Aproape 50% dintre turişti au făcut rezervări pentru vacanţa de Paşte la hoteluri de 4 şi 5 stele cu numeroase facilităţi şi servicii incluse, relevă datele unui tur-operator, transmite Agerpres.

Conform sursei citate, unităţile de cazare cu ape termale şi facilităţi pentru turismul de sănătate au fost preferate de seniori, în timp ce destinaţiile rurale, cât mai aproape de natură, au constituit un bun prilej pentru familii să experimenteze turismul tradiţional.

Totodată, Băile Felix, Bucovina şi Valea Prahovei s-au aflat printre destinaţiile preferate de turişti pentru vacanţa de Paşte, în ceea ce priveşte zona de munte-balneo-rural, iar Mamaia, Vama Veche şi Costineşti au fost în top pentru litoral, susţin reprezentanţii Bibi Touring Touroperator. În schimb, Sulina, Băltenii de Sus şi Crişan au fost destinaţiile preferate în ceea ce priveşte Delta Dunării.

Printre destinaţiile favorite pentru city break-uri, târguri de Paşte, s-au aflat Braşov, Timişoara şi Sibiu. Pe de altă parte, evenimentele desfăşurate pe riviera românească "au atras numeroşi tineri în căutare de distracţie şi good vibes".

"Durata medie a sejurului faţă de perioada similară a anului trecut a crescut de la 2,7 la 3,4 nopţi datorită celor 6 zile libere acordate bugetarilor şi a vacanţei şcolare, sporind dorinţa de a călători prin puntea creată între cele două sărbători", se mai precizează în comunicat.

Faţă de anul trecut, s-a remarcat o creştere cu 5% a vânzărilor de Paşte pentru segmentul munte-balneo şi city break, procentul de rezervare fiind în medie de 70-85%, în funcţie de destinaţie.

"Au fost unităţi de cazare în Bucovina sau Maramureş unde gradul de rezervare a fost de 100%. Pe litoral s-a înregistrat o uşoară scădere faţă de anul trecut, iar gradul de rezervare în Mamaia, Mamaia Nord, Eforie Nord, Costineşti şi Vama Veche nu a depăşit 60% din totalul locurilor de cazare. La acest lucru a contribuit vacanţa prelungită cu puntea dintre cele două sărbători şi vremea extrem de capricioasă la începutul intervalului, cu ploi şi temperaturi scăzute, dar şi faptul că nu toate unităţile de cazare au fost deschise", se menţionează în comunicat.

Pe de altă parte, Delta Dunării s-a bucurat de un interes major pentru vacanţa de Paşte, cât mai aproape de natură şi de specificul unic al Rezervaţiei Biosferei, vânzările crescând în medie cu 15% faţă de anul trecut. Rezervările last minute au fost preferate de turiştii indecişi sau în aşteptare de reduceri pe ultima sută de metri.

Faţă de perioada similară a anului trecut, tarifele pachetelor turistice au înregistrat creşteri cuprinse între 10 şi 20%, în funcţie de destinaţie şi de serviciile oferite.

"Mare parte dintre turişti au ales să rezerve încă din toamna anului trecut prin programul 'Înscrieri Timpurii', cu reduceri consistente, care practic au anulat majorările de tarife. În plus, aproape 30% din pachetele achiziţionate au fost achitate cu vouchere de vacanţă, prin acelaşi program. Au prezentat interes hotelurile cu oferte tematice, meniuri pascale, vânătoare de ouă pentru cei mici, muzică live, acces gratuit la toate facilităţile unităţii", mai arată datele Bibi Touring Touroperator.

Tarifele au început de la 475 lei/cameră pentru 3 nopţi la un hotel de 3 stele fără servicii de masă pe litoral şi au ajuns până la 5.000 lei/camera pentru 3 nopţi la un hotel de 5 stele din Băile Felix cu toate mesele incluse, pachet de băuturi, acces la Aquapark şi programe artistice live.

"Practic, o dată cu minivacanţa dublă, de 1 Mai - Paşte, a început sezonul turistic estival 2024. Turiştii merg în România, în tot mai multe localităţi turistice care s-au dezvoltat în ultimii ani. Fie sunt fideli staţiunilor în care merg de ani de zile, fie 'vânează' noutăţile care apar an de an, hoteluri, restaurante sau centre spa noi, festivaluri sau atracţii interesante de agrement. Litoralul e meteo dependent de vremea frumoasă. Turiştii vin la mare, dar evenimentul bate vremea", a declarat Adrian Voican, preşedinte Bibi Group4Travel.

Potrivit sursei citate, gastronomia autentic românească, tradiţiile populare, atracţiile turistice şi evenimentele locale au fost printre preferinţele celor care au ales să petreacă Sărbătorile Pascale în România.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri