Dacă în România deținerea de marijuana este strict ilegală și te poate duce după gratii, în numeroase state europene consumul de canabis în scopuri recreaționale este privit mult mai permisiv, fiind chiar dezincriminat. Iar într-un stat UE este chiar legal să fumezi iarbă. Să vedem deci cum stau lucrurile în fiecare țară europeană: unde poți să fumezi iarbă fără să ajungi la închisoare și unde nu poți.

Am luat statele europene în ordine alfabetică și am verificat pentru fiecare dintre ele statutul consumului recreațional de iarbă. Deseori situația de la fața locului nu e aceeași precum cea din legislația privind drogurile: autoritățile pot fi mai permisive în viața de zi cu zi, mai ales cu cei care dețin doar cantități mici. La fel de bine, însă, autoritățile pot fi și mai severe, deci e mai bine să știi ce prevede legislația țărilor europene în privința consumului de canabis.

Albania: deținerea și consumul de canabis sunt ilegale și te pot trimite în spatele gratiilor chiar și pentru 10 ani. Poliția ar putea închide ochii la cantități mici, dar nu te poți baza pe asta.

Andorra: deținerea și consumul de canabis sunt ilegale. Poți să ajungi la închisoare (chiar și 2 ani pentru consum în spații publice) și vei plăti și o amendă de 1.200-1.800 de euro.

Austria: deși pe Internet o să găsești informații cum că ar fi legal să fumezi iarbă în Austria, în realitate situația este mai complicată. Marijuana medicală și uleiul CBD sunt legale. Magazinele pe care le vedeți peste tot prin Viena care pretind că vând iarbă comercializează de fapt produse pe bază de canabis, dar care nu au THC. Dacă ești prins cu o cantitate sub 20 de grame de THC, riști cel mult 6 luni de închisoare; o cantitate mai mare poate duce la pedepse între 1 an și 5 ani.

Belarus: nu e clar de ce ai vrea să călătorești în această dictatură, dar dacă totuși o faci, legile sunt atât de stricte că poți ajunge după gratii chiar și pentru deținerea de marijuana medicinală.

Belgia: consumul de iarbă este interzis, dar sancțiunile diferă în funcție de cantitate. Dacă ești prins cu mai puțin de 3 grame pentru consum personal și ești major, riști o amendă de 120-200 de euro. Pentru cantități mai mari sau dacă există circumstanțe agravante, de pildă tulburarea liniștii publice, amenda este de la 800 la 8.000 de euro și riști să ajungi după gratii între 3 luni și un an. Există cluburi sociale de canabis, care folosesc portițe din legislație.

Bosnia-Herțegovina: ilegal, riști să ajungi la închisoare dacă fumezi iarbă.

Bulgaria: marijuana este ilegală în țara vecină, fiind considerată drog de mare risc. Deținerea unei cantități mari poate duce la o pedeapsă cu închisoarea până la 5 ani.

Cehia: deținerea de marijuana este contravenție (încă din 2010), deci riști doar o amendă până la 500 de euro dacă ai cel mult 10 grame. Peste 10 grame devine faptă penală și riști închisoarea. Consumul de canabis în scopuri medicale este permis.

Cipru: marijuana este permisă doar pentru uz medical. În rest, consumul de canabis este pedepsit foarte dur iar poliția din Cipru chiar aplică legea. Pentru o primă abatere poți scăpa cu o amendă între 400 și 1.000 de euro, dar pedepsele pot ajunge și la 8 ani de închisoare.

Croația: marijuana este ilegală, afară de cea pentru uz medical, dar consumul a fost dezincriminat. Deținerea unei cantități mici de canabis, pentru uz propriu, este doar contravenție, nu faptă penală, și se sancționează cu amendă de la 655 la 2.650 de euro. Dacă ești prins cu o cantitate mai mare de iarbă, în schimb, riști să fii pedepsit pentru trafic – minim 3 ani de închisoare.

Danemarca: doar marijuana medicală este permisă, în rest consumul este interzis prin lege, chiar dacă în Copenhaga sunt zone unde se fumează iarbă pe stradă în mod curent. Deținerea unei cantități de canabis sub 10 grame este sancționată doar cu amendă, în jurul a 270 de euro. Pentru cantități mai mari riști să ajungi la închisoare.

Elveția: canabisul este ilegal dacă conține peste 1% THC; sub această concentrație, este vândut în magazine speciale. Deținerea unei cantități sub 10 grame nu este, teoretic, sancționată, dar multe cantoane aplică în continuare o amendă de 100 de franci elvețieni. Pentru cantități mai mari pedepsele ajung și la 3 ani de închisoare. Marijuana medicală este legală.

Estonia: este interzis să fumezi iarbă în public. Deținerea unui cantități sub 7,5 grame este contravenție și este amendată cu 800-1.200 de euro; pentru cantități mai mari riști închisoarea. Marijuana medicală este legală.

Finlanda: marijuana este ilegală și chiar și utilizarea ei în scopuri medicale este foarte strict reglementată. În mod curent deținerea unui cantități mici (sub 15 grame) se sancționează doar cu amendă, dar se poate ajunge și la pedepse cu închisoarea de 6 luni. Pentru cantități mai mari, riști să stai și 10 ani după gratii.

Franța: canabisul este ilegal, deși ca turist o să-i vezi pe francezi fumând iarbă cam peste tot (se bat pentru locul 1 în Europa la consumul de marijuana). Pentru consum se aplică, din 2020, o amendă de 200 de euro. Pentru deținerea unei cantități mai mari sau dacă ai cazier, riști însă închisoarea – de la 1 la 5 ani.

Germania: guvernul de la Berlin intenționează să legalizeze în etape consumul de canabis Momentan, însă, nu este legal să fumezi iarbă în Germania (deși nu e nici interzis prin lege, deoarece se consideră că îți faci rău ție). Ministerul Justiției recomandă ca deținerea unei cantități mici (variază de la un land la altul, ca să fii sigur, 6 grame) să nu fie urmărită penal. Excepție fac cazurile ”de interes public” – de pildă, dacă fumezi iarbă în apropierea unei școli sau a unui loc de joacă pentru copii. În cazul deschiderii unui dosar penal, pedepsele încep de la amenzi (care pot ajunge și la 25.000 de euro) și merg până la 2 ani de închisoare.

Grecia: este ilegal să fumezi iarbă sau să o deții. Pedepsele încep de la 5 luni de închisoare, dar aceasta poate fi înlocuită de un program de consiliere în cazul în care este prima abatere. În schimb, marijuana medicală este legală.

Irlanda: marijuana este ilegală. Poți fi arestat și poți ajunge după gratii dacă ești prins cu iarbă – depinde cât de toleranți sau de severi sunt polițiștii. Dacă ești la prima sau a doua abatere și aveai doar o cantitate mică, vei primi o amendă de la 380 la 1.270 de euro. De la a treia abatere riști închisoarea de la 1 la 3 ani.

Islanda: marijuana este ilegală. Chiar și pentru cantități mici poți să fii arestat și să primești o amendă de aproximativ 500 de euro. Este vorba despre o amendă penală, nu de o contravenție, ca în alte țări, deci va fi trecută în cazier. Pentru cantități mari se aplică pedepse cu închisoarea începând de la 3 luni.

Italia: deși canabisul este ilegal (afară de utilizarea medicală), poți deține cantități mici fără să fii sancționat penal. Poți fi sancționat însă administrativ – suspendarea pașaportului, permisului de conducere, expulzare din țară. Deținerea de cantități mari intră în sfera penală, cu pedepse până la 6 ani de închisoare. Este legal canabisul light (până la 0,5% THC).

Kosovo: marijuana este ilegală sub orice formă. În cazul primei abateri, pedeapsa este în general o amendă de 250-300 de euro, dar riști și o sentință de un an de închisoare. Pentru următoarele abateri pedepsele sunt mai dure.

Lituania: ilegal, afară de marijuana medicinală. Deținerea de cantități mici se pedepsește cu amendă între 50 și 300 de euro, dar până la 1.000 de euro în cazul unor abateri repetate. Pentru cantități mari se menține pedeapsa cu închisoarea.

Letonia: ilegal, inclusiv în scopuri medicale. Dacă ești prins cu cantități foarte mici (maxim un gram) riști doar o amendă de până la 280 de euro sau un simplu avertisment. În cazul unor abateri repetate , intri în zona penalului și poți sta 3 luni după gratii (sau efectua muncă în serviciul comunității).

Liechtenstein: ilegal, se pedepsește cu închisoarea.

Luxemburg: consumul și deținerea în public sunt ilegale – dar acasă poți crește până la 4 plante. Deținerea până la 3 grame este amendată cu sume între 251 și 2.500 de euro. Deținerea de cantități mai mari sau fumatul de iarbă la volan sunt în continuare fapte penale.

Macedonia de Nord: marijuana medicală este permisă. În rest, deținerea sau consumul sunt pedepsite cu închisoarea de la 6 luni la 10 ani.

Malta: canabisul este legal, dar dacă fumezi iarbă în public poți fi amendat cu 235 de euro – sau 500, dacă de față sunt și minori. Deținerea este legală în limita a 7 grame, iar până la 28 de grame se sancționează doar cu amendă.

Marea Britanie: canabisul este interzis și chiar și folosirea sa medicală este limitată. În situația deținerii unei cantități mici, pedepsele sunt la latitudinea poliției: în cazul primei infracțiuni, poți primi doar un avertisment. La a doua abatere se poate aplica o amendă de 100 de euro. Nu există însă o limită a amenzilor și poți ajunge și la închisoare, chiar până la 5 ani. În unele comitate, poliția nu mai urmărește în mod activ persoanele care doar consumă canabis.

