Cornel Morcov, Chief Commercial Officer FAN Courier a explicat, în cadrul ecomTEAM 2022, care sunt provocările momentului în zona livrărilor.

”România e în continuare o țară home delivery”, spune Cornel Morcov. ”În regiune observăm pattern-uri diferite: de pildă, în Bulgaria e preponderentă livrarea la puncte fixe operate de companiile de curierat, în Cehia și Slovacia predomină livrarea la lockere. Există avantaje reale în a livra la puncte fixe, dar clienții din România preferă livrarea acasă. Ne putem aștepta însă ca investițiile în out-of-home delivery să ducă la o scădere a home delivery – însă va rămâne canalul principal.”

Noi, în România, ne uităm cu jind la soluții din alte țări, spune reprezentantul FAN Courier, dar România e în top la livrare în 24 de ore pe serviciul standard. ”Pe de altă parte, la noi serviciul standard e livrarea în 24 de ore, în alte țări e considerată serviciu premium. Așa a fost educată piața, acesta a fost trigger-ul care a forțat cumva magazinele să se mute din retail-ul clasic în comerțul electronic.”

Când am putea vedea și la noi livrări cu drone sau pachete lăsate la ușă, ca în Statele Unite? Răspunsul este mai complex, avertizează Cornel Morcov. ”Nici legislația nu ne ajută în România pentru livrări în fața ușii și nici societatea românească nu este pregătită. Noi avem disponibilitatea, ne-ar ajuta, dar ne-am trezit că avem reclamații și pentru că am predat coletul unei alte persoane decât cea de pe AWB – soră, frate etc”, spune reprezentantul FAN Courier.

În același timp, livrările sunt un business foarte dependent de asset-uri. ”Noi, ca să putem livra, avem nevoie de soluții de sortare, hub-uri, mașini, șoferi. E foarte bună tehnologia, e foarte bună digitalizarea, dar vrem să răspundă la o problemă reală”, afirmă Cornel Morcov.

Ca urmare, FAN Courier investește în dezvoltarea propriilor echipe, în oameni. ”Curieratul nu se poate face cu roboți, cu drone; are nevoie de forță umană, care să ducă la bun sfârșit misiunea încredințată de clienții noștri. Forța de muncă e foarte importantă și de aceea investim în această direcție”, conchide Cornel Morcov, Chief Commercial Officer FAN Courier.

Evenimentul ecomTEAM este powered by FAN Courier, are ca Main Partner VTEX, Gold Partners Cargus și Oney, Silver Partners DWF, eMAG Marketplace, cora, Gun Media, RTB House, Simplify by KLG, Strongo by KLG, MerchantPro, TBI Bank, OLX Business, Twispay și DHL Express România, în timp ce la categoria Sponsors regăsim Optimized, MTH Digital și Innobyte, iar la Supported by avem MKOR, Autonom și Roweb.

Sursa foto: wall-street.ro / Ovidiu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea eCommerce »


Setari Cookie-uri