Discutia cu Ilinca a fost una directa, deschisa, despre antreprenoriat, pionierat, limitarile pe care le-a simtit in corporatie, dar si despre vulnerabilitatile pe care le-a descoperit, le-a acceptat si pe care incearca sa le transforme in avantaje.

In urma cu un an, Ilinca Paun a decis sa plece din conducerea Colliers, companie in care a fost aproximativ 18 ani (din care 8 in management) si sa ia calea antreprenoriatului. Acum isi imparte timpul intre doua proiecte antreprenoriale, familie si cateva proiecte educationale pe care inca le deruleaza cu fostii colegi de la Colliers. Si admite ca echilibrul nu este deloc usor de gasit.

Ponderea principala din timpul de lucru este ocupata de The Entrepreneurship Academy, prima facultate de antreprenoriat din tara noastra si chiar din sud-estul Europei, o facultate de realitate, asa cum este prezentata.

“Acolo sunt team coach - facilitez cea mai avansata grupa de studenti - si am rol executiv, am echipa, responsabilitati de management. La Colliers sunt membru al boardului si lucrez cu fostii colegi la cateva proiecte, vom lansa in curand Colliers Academy. Sunt un mix de mentor, profesor, fosta sefa care mai merge acolo, e si multa melancolie. Si in 3house, proiectul de co-working in care initial am fost silent partner, am decis sa ma implic mai mult”, explica Ilinca.

2019, anul in care...
Citeste si: 2019, anul in care antreprenorii vor concura mai mult pentru fonduri

In toamna anului trecut, Ilinca Paun, Vlad Craioveanu si Cristian Ustinescu, trei nume importante in domeniul imobiliar, au lansat 3house, un nou concept de spatii de lucru, ce integreaza servicii all-inclusive si vizeaza peste 15.000 mp in urmatorii 2 ani.

“Ne-am dat seama ca este nevoie de mine. Businessul este la inceput, sunt multe lucruri de pus la punct si am decis sa ma implic. Suna frumos conceptul de silent partner, pui niste bani si astepti sa creasca contul in banca. Insa e nevoie de implicare. Sunt zile in care am intalniri sau sedinte pentru toate cele trei proiecte in care sunt implicata. Nu e deloc usor sa le gestionez, mental si emotional”, a povestit Ilinca.

Cum se simte antreprenoriatul dupa 18 ani de corporatie

In ultimii ani de Colliers, Ilinca a inceput sa isi doreasca flexibilitate, sa simta ca mersul la birou de la 9 la 5 nu este neaparat valoros.

"Simteam nevoia sa ies, sa ma intalnesc cu oameni, sa vizitez un startup sau sa fac sport, sa imi vad copiii. Sa sparg usa, asa cum se zice, un sentiment ciudat pentru sefa, mai ales ca nu imi doream sa faca si colegii la fel. Nu imi mai placea sa fiu tinuta la program. Nu stiu de unde a venit aceasta nevoie de libertate si de mai multe proiecte. Cred ca imbatranisem si incepusem sa simt nevoia de libertate castigata, dovedisem ce am avut de dovedit”.

5 modalitati simple de a...
Citeste si: Cum sa gasesti idei de business care ar putea schimba lumea

Ilinca spune ca experienta la Colliers i-a dat claritate in modul in care vrea sa faca business: etic, cu bun simt, fara o abordare tranzactionala activa. I-a dat, de asemenea, abilitatea de a intelege oamenii si nevoile lor, dar si relatii, respect si o reputatie care conteaza foarte mult in antreprenoriat. Tot in Colliers a invatat si cele mai puternice lectii, cele din greseli, care sunt in continuare greu de iertat.

“Pretentia de la mine acum este mai mare, imi este mult mai greu sa accept ca fac greseli. Presiunea celor din jur este mai mica si mai mult de tipul incurajator. M-am eliberat de acea presiune din corporatie care nu imi placea, chiar daca sunt mult mai stricta eu cu mine, am invatat sa transform mai repede greselile in lectii”.

Antreprenoriatul ii provoaca multa adrenalina. Nimic nu este presetat, oamenii vin cu idei, sunt deschisi sa le testeze iar acest lucru a atarnat mult in decizia de a schimba macazul. “In corporatie era o frica mare de schimbare, pe care nu mai puteam sa o duc. Ma consuma foarte tare competitia permanenta, inclusiv in interior. De fapt, uitandu-ma in urma, realizez ca si in copilarie am fost mereu intr-un mediu extrem de competitiv. Familia mea ma impingea catre studiu, olimpiade, trebuia sa fiu prima. Pana in clasa a 10-a am fost sefa de promotie si imi uram colegele cu care luptam pentru premiul 1. Acum regret ca, la varsta aceea, cand se leaga prietenii pe viata, aveam acele sentimente de invidie si ura. Imi pare rau ca am crescut asa”, a mai povestit Ilinca.

Aceasta este unul dintre motivele pentru care este team coach pentru una dintre clasele de la academia de antreprenoriat pe care o conduce, pentru ca isi doreste sa insufle spiritul de echipa tinerilor.

Afacerea pornita de trei...
Citeste si: Paradigma Film, afacerea de productie video pornita de trei jurnalisti

Dar, cum majoritatea studentilor Academiei sunt elevi de top din scolile romanesti, din cele mai importante orase, si ei vin cu acelasi spirit competitiv inoculat. Tocmai de aceea exista o perioada de adaptare, de “dezvatare” de tot ce inseamna competitivitate, superioritate si autoritate intre elevi si profesori.

“Se adapteaza greu, noi ii vedem de doua ori pe saptamana cate 4 ore in formula team coach si echipa, ii invatam sa construiasca increderea intre ei, sa se aseze intr-un cerc de incredere. De fapt, identificam inca de la interviu deschiderea de a lucra in echipa. Daca sunt aroganti si individualisti si foarte atasati de aceste caracteristici, fara dorinta de schimbare, ii respingem”, a explicat Ilinca.

Cum arata echilibrul?

Pe langa cele trei proiecte in care este implicata, Ilinca isi dedica mult timp si familiei, in care a intrat de curand si un golden retriever care are nevoie de atentie, mai ales ca va avea pui, in curand. Discutia ajunge intr-o zona mai putin confortabila decat cea despre business, inca Ilinca ramane la fel de sincera si deschisa.

“Nu ma consider o mama suficient de buna, din perspectiva faptului ca de multe ori am dat mai mult timp in business si dezvoltarii mele profesionale decat lor. Am invatat mai tarziu ca ar fi avut nevoie de mai mult. Am regrete in privinta timpului acordat lor, nu doar cantitativ. Am vazut mai tarziu ca am fost mult timp in filmul de tipul logistica parentingului, prea preocupata sa nu le lipseasca nimic, insa le-a lipsit atentie reala si echilibru”.

Nu pare sa creada foarte mult in ideea de echilibru, pentru ca stie ca daca vrei sa schimbi lumea si sa faci ceva cu impact, trebuie sa te implici, ceea ce o sa ia energie din alta parte.

“Multi dintre cei care pun mare pret pe work-life balance nu vor ajunge staruri. Dar poti sa fii fericit si fara sa fii star? Eu cred ca da. Acestia sunt cei care inteleg altfel fericirea si nu au nevoie de validare. Eu am avut nevoie si daca nu ajungeam sefa la Colliers nu m-as fi iubit pe mine. Cand am ajuns, mi-am dat seama ca tot nu ma iubeam, pentru ca nu eram o mama buna. Cand o sa ajung sa fiu o mama buna, o sa fie alt motiv. Este, de fapt, o stare de permanent cautare. Suntem o tranzitie”.

Mai degraba, o varianta mai buna ar fi sa existe o forma de igiena in zona de work-life balance. Sa nu amestecam lucrurile, sa nu transferam stresul de la birou acasa sau invers, sa gasim metode care ne ajuta sa avem un management bun al energiei: meditatie, yoga, sport, citit, terapie.

“Pe la 35 de ani mi-am dat seama ca oamenii din jurul meu se indepartau de mine. Eu veneam puternic, cu agresivitate fata de copii, prieteni, colegi, iar raspunsul lor era de evitare. Erau acolo, faceau ce ziceam eu, dar nu se simteau in siguranta. Mi-am dat seama ca ceva nu era in regula cand copilul meu iesea repede din camera, din cauza tensiunii mele. Desi eram pe cai mari in cariera, eram nefericita cu modul in care eram perceputa ca manager. Am inceput sa merg la coaching, terapie, yoga si sa ma descopar ca manager si ca om”.

Pentru ca timpul llincai era limitat si venea peste noi urmatoarea ei intalnire, ne apropiem de finalul discutiei, asa ca o intreb daca s-ar mai intoarce vreodata in corporatie. Primul raspuns vine rapid: never!. Insa imediat il nuanteaza: “De fapt, never say never” (n.r.: niciodata sa nu spui niciodata).

“Cand m-am angajat la Colliers, ma vedeam seful unei firme foarte mari. Aveam un iz de megalomanie in mine si pozitia de putere ma atragea foarte tare. Acum ma atrage alt timp de putere. M-am intrebat si eu daca imi lipseste sau ce s-a intamplat cu acel vis si cred ca in Colliers am atins plafonul maxim, 18 ani in total, din care 8 de sefie. Cand am simtit ca nu mai pot sa modific cat doream, am plecat. Nu as accepta o pozitie intr-o corporatie mare, in care rolul meu sa fie doar de implementare. Dar daca cineva mi-ar propune sa schimb directia intr-o companie, probabil ca as accepta”, incheie Ilinca Paun.