Moldova: ilegal, dar până în 2 grame primești doar amendă contravențională de la 51 la 127 de euro. De la 4 grame în sus intră în sfera penalului și riști chiar și 15 ani după gratii.

Monaco: ilegal, deținerea se pedepsește cu închisoarea până la un an. În practică, autoritățile nu sunt însă chiar atât de severe.

Muntenegru: ilegal, chiar și pentru uz medicinal. Utilizarea sau deținerea se pedepsesc cu închisoare între 6 luni și 5 ani.

Norvegia: doar marijuana medicală este legală. Deținerea unei cantități de canabis până în 15 grame a fost dezincriminată și se sancționează doar cu amendă. Peste 15 grame intră în zona penalului iar pedepsele cu închisoarea ajung și la 15 ani.

Polonia: marijuana medicală este legală. Deținerea unei cantități mici în scop recreativ este pedepsită cu închisoarea până la 3 ani; procurorii au însă posibilitatea să nu urmărească penal astfel de fapte, mai ales dacă este prima abatere.

Portugalia: guvernul de la Lisabona a fost primul din lume care a dezincriminat consumul de droguri. Ca urmare, dacă ești prins cu mai puțin de 25 de grame de marijuana riști doar o amendă între 25 și 100 de euro, dacă nu ești la prima abatere, și trebuie să te prezinți unei ”comisii pentru descurajarea consumului de droguri”. Pentru cantități mai mari există pericolul pedepsei cu închisoarea.

România: după cum sigur știți dacă citiți acest articol, la noi marijuana este ilegală și nu doar deținerea, ci orice activitate legată de droguri, se pedepsește cu închisoarea.

Rusia: marijuana este ilegală sub orice formă. Chiar și deținerea unei cantități mici te poate arunca în spatele gratiilor, așa cum recent a descoperit jucătoarea americană de baschet Brittney Griner, care a fost prinsă cu 0,7 grame de ulei de canabis și trimisă într-o colonie penitenciară.

San Marino: doar marijuana medicală este legală, în rest intră sub incidența dreptului penal și riști de la 3 la 8 ani de închisoare.

Serbia: doar marijuana pentru uz medical este legală, în condiții foarte stricte. Canabisul intră sub incidența dreptului penal și riști de la 3 la 10 ani de închisoare.

Slovacia: deținerea și consumul de canabis sunt ilegale. Chiar și un simplu joint te poate trimite în spatele gratiilor. Pedepsele ajung și la 10 ani .

Slovenia: ilegal (afară de marijuana medicală), dar dezincriminat. Pentru deținerea de cantități mici se aplică amenzi între 36 și 179 de euro. Pentru cantități mari se aplică legea penală, deci închisoare.

Spania: deși canabisul este ilegal, deținerea de cantități mici este dezincriminată. Nu ai voie să fumezi iarbă în locuri publice, dar nu e ilegal să o faci acasă sau pe o proprietate privată. Pe domeniul public, dacă ești prins fumând sau doar deținând marijuana, riști o amendă între 300 și 600 de euro. Regulile variază de la o regiune la alta: în Catalonia, sunt mai permisive și există inclusiv cluburi sociale de cabanis.

Suedia: marijuana este ilegală iar consumul nu a fost dezincriminat. Practic, chiar și pentru o cantitate mică riști 6 luni de închisoare sau, în cel mai bun caz, o amendă. Pentru deținerea de cantități mai mari, pedepsele sunt de la 1 la 3 ani.

Turcia: deținerea sau consumul de canabis sunt fapte penale și vei ajunge în fața unui tribunal. Pedepsele încep de la 1 an de închisoare, dar există și varianta tratamentului medical sub probațiune.

Țările de Jos: deși Olanda este văzută ca un paradis pentru turiștii care vor să fumeze iarbă, situația nu este chiar atât de simplă. Marijuana nu este legală, ca în Malta, ci doar dezincriminată, în cazul deținerii unei cantități până la 5 grame sau 5 plante. Consumul recreațional este permis în celebrele cafenele (”coffeeshops”), dar nu și în public, și doar rezidenților olandezi – dar regula nu e aplicată cu strictețe. De anul acesta, consumul pe stradă nu mai este permis nici în celebrul Red District din Amsterdam, începând din mai 2023. Dacă ești prins cu mai mult de 5 grame de canabis, intri sub incidența legii penale și riști închisoarea.

Ucraina: deținerea a până la 5 grame de canabis este considerată contravenție și poți primi doar un avertisment. În cazul cantităților mai mari, riști o acuzație de trafic de droguri care îți poate aduce și 8 ani de închisoare.

Ungaria: ilegal, inclusiv în cazul marijuanei medicinale. Consumul și deținerea de canabis, chiar și a unor cantități mici, te pot trimite după gratii pentru 2 ani. Pentru cantități mai mari, pedepsele ajung și la 10 ani.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri