Calipso investeste 15 mil. euro in noul hotel Hilton de la Oradea

Cel de-al treilea hotel Hilton din Romania, care se construieste in prezent la Oradea, va fi inaugurat in septembrie 2010, iar investitia, apartinand companiei Calipso, se ridica la circa 15 milioane euro, a declarat Rob Palleschi, director general la nivel global al Hilton Doubletree, unul din brandurile Hilton.
"Hotelul este pozitionat <<upscal>>, in standardizarea romaneasca putand avea atat patru, cat si cinci stele, in functie de modul in care vor fi interpretate standardele Ministerului Turismului. Ea reprezinta un capitol nou important pentru colectia brandului nostru, aflat in continua dezvoltare in Europa de Est", a declarat Rob Palleschi, potrivit NewsIn.

Hotelul va avea 147 de camere, restaurant, bar, centru spa termal, piscina si facilitati pentru conferinte pentru aproximativ 350 de persoane.

In plus, reprezentantul Hilton Doubletree a mai declarat ca lantul hotelier Hilton vrea sa deschida alte 25 de hoteluri in Romania, in umatorii cinci ani, prin contract de management sau prin franciza, in orase precum Cluj, Timisoara, Brasov, Iasi, Craiova si Arad.

La randul sau, Sorin Ionescu, managing partner Fivestar Hospitality, compania de consultanta care a reprezentat proprietarul in procesul de negociere si care sprijina proiectul pe parcursul dezvoltarii, a declarat ca finantarea necesara acestui proiect evaluat la 15 milioane euro vine din trei surse.

"Constructia hotelului a inceput in toamna lui 2008. Zece milioane euro provin de la actionari (SIF Banat-Crisana), iar restul pana la 15 milioane euro vor veni din credite bancare si surse proprii ale dezvoltatorului, Calipso SA", a precizat Sorin Ionescu.

In prezent, Calipso negociaza cu mai multe banci pentru un imprumut de trei milioane euro, spune Sorin Ionescu, managing partner la Fivestar Hospitality.

"Constructia hotelului a inceput in toamna lui 2008. Bugetul alocat pentru acest proiect este de 15 milioane euro. Zece milioane euro provin de la actionari (SIF Banat-Crisana), trei milioane euro vin din credite bancare, iar restul din surse proprii ale dezvoltatorului, Calipso SA", a declarat Sorin Ionescu, managing partner Fivestar Hospitality, compania de consultanta care a reprezentat proprietarul in procesul de negociere si care sprijina proiectul pe parcursul dezvoltarii.

Sorin Ionescu a precizat ca inca nu este stabilita perioada pe care va fi luat imprumutul si ca, din cauza faptului ca discutiile sunt in curs de desfasurare, nu poate spune despre ce banci este vorba.

Hilton Worldwide a anuntat luni semnarea unui contract de management cu Calipso SA, companie detinuta de SIF Banat Crisana, in vederea deschiderii celui de-al treilea hotel Hilton din Romania si totodata primul sub brandul Doubletree by Hilton.

Calipso, proprietarul si dezvoltatorului hotelului Hilton din Oradea, este o societate pe actiuni detinuta in proportie de 91,57% de SIF Banat-Crisana. SIF Banat-Crisana este o societate de investitii, constituita ca societate pe actiuni in noiembrie 1996 si listata la categoria I a Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
Hilton este unul dintre cele mai cunoscute lanturi hoteliere din intreaga lume. In Romania, grupul este prezent prin cele doua hoteluri, Athenee Palace Hilton, deschis in 1997 in Bucuresti, si Hotelul Hilton din Sibiu, deschis prin franciza in iulie 2009.

Conrad Hilton a deschis primul sau hotel in Cisco, Texas in 1919. In prezent, lantul numara peste 3.400 de hoteluri in intreaga lume, cu peste 550.000 camere in total.


Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Turism »



Setari Cookie-uri