România este una din țările care se confruntă cu cel mai mare deficit de medici și asistente medicale din Uniunea Europeană. Ca urmare a migrației masive a personalului medical, în 2019, țara noastră avea o medie de doar 2,9 medici la mia de locuitori, în timp ce media Uniunii Europene este de 3,6, potrivit celor mai recente date de la Eurostat. Același raport arată că României îi revin doar 6,7 asistente la mia de locuitori, comparativ cu 8,5 - media Uniunii Europene.

Această realitate se vede în spitale, dar și la domiciliul pacienților, acolo unde medicii și asistentele calcă mai rar pragul. Pacienții de la domiciliu rămân mereu pe ultimul loc în materie de îngrijiri medicale. Acesta este și motivul pentru care Ovidiu Tuduruță a decis anul acesta să bună bazele propriului start-up care să ajute persoanele care au nevoie de îngrijiri medicale la domiciliu. Așa s-a născut Beesers, platforma care aduce „spitalul” acasă.

Cum funcționează aplicația Beesers

Beesers a luat naștere la finalului lunii ianuarie a acestui an, însă proiectul în sine a fost „copt” deja cu mult timp înainte. A durat mult până ca eforturile să se concretizeze în jurul modalității în care consumatorul de servicii medicale la domiciliu își dorește să obțină asistență, spune reprezentanții afacerii pentru wall-street.ro.

Aplicația conectează printr-un singur click personalul medical calificat cu pacienții fiind mai degrabă un marketplace pentru îngrijiri medicale la domiciliu. Concret, utilizatorul descarcă aplicația pe dispozitivul mobil, se conectează cu adresa de Google/Facebook/AppleId sau cu un cont manual, adaugă adresa de domiciliu, selectează specialistul după preț și după evaluările celor care au rezervat înaintea lui și plasează cererea.

Ovidiu Tuduruţă, fondator Beesers

Ovidiu Tuduruta, fondator Beesers

Practic, dacă sunt respectați acești pași, utilizatorul trebuie doar să aștepte vizita medicului acasă. Deocamdată, în cadrul platformei sunt disponibili zece medici și 50 de asistenți medicali în București. În Brașov și Târgu Mureș românii regăsesc în aplicație două clinici și ulterior fondatorul afacerii urmează să listeze peste 500 de specialiști medicali pentru 11 județe din sudul României.

Este mai ieftin și mai facil să construiești tehnologie care să conecteze pacientul, nevoile sale medicale cu specialistul medical decât să construiești infrastructură spitalicească în formă fizică. În plus, îmi doresc să fac din această platformă una prietenoasă pentru persoanele cu dizabilități, să derulez o campanie prin care să ofer acces la un număr mare de persoane cu dizabilități și să validez tehnologic accesul la serviciile medicale pentru persoane aflate în imposibilitatea de a se deplasa.

Ovidiu Tuduruţă, fondator Beesers

Ovidiu a pornit în afacere cu aproximativ 40.000 de euro, bani pe care i-a obținut în urma unei finanțări adresate românilor cu statut de rezident în Diaspora în 2017-2018, în perioada în care antreprenorul lucra la Bruxelles pentru politicile de tineret în cadrul European Disability Forum.

„Am accesat acest program, iar suma câștigată în urma concursului de selecție a fost un prim imbold pentru a contura conceptul și a dezvolta aplicația. Ulterior, am completat această finanțare cu încă 80.000 de euro până la momentul lansării, atât din surse proprii cât și cu ajutorul unui prim business angel - fondatorul și proprietarul cremei de vinuri biologice Domeniul Bogdan”, mai precizat Ovidiu Tuduruţă.

Din luna martie și până în prezent, aplicația a înregistrat peste 7.000 de utilizatori doar în București, peste 10.000 la nivel național.

La scurt timp după lansarea aplicației, Ovidiu a reușit să atragă patru investitori pentru un buget de 350.000 de euro, însă după un răspuns favorabil al pieței, la doar o lună a extins bugetul pentru 2021, la 500.000 de euro, în contextul unei cereri foarte mari generată și de restricțiile impuse de criza sanitară.

Citește și: Echipa HOSPICE oferă îngrijiri la domiciliu pentru copiii cu o boală incurabilă

Ce servicii medicale sunt disponibile pe Beesers

Pe Beesers, românii pot alege în prezent din următoarele servicii medicale:

  • administrare medicamente pe cale orală
  • perfuzii, monitorizare parametri fiziologici
  • recuperare medicală (kinetoterapie, fizioterapie, masaj)
  • injecții, recoltare analize de toate tipurile
  • recoltare teste COVID-19
  • îngrijire plăgi
  • tratamente escare
  • montare/schimbare sonde urinare
  • spălături profesionale pentru urechi
  • vaccin
  • servicii de consiliere psihologică.

Beesers

„Oferim utilizatorilor posibilitatea de a realiza o rezervare multiplă, care permite pacienților aflați sub tratament să își rezerve printr-o singură programare un pachet de servicii (pachet de recuperare a mobilității, de recuperare post traumatică, postoperatorie, post AVC, de recuperare post COVID-19 sau pachet pregătire intervenții medicale) toate cu analize de sânge incluse”, explică Ovidiu Tuduruță.

Citeste si:

    Strategie clară pentru următorul an

    Românii care au nevoie de servicii medicale la domiciliu, o pot face prin Beesers, aplicație prezentă deja prezentă în orașele București, Brașov, Târgu-Mureș, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, Bacău, Suceava, Botoșani, Oradea.

    Ovidiu Tuduruță își propune să extindă infrastructura de furnizare de servicii medicale în mai multe orașe din țară, inclusiv în mediul rural. Având acest lucru în minte, strategia este una cât se poate de clară pentru fondatorul Beesers: să ducă aplicația în cât mai multe localități, atât din urban, cât și din rural.

    Vrem să demonstrăm că acolo unde avem resursă profesională disponibilă, dacă soliciți asistență medicală acasă, medicul sau asistentul medical chiar te vizitează.

    Ovidiu Tuduruţă, fondator Beesers

    Citeste si:

      Beesers va fi în curând disponibilă în mai multe locații din sudul țării: Argeș, Prahova, Buzău, Olt, Dolj, Călărași, Ialomița, Gorj, Giurgiu, Vrancea, Dâmbovița.

      „Totodată, vreau să ne focusăm în mod deosebit pe facilitarea serviciilor medicale în zona rurală unde accesul la servicii de sănătate este foarte dificil”, a mai precizat antreprenorul.

      Sursa foto: Shutterstock

      Abonează-te pe

      Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

      Despre autor
      Raluca Juncu
      Raluca este unul din reprezentanții entuziaști și curioși ai generației Millennials. A studiat Jurnalism la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării la Universitatea din București și a urmat un master în Comunicare și Resurse Umane, în cadrul aceleiași instituții. Timp de doi ani a fost redactor la revista Forbes România și colaborator în cadrul mai multor proiecte editoriale precum Top 500 companii , Top 30 cele mai influente femei, precum și...

      Te-ar putea interesa și:



      Mai multe articole din secțiunea Start Up »



      Setari Cookie-uri