitul a început în anul 1971, ca o bucată de propagandă comunistă românească, când Ziarul Flamura Pravohei a scris că inginerul francez i-ar fi mulțumit în cartea „Communications sur les travaux de la tour de 300 m”.

Profesorul de istorie Ion Bocioacă din Vălenii de Munte, orașul natal al lui Pănculescu, a derulat propria cercetare, analizând cartea lui Eiffel și documente oferite de urmașii direcți ai lui Pănculescu. Nu a găsit nimic concludent care să susțină miturile românești. Eiffel nici măcar nu-l menționează pe inginerul român în cartea lui.

Apartamentul secret din Turn

În timpul construcției, Eiffel a inclus în secret un apartament privat în turnul său, aproape de vârful lui, la ultimul nivel.

Gustaves Apartment - Eiffel (3384390462).jpg
By Serge Melki from Indianapolis, USA - Gustave's Apartment - Eiffel, CC BY 2.0, Link

Este locul în care au fost invitați personalități uriașe de-a lungul timpului, printre cei mai cunoscuți contemporani ai lui Gustave Eiffel, care l-au vizitat în acest apartament numărându-se controversatul inventator Thomas Edison, căruia i se atribuie greșit inventarea becului incandescent.

Acesta nu a făcut altceva decât să perfecționeze invenția lui britanicului Humphry Davy, cel care a creat primul bec electric din istorie, cu aproape 70 de ani înaintea lui Thomas Edison.

Revenit la turnul nostru, apartamentul a fost amenajat pentru a recrea întâlnirea dintre Eiffel, Thomas Edison și fiica sa, cu ajutorul unor figuri de ceară.

Există o Doamnă Turnul Eiffel

Probabil că acesta este unul dintre cele mai obscure lucruri despre Turnul Eiffel, deoarece este un subiect destul de controversat.

Turnul Eiffel este căsătorit.

(Sursa foto: Shutterstock)

Da, nu este nicio păcăleală. Erika Aya, arcaș competitiv american și avocat al sexualității obiectelor (cei care dezvoltă relații și atracție sexuală pentru obiectele neînsuflețite), s-a „căsătorit” cu Turnul în 2007. A „întâlnit” turnul pentru prima dată în 2004 și a fost dragoste la prima vedere.

Așadar, înainte să vă vină alte idei trebuie să știți că Turnul Eiffel nu mai este disponibil pe piață.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri