Principala agenție de turism online Booking.com s-a aventurat în lumea AI cu un nou planificator de călătorii bazat pe platforma ChatGPT de la OpenAI, care a devenit deja operațional pentru piața americană, relatează Euronews.com.

Booking.com a lansat noul „AI Trip Planner” care ar trebui să-i ajute pe utilizatori să-și găsească mai ușor destinațiile și cazarea, folosindu-se de modul conversațional oferit de ChatGPT.

„Va fi la fel de simplu ca și cum ați începe să vorbiți despre planificarea unei călătorii cu partenerul sau prietenii”, spune Rob Francis, CTO al Booking.com.

Asistentul AI ar putea oferi aceleași servicii și beneficii ca un agent de turism uman, a explicat și directorul general al Booking.com, Glenn Fogel, pentru Euronews.com

„Însuflețit” parțial de platforma ChatGPT creată de cei de la OpenAI, instrumentul a fost deja lansat în varianta beta pentru un bazin de călători din SUA, pe aplicația Booking.com.

Cum va funcționa AI Trip Planner

rezervare Boobking.com(Captură video: Booking.com)

Booking.com afirmă că AI Trip Planner poate fi folosit pentru a obține inspirație, pentru a vă planifica vacanța și chiar pentru a crea itinerarii zilnice.

Puteți vedea clipul video de prezentare al Booking.com AICI.

Din moment ce noul instrument de la Booking folosește ChatGPT, popularul chatbot dezvoltat de OpenAI, care își face loc în tot mai multe industrii, utilizatorii îi pot pune întrebări, iar acesta va folosi baza de date pe care o are la dispoziție pentru a oferi un răspuns unic, extrem de personalizat.

Veți putea conversa cu AI-ul „într-un mod foarte natural, uman”, a mai spus Rob Francis.

Odată ce utilizatorul îi explică asistentului AI ce își dorește, fie în termeni mai vagi sau chiar specifici, planificatorul va sorta căutările în așa fel încât să găsească cele mai bune variante, conform preferințelor indicate de utilizator.

Fie că sunt în căutarea unui hotel romantic pe plajă sau a unui apartament cu aer condiționat aproape de restaurantul preferat, AI Trip Planner ar trebui să vină cu o serie de recomandări cât mai apropiate de preferințele utilizatorilor platformei de rezervări.

Deoarece rezultatele sunt integrate în Booking.com, utilizatorii vor putea, de asemenea, să vadă prețurile și să-și rezerve sejurul preferat din platformă.

AI-ul va revoluționa și industria turismului

„Nu ar fi minunat dacă am avea călătorii fără întreruperi și fără frecușuri?” spune Glenn Fogel.

Pentru viitor, directorul general al Booking.com consideră că inteligența artificială nu va ajuta doar călătorii să-și „repare instantaneu” rezervările în cazul unor modificări și anulări, dar va „vedea problema înainte ca un călător să-și dea seama de problemă, sugerând și variantele de rezolvare.

Combinând călătoriile, cazarea și alte rezervări sub o singură plată, boții AI ar putea rezolva mai multe probleme simultan.

De exemplu, dacă un zbor a întârziat, preluarea de la aeroport ar urma să fie modificată automat, iar hotelul ar fi informat, fără ca turistul să fie nevoit să facă nimic.

Sursa foto: Booking.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri