Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de precipitaţii însemnate cantitativ şi intensificări de vânt, valabilă până joi dimineaţa în zone din 12 judeţe, precum şi o informare de vreme rea ce vizează întreaga ţară, scrie Agerpres.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 23 aprilie, ora 10:00 - 24 aprilie, ora 8:00, pe fondul Codului galben, în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură şi în zona de deal a Olteniei va ploua, iar la altitudini mari vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Cantităţile de apă vor fi de 25 - 35 l/mp şi, izolat, de peste 45 - 50 l/mp. Temporar, vântul va avea intensificări pe creste, cu rafale de 90 - 100 km/h.

De asemenea, în acelaşi interval, va fi în vigoare o informare meteorologică în toată ţara. Astfel, aria ploilor se va extinde dinspre regiunile sudice. Vor fi mai ales averse, izolat însoţite de descărcări electrice. Cantităţile de apă vor fi în general de 15 - 20 l/mp, iar la altitudini mari, la munte, vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare.

Vântul va avea intensificări temporare în majoritatea zonelor, cu viteze în general între 45 şi 55 km/h, în timp ce, în zona montană înaltă, rafalele vor depăşi 70 - 80 km/h.

Meteorologii precizează că, pe parcursul zilei de miercuri (24 aprilie), vântul va mai avea intensificări temporare în vest şi nord-vest şi pe arii restrânse în rest, cu viteze în general între 45 şi 55 km/h.

Pentru zona Capitalei, până joi, la ora 8:00, se estimează că vremea va fi închisă şi temporar va ploua slab, mai ales sub formă de aversă (cantităţi de apă în jurul a 10 l/mp). Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare (viteze de 40 - 50 km/h), iar temperatura maximă va fi de 13 - 14 grade, în timp ce minima va oscila între 8 şi 10 grade.

Sursa foto: Pexels

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri