Touroperatorul Cocktail Holidays a încheiat anul trecut cu un volum de vânzări cu peste 50% mai mic decât cel din 2019, în contextul în care industria turistică este una dintre cele mai afectate din cauza pandemiei de COVID-19. Anul acesta, estimările agenției vizează însă un volum dublu față de 2020. Sezonul estival 2021 vine cu operarea curselor charter deja consacrate către destinații din Grecia și Turcia, dar, dacă se vor redeschide Spania și Cipru, touroperatorul va relua și zborurile către aceste două țări.

Anul trecut a adus nenumărate provocări în industria turismului, atât intern, cât și extern, restricțiile de călătorie impuse la nivel global soldându-se cu amânări și anulări ale pachetelor turistice achiziționate anterior declanșării pandemiei.

„Am încheiat anul cu un rulaj mult mai mic decât ne așteptam la începutul anului 2020. Avantajul nostru este, însă, portofoliul variat de produse, cu mai multe destinații, pe care operăm de foarte mulți ani. Astfel, pe sezonul estival, am avut chartere cu încărcare bună pe Grecia și, apoi, când s-au deschis granițele, și pe Turcia. Pe final de an, au mers foarte bine charterele de Egipt, mult mai bine decât în anii precedenți. După aproape un an de stat acasă, turiștii au preferat să rezerve și să meargă în vacanță în sezonul de iarnă. Am observat un trend ascendent al călătoriilor și în ianuarie, spre deosebire de alți ani, când vedeam asta abia din martie. Ne-am adaptat permanent la schimbările legate de restricțiile de călătorie și am redus mult valoarea avansurilor de la turiști, iar cu partenerii am negociat termene de plată mult mai permisive”, spune Dan Goicea, CEO Coktail Holidays.

Asigurare medicală care cuprinde și COVID

Touroperatorul a avut anul trecut și câteva inovații, impuse de pandemie. În iulie 2020, Cocktail Holidays a fost printre primele agenții de turism care au inclus în pachetele sale bonus asigurarea de călătorie standard cu protecție împotriva COVID-19, atât în timpul călătoriei, cât și anterior plecării la destinație. Totodată, odată cu introducerea prezentării unui test COVID-19 negativ la destinație, agenția a încheiat un parteneriat cu două clinici medicale pentru a-i ajuta pe turiști să beneficieze de programare.

În cei 28 de ani de exeperiență în turism, nu am avut parte de asemenea provocări, iar în lipsa unui suport din partea statului, am fost obligați să fim flexibili și să răspundem, pe cont propriu, la toate provocările externe.

Dan Goicea

În acest context, 2021 nu vine cu foarte multe noutăți, destinațiile estivale operate în mod tradițional – Grecia, Turcia și Egipt - sunt prezente și anul acesta în portofoliul Cocktail Holidays. A fost introdus un zbor charter nou, din Craiova, către stațiunea egipteană Sharm El Sheikh, iar din Cluj va fi reluat charterul către Rodos (Grecia), suspendat în sezonul estival 2020.

Cât costă o vacanță în Egipt

„Așa cum era previzibil, de altfel, destinațiile de bază anul acesta sunt cele mediu-curier către Grecia, Turcia și Egipt. Spre exemplu, un pachet de șapte nopți în Egipt, cu All Inclusive, asigurare de călătorie și transferuri, pornește de la 348 de euro/pers. Operarea pe Egipt e săptămânală, până în octombrie, din București, Cluj și Craiova. Dacă se vor ridica restricțiile de călătorie, vom relua, bineînțeles, și charterele către Spania și Cipru, care au fost închise în 2020. Sperăm să avem un sezon estival cât mai aproape de normal, ținând cont că a început și campania de vaccinare, iar turiștii s-au obișnuit și ei cu ideea de a călători pe timp de pandemie“, afirmă Dan Goicea.

Dacă în alți ani se putea vorbi și despre lansarea unor destinații noi, contextul de față împiedică turoperatorii să inoveze foarte mult din acest punct de vedere. Mai mult decât atât, a scăzut interesul turiștilor față de produse care au fost căutate foarte mult timp.

În varianta optimistă, ne așteptăm anul acesta la un volum de vânzări dublu față de 2020. Piața turistică a redevenit una last minut, iar turiștii vor să achite cât mai târziu, nu își mai rezervă vacanțele din timp, așa cum o făceau înainte.

Dan Goicea

Reduceri de peste 50% la vacanțe

Astfel, luna aceasta, care în mod tradițional este asociată cu perioada târgurilor de turism, touroperatorul Cocktail Holidays a pregătit o campanie online de reduceri și condiții speciale pentru turiștii care doresc să calatorească sezonul acesta.

„Am pregătit reduceri de până la 60% la cazare, dar și condiții de înscriere speciale, tocmai pentru a le putea oferi turistilor noștri siguranța de care au nevoie. Campania se desfășoară în perioada 15 și 28 februarie, pe website-ul agenției, cât și în rețeaua de agenții partenere din întreaga țară, iar ofertele vor fi promovate și pe conturile noastre de socializare astfel încât cei care ne urmăresc să afle primii despre aceste vacanțe cu reduceri și condiții de înscriere”, spune Maria Terragni Goicea, Marketing Manager Cocktail Holidays.

Touroperatorul a înregistrat, în 2019, un volum de vânzări de 25 milioane de euro, cu 40% mai mult decât în anul anterior, iar numărul turiștilor deserviți la momentul anului 2019 a depășit 35.000. Brandul Cocktail Holidays a apărut în urmă cu 14 ani, dar compania care îl deține, Prompt Service Travel Company, a fost deschisă încă din 1993. Agenția și-a început activitatea oferind turiștilor vacanțe cu zboruri charter în Grecia – Creta, în prezent operând peste 25 de destinații din București, Cluj-Napoca, Iași, Constanța și Craiova. Portofoliul turoperatorului cuprinde vacanțe cu zboruri charter, circuite externe de diferite tipuri și vacanțe în destinații exotice, precum Sri Lanka, Thailanda, Cuba.

Citeste si:

    Sursa foto: Shutterstock

    Abonează-te pe

    Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

    Despre autor
    Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

    Te-ar putea interesa și:



    Mai multe articole din secțiunea Turism »



    Setari Cookie-uri