Complice.ro, magazin online de premii și cadouri experiențiale, a încheiat 2021 cu o cifră de afaceri de 160.000 de euro, marcând astfel o creștere cu 30% față de anul precedent. Dinamica pozitivă s-a datorat ratei ridicate de adopție a noilor produse – pachete flexibile de experiențe – dar și creșterii numărului de clienți – cu 85% -, un indicator record pentru Complice.ro. Alături de acești factori, se evidențiază o tendință tot mai clară în piață de a prefera premiile și cadourile experiențiale în locul obiectelor, chiar și în mediul corporate, ca soluție pentru programele de reward & recognition care au contribuit în pandemie la îmbunătățirea productivității angajaților.

Anul 2021 a fost marcat de o mai mare deschidere din partea clienților către experiențe, atât pe segmentul corporate, cât și rezidential. Numărul comenzilor aproape s-a dublat față de anul trecut, iar valoarea medie a acestora se situează la 297 euro.

Astfel, față de anul precedent, Complice.ro marchează cel mai bun an pe segmentul rezidențial, cu o creștere de 85% în privința numărului de clienți. Aceștia au achiziționat în 2021 mai multe experiențe de dezvoltare personală, de wellness, ca răspuns la o perioadă solicitantă din punct de vedere al sănătății fizice și mentale, dar și experiențe care i-au scos din zona de confort, cum ar fi driving pe circuit, air-yoga sau zbor cu moto-deltaplanul ori avionul de mici dimensiuni.

Din topul experiențelor la nivel de an, se remarcă o preferință pentru cadourile ce implică adrenalină, cele de tip virtual – pilotarea unui avion sau escape room creat în propria casă -, experiențe de tip gourmet – degustări private de vin, la crame, de whiskey sau ateliere de bere craft -, de relaxare și travel – excursii cu mini-camperul sau autorulota, escapade urbane în propriul oraș, combinate cu workshopuri private de yoga, pictură, storytelling sau SPA.

Retail jobs

Pandemia și-a pus amprenta într-un mod mai puțin așteptat, determinându-i pe clienții Complice să acceseze experiențe și pentru a se bucura chiar ei de un cadou bine-meritat, nu doar pentru a le dărui. Chiar dacă au accesat pachete cu valoare mai mică, numărul comenzilor a crescut, la fel și numărul clienților recurenți.

Oana Pascu, fondator Complice.ro

Pachetele Flexibox, preferate de clienții corporate

Pachetele flexibile, cu mai multe experiențe din care destinatarul o alege pe cea preferată, într-un buget predefinit - Flexibox - au reprezentat o opțiune și pentru clienții din segmentul corporate, care le-au oferit angajaților în cadrul programelor de reward&recognition sau partenerilor de afaceri. La nivel general, valoarea medie a comenzii pachetelor FlexiBox a fost de 156 euro, pachetele fiind adoptate de 28% dintre clienții Complice.ro.

Citeste si:
Ce buget mediu acordă românii pentru premiile și cadourilor...
Ce buget mediu acordă românii...

Pachetele predefinite, care conțin anumite experiențe alese de cei care le oferă ca premii sau cadouri, au generat la nivelul întregului an 68% din comenzile totale și 76% din cifra de afaceri, iar comanda medie a fost 330 euro.

”Tendința românilor de a se întoarce la stilul de viață obișnuit, care includea ieșiri, vacanțe, experiențe și evenimente este tot mai evidentă și se reflectă și în cifrele noastre, la nivel de an. Creșterea portofoliului de experiențe online și offline, introducerea pachetelor flexibile și accesibile, atât din punct de vedere al costului, cât și al diversității experiențelor, a favorizat, desigur, atragerea și retenția clienților rezidențiali, segmentul pe care am înregistrat cele mai bune rezultate de până acum”, a detaliat Oana Pascu.

În corporate, bărbații cheltuie cu 40% mai mult decât femeile

La nivelul întregului an, proporția clienților corporate se menține la nivel asemănător cu anii precedenți. În ceea ce privește clienții din segmentul rezidential, cele mai multe comenzi sunt făcute de femei, cu vârsta între 30 și 50 de ani, cu o viață socială activă, care doresc să-i surprindă pe cei dragi cu gesturi de impact.

Citeste si:
Ce experiențe romantice preferă românii în pandemie
Ce experiențe romantice...

În ceea ce privește valoarea comenzii medii, bărbații cheltuiesc pe cadouri experiențiale la fel de mult ca femeile când vine vorba despre cadouri individuale, oferite de persoane fizice - cu o medie de 149 euro/cadou. În corporate însă, managerii bărbați alocă pentru experiențe un buget cu 40% mai mare decât femeile manager, respectiv 1425 euro, față de 1004 euro.

Comenzile plasate de clienții recurenți reprezintă mai mult de o treime din totalul comenzilor înregistrate anual, respectiv 37% din total comenzi și 50% din venituri. Acesta a fost și motivul pentru care Complice.ro a lansat în a doua parte a lui 2021 un serviciu nou – abonamentele pentru cadouri experiențiale care oferă, pe lângă un buget acumulat lunar, alerte personalizate și consultanță pentru alegerea cadourilor perfecte.

Citeste si:
Cum să-ți eficientizezi bugetul de marketing pentru a doua jumătate...
Cum să-ți eficientizezi...

Complice.ro este un magazin online specializat în cadouri și recompense experiențiale. Pachetele de experiențe sunt orientate atât către zona de business (oferind un portofoliu extins de tool-uri alternative de reward, recognition și incentive pentru angajați, clienți și parteneri de afaceri, dar și soluții creative pentru evenimentele corporate), cât și către zona residential (experiențe de dezvoltare personală, relaxare și adrenalină) pentru cei care își doresc să depășească sfera cadourilor-obiect. În cei peste 6 ani de când activează pe piața cadourilor experiențiale, Complice.ro a livrat mai mult de 1.600 de experiențe inedite pentru clienți din zonele corporate și residential, dintr-un portofoliu care include peste 250 de experiențe predefinite pe site, construite cu ajutorul a peste 150 de parteneri din București, dar și din restul țarii și chiar de peste hotare.

Citeste si:
Povestea Neakaisa.ro sau cum să te încăpățânezi să fii antreprenor...
Povestea Neakaisa.ro: de la...

Sursa foto: Complice.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri