Aeroportul Internaţional „Avram Iancu" din Cluj-Napoca a anunţat că reia cursele aeriene spre Marea Britanie, Spania, Olanda şi Belgia, notează Agerpres.

„Începând de astăzi, 7 iulie, de pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu Cluj se reiau zborurile regulate spre Marea Britanie, Spania, Olanda şi Belgia. Compania aeriană Wizz Air va opera zboruri către 6 destinaţii din Spania, 3 destinaţii din Marea Britanie, o destinaţie din Olanda şi o destinaţie din Belgia", se arată într-un comunicat trimis, marţi, de aeroportul clujean.

Potrivit sursei menţionate, spre Marea Britanie vor fi zboruri zilnice spre Londra (Luton) şi câte două curse spre Birmingham (miercuri şi duminică) şi Doncaster (marţi şi sâmbătă).

Spre Spania vor fi cinci curse, la Barcelona (marţi, miercuri, joi, sâmbătă şi duminică), câte trei spre Madrid (luni, miercuri şi vineri) şi Zaragoza (marţi, joi şi sâmbătă), câte două spre Valencia (marţi şi sâmbătă) şi Alicante (miercuri şi duminică) şi câte una spre Palma de Mallorca (sâmbătă).

Spre Belgia vor fi cinci curse, la Charleroi (marţi, miercuri, joi, sâmbătă şi duminică), iar spre Olanda, trei curse, la Eindhoven (marţi, joi şi sâmbătă).

„Pentru detalii referitoare la zborul pentru care şi-au achiziţionat bilete de avion, recomandăm pasagerilor să menţină legătura cu operatorul aerian. Totodată, având în vedere situaţia generată de pandemia de Covid-19, pasagerii trebuie să se prezinte la birourile de check-in din aeroport cu 3 ore înainte de zbor, să respecte toate măsurile de distanţare socială, măsurile sanitare obligatorii de purtare a măştii şi toate instrucţiunile personalului aeroportuar", se mai arată în comunicat.

Sursa foto: Facebook Aeroportul Cluj

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri