Timp de o săptămână am dat o tură prin marile resorturi din Antalya. Am stat în mai multe hoteluri de cinci stele și am avut ocazia să discut cu managerii acestora despre ce înseamnă turism în Turcia, cum își atrag clienții, dar și despre prețurile din acest sezon estival.

Trebuie menționat că doar în regiunea Antalyei, în 2022, au ajuns 13,5 milioane de turiști. Pentru anul acesta, estimarea este de 16 milioane de turiști, cel mai aglomerat an din 2019 când regiunea a fost vizitată de 19 milioane de persoane.

Primul complex în care am fost cazat a fost Crystal Admiral, în regiunea Side, cam la 90 de kilometri Vest de orașul Antalya, o metropolă care continuă să se dezvolte, depășind deja pragul de 5 milioane de locuitori.

Crystal Admiral, Antalya, Turcia(Una dintre piscinele principale ale hotelului Crystal Admiral - Sursa foto: Wall-Street.ro)

La Crystal Admiral am discutat cu managerul general al hotelului Ergün Avcı, de la care am aflat că mentalitatea oamenilor din turismul turcesc este axată pe reacția rapidă la cerințele clienților.

Suntem atenți la ce își doresc clienții. Luăm impresii de la ei, fie prin intermediul carnețelelor pe care le găsesc în camere, fie pe rețelele de socializare sau pe platformele de booking, iar la următoarea lor vizită încercăm să le oferim ce ne-au cerut”, ne-a explicat general managerul Crystal Admiral Resort Suites & Spa.

Evident că am gândit și eu, ca și alții, că domnul stătea de vorbă cu reprezentanții presei, că este managerului unui resort care vrea să atragă cât mai mulți turiști, inclusiv din România, așa că ce alt răspuns putea să dea?!

Numai că afirmațiile acestuia aveau să fie confirmate de acțiunile angajaților. După ce ne-am terminat activitățile dedicate jurnaliștilor, ne-am împrăștiat prin complex, în funcție de preferințele personale. Unii în camere, alții spre plajă, iar alții pe șezlongurile de lângă piscină, unde era mai adăpost, iar vântul nu ne deranja atât de mult.

Ospătarii care se plimbau prin resort nu aveau cum să știe cine suntem, dar nivelul zâmbetului și căldura cu care am fost primiți de personalul care era prezent în situațiile în care managerii erau de față nu a scăzut. Tot timpul prezenți pe lângă tine, dar în niciun caz în stilul acela agasant în care un ospătar vrea să te convingă să consumi cât mai mult.

Nici nu aveau de ce, pentru că, pentru ei, eram doar niște clienți veniți la all-inclusive. Cereai un ceai, o cafea sau orice altceva și aveau grijă să-ți mențină paharul plin. Evident, fiind la final de aprilie, era și mai simplu, deoarece erau mult mai puțini clienți în resort decât în perioada de vârf a sezonului estival din Turcia.

Și nu a fost cazul doar vizitei de la Crystal Admiral, ci și la următoarele resorturi pe care le-am vizitat.

În a treia seară, la al doilea resort pe care l-am vizitat, Crystal Tat Beach Golf Resort & Spa, am ieșit cu grupul seara să ascultăm un concert live ce avea loc în complex. Fiind destul de răcoare, doamnele și domnișoarele de la masă au cerut pături. Dar fiind o zonă obișnuită cu vremea caldă în cea mai mare parte a timpului, păturile nu se regăseau în arsenalul hotelului.

Soluția de compromis și greu acceptată de oamenii din hotel a fost cea a unor prosoape de plajă. Personalul a insistat că nu este normal ca oaspeții să folosească prosoapele. Doar eram la un hotel de 5 stele, dar grupul a insistat pe această variantă.

Crystal Tat Beach

(Vedere dintr-o cameră din Crystal Tat Beach - Sursa foto: Wall-Street.ro)

În a doua seară petrecută la Tat Beach, un resort de 5 stele, nu foarte scump, dar absolut superb prin locația și amenajarea sa, am ieșit din nou pe terasa principală a hotelului, pentru o seară de karaoke. Ne-am așezat în același loc, iar surpriza plăcută a fost că personalul, sesizând că se lăsase răcoarea afară, a venit cu un set de pături pe care le cumpăraseră în timpul zilei pentru a nu mai fi luați ei prin surprindere de clienți.

O dovadă de reacție rapidă la dorințele clienților.

Barurile și restaurantele au meniurile afișate și știi cu ce te pot servi, dar am testat solicitarea unor băuturi care nu erau în listele respective, iar barmanii s-au arătat încântați să ne pregătească inclusiv băuturile care nu erau în lista lor. În România nu prea am găsit genul acesta de atitudine, în care gazda unui hotel, bar sau restaurant să depună un efort pentru a satisface o plăcere extra a unui client.

În cazul activităților dedicate turiștilor, peste tot găsești angajați care te informează din proprie inițiativă despre ce programe speciale au pregătite. Că este vorba de concursuri de darts, de lecții de yoga, de dans, că vorbim de concerte live, seri de karaoke sau orice altceva, o să afli din timp, fie de la ospătari, ori de la echipele de animație din resorturi, care îi întreabă pe oaspeți dacă vor să participe la aceste activități.

Iar asta pentru că vor să le ofere clienților o experiență cât mai plăcută.

În ton cu ce ne spunea Ergün Avcı, general managerul de la Crystal Admiral, și cel de la Tat Beach, Murat Kaya, atrăgea atenția asupra obligației gazdei de a-l face pe oaspete să se simtă bine, în acord cu tradițiile turcești.

Turiștii care revin la noi sunt cea mai bună reclamă, deoarece un turist fericit se întoarce și cu alții. În plus, înseamnă că noi ne-am făcut treaba bine”, ne-a spus Murat Kaya.

Drept dovadă stau cifrele legate de rata de retenție a hotelului pe care-l administrează. Circa 30-35% dintre oaspeții resortului revin și aduc după ei alți clienți, deoarece o recomandare directă pentru o destinație este mai bună decât orice recenzie pozitivă pe care o poți citi pe un site de specialitate.

Dar probabil cel mai mare impact l-au avut cuvintele lui Nadir Alir, director de operațiuni în departamentul de food & beverages din cadrul hotelului Crystal Tat Beach. Acesta ne-a spus așa:

„Știm că majoritatea turiștilor muncesc 10-11 luni pe an ca să-și permită o vacanță, așa că, de ce să nu le oferim cea mai bună experiență?!”

Este o formă de respect, nu doar pentru clientul care-ți plătește un serviciu, ci și o formă de respect pentru efortul depus de turist pentru a-și permite o vacanță memorabilă și nu una care să-l amărască pentru toate inconvenientele pe care le-a întâmpinat în vacanță.

Nu se zgârcesc pe banii clienților

Apoi, un alt plus este „all-inclusive-ul” turcesc. Chiar dacă nu au inventat ei conceptul de all-inclusive (țările din sudul Asiei au venit cu acest concept), turcii l-au dus la nivelul următor. Unul pe care au încercat să-l copieze și bulgarii, și grecii, mai nou egiptenii și tunisienii, dar încă nu îl fac la nivelul turcilor.

Mâncarea și băutură din pachetele de all-inclusive stau la discreția turiștilor, iar turcii te încurajează să consumi, când ar putea să-ți distragă atenția și să te facă să consumi cât mai puțin, astfel încât pachetul pe care ți l-au vândut să devină și mai profitabil pentru ei. Dar nu se gândesc să facă economie pe banii tăi.

La al treilea hotel la care am stat, Nirvana Cosmopolitan, unul foarte aproape de orașul Antalya, ospătarii ne-au umplut masa cu gustări pe lângă băuturile cerute. La un moment dat, ospătarul venea cu câte două băuturi din toate cele consumate. Dacă ar fi trecut cineva pe lângă masa noastră, ar fi crezut că suntem alcoolici. Eram 7 persoane la masă și vreo 20 de pahare, mai goale sau mai pline. Pe lângă acestea, diverse coșulețe cu chips-uri, alune, migdale, caju, fructe și așa mai departe.

Nirvana Cosmopolitan(Recepția hotelului Nirvana Cosmopolitan - Sursa foto: Wall-Street.ro)

La fiecare dintre hotelurile la care am fost, aproape de miezul nopții, barmanii și ospătarii au venit să ne anunțe că trebuie să închidă, dar nu pentru a ne da de înțeles că trebuie să plecăm, ci să ne întrebe dacă mai dorim să ne pregătească alte băuturi înainte de a închide „taraba”.

Știu localuri din România unde personalul începe să trântească scaune, mese, să pună muzică proastă sau să se fâțâie pe lângă tine, astfel încât să te determine să pleci din localul lor.

Ultimul resort în care am stat a fost Nirvana Mediterranean Excellence, cel mai luxos hotel al grupului Kilit, din Beldibi, cam la 30 de km Est de Antalya. Un complex care se întinde pe un teren de 55.000 mp și prin care clienții sunt plimbați cu buggy-uri precum cele de golf, ești întrebat dacă vrei ca personalul să vină să-ți pregătească vila sau camera în care ești cazat pentru culcare, iar un asistent personal îți stă la dispoziție non-stop pe WhatsApp în cazul în care ai nevoie de orice. Fie că este vorba de apelarea serviciilor de curățenie până la programarea la masaj sau pentru solicitarea unor informații legate de facilitățile din complex. Mi-au scris inclusiv când am ajuns la București să mă întrebe dacă am ajuns bine acasă.

(O parte dintre vilele din complexul Nirvana Mediterranean Excellence - sursa foto Nirvana Hotels)

Într-adevăr, în cazul Nirvana Mediterranean Excellence, vorbim de un hotel cu prețuri foarte ridicate, dar experiența pe care ți-o oferă turcii face toți banii.

Una peste alta, ideea e că turcii știu cum să te facă să te simți bine. De la modul în care te primesc, până la mâncare și deserturile delicioase, de la facilități și până la peisaje, turcii știu să-i facă pe turiști să-și dorească să se întoarcă mereu la ei. Știu să facă turism, iar cel mai mare avantaj al lor este ospitalitatea.

Revenind la ce discutam cu Ergün Avcı, managerul de la Crystal Admiral, acesta ne-a explicat că la târgurile de turism, reprezentanții resorturilor lor promovează mai întâi regiunea Antalyei, abia apoi facilitățile lor. Promovează turismul din Turcia, nu afacerile unor antreprenori din turism. Știu că, dacă atrag oameni în Antalya, vor avea clienții cu toții.

„Sunt foarte uniți aici. Acum doi ani, când am avut incendii, am avut cu toții angajați în zonele afectate și care nu au putut veni la muncă. Așa că ne-am ajutat între noi, trimițând de la unii la alții personalul de care fiecare avea nevoie. Am făcut asta pentru că știam că, indiferent de problemele locale, experiența turiștilor nu trebuia să sufere”, ne-a mai explicat managerul de la Crystal Admiral.

Vestea proastă este că Turcia se scumpește și anul acesta

Oamenii din resorturile din Turcia se așteaptă la o creștere importantă a numărului de vizitatori, cu 2,5 milioane mai mulți decât în 2022. Se așteaptă inclusiv la o creștere a numărului de turiști români. Dacă în 2022 au fost circa 250.000 de români în zona Antalyei, în acest an se așteaptă la o creștere de 30%.

Este un avans important, deși prețurile vor fi mai mari decât anul trecut, operatorii de hoteluri fiind obligați să crească tarifele de cazare din cauza condițiilor economice complicate.

Cauzele sunt scumpirea energiei, a carburanților sau a alimentelor. De asemenea, o problemă mare pe care o au turcii acum este devalorizarea monedei naționale. Lira pierde în mod constant teren în fața dolarului. Deși prețul gazului a scăzut destul de mult în ultimele luni, toată această scădere a fost anulată de deprecierea lirei turcești.

„Chiar dacă în august 2022 prețul pe metrul cub de gaz era de 10 dolari, iar acum a coborât la doar 2 dolari, prețurile în Turcia rămân mari. Același lucru se întâmplă și cu benzina și motorina pentru că importăm în dolari, iar pe piața locală, încasăm în lire turcești, așa că pierdem bani din cauza deprecierii lirei”, ne-a explicat managerul de la Crystal Admiral.

Potrivit acestuia, au crescut și salariile și costurile cu angajații pentru a compensa creșterea inflației din Turcia, iar majoritatea resorturilor au echipe mari de personal. Doar în Crystal Admiral lucrau la momentul vizitei noastre 450 de angajați, deși este abia startul sezonului estival în Turcia.

Potrivit lui Ergün Avcı, grupul Kilit, cel care deține nu mai puțin de 20 de hoteluri, ajunge la peste 10.000 de angajați în vârf de sezon. Managerul general al hotelului Crystal Admiral spune că ideal ar fi ca un asemenea resort să aibă 1 angajat per fiecare loc de cazare, iar hotelul pe care-l administrează are o capacitate 800 de locuri.

În ceea ce privește așteptările legate de prețuri, Ergün Avcı anticipează ca prețurile să crească puternic, în unele cazuri chiar să se dubleze față de 2022, dar creșterile vor varia de la un resort la resort.

Cu toate acestea, turcii din Antalya sunt pregătiți să-i primească pe turiști și în acest an cum pot mai bine, iar dacă nu mai apar surprize, cum ar fi vreo pandemie, război sau cutremur, numărul de turiști ar putea depăși estimările.

Sursa foto: Wall-Street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Adrian Ungureanu
Venit în Capitală în 2007, ca orice copil de provincie cu tolba plină de vise, primul fiind acela de a deveni comentator sportiv - următorul Cristian Țopescu - Adrian a ales să-și înceapă cariera de jurnalist scriind în presă. Deși era abia în al doilea an la Facultatea de Jurnalism , Adrian și-a găsit un loc de muncă la ziarul ” Curierul Național ”. A realizat abia la interviul de angajare că nu mai există departament de sport la ziar, dar asta...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri