Constructorii acoperișului de la Peleș: „Acoperișurile și fațadele trebuie să devină surse de energie”

Shutterstock.com

Constructorii acoperișului de la Peleș: „Acoperișurile și fațadele trebuie să devină surse de energie”

Cuprins Articol:
Metigla, compania care a produs acoperișul din solzi de cupru al Castelului Peleș, a investit 6,2 mil. euro în linii automatizate la fabrica din Ceptura și încearcă să ducă producția de acoperișuri metalice dincolo de zona clasică a tablei: sisteme pluviale rectangulare fabricate de roboți, acoperișuri solare integrate și fațade care pot deveni surse de energie electrică.

Investiția a fost făcută în cinci linii de producție pentru sisteme pluviale, deja operaționale în fabrica Metigla din județul Prahova. Compania produce local țiglă metalică, tablă prefălțuită, panouri termoizolante, sisteme pluviale, profile galvanizate, casete de fațadă și soluții fotovoltaice integrate pentru acoperișuri.

Deși noul produs lansat de companie este un sistem pluvial rectangular, miza mai mare este automatizarea producției și repoziționarea acoperișului ca sistem complet, nu doar ca învelitoare. Într-o piață în care costurile materialelor au crescut, iar deficitul de montatori buni se resimte tot mai profund în domeniul construcțiilor, Metigla încearcă să controleze mai mult din lanț: producție, proiectare, instalare și training pentru montatori.

Metigla a produs acoperișul de cupru al Castelului Peleș la fabrica automatizată din Ceptura

Unul dintre proiectele importante ale companiei este Castelul Peleș, unde Metigla a produs solzi de cupru pentru refacerea acoperișului. Olivier Somers, CEO Metigla, spune că principalele motive pentru care firma a fost aleasă au fost capacitatea de producție și controlul calității.

La Peleș, cererea a fost următoarea: aveți o mașină de producție foarte bună, aveți standarde ridicate de calitate, aveți procese de calitate ridicate, urmăriți și trasați totul. Așa că întrebarea a fost dacă putem lucra și cu un material cum este cuprul. Cuprul nu este astăzi materialul standard pentru acoperișurile noastre, dar ne-am organizat astfel încât să îl gestionăm foarte bine și să livrăm la cea mai înaltă calitate. În cazul acesta, nu am fost selectați pentru calitatea materiei prime, ci pentru standardele noastre de producție”, a explicat Olivier Somers, CEO Metigla.

Metigla a lucrat și la Palatul Știrbei din București, un alt proiect pe care compania îl consideră relevant pentru zona de clădiri istorice.

Palatul Știrbei este un alt exemplu, pentru că acolo a contat foarte mult vânzarea consultativă. Știm exact cum se restaurează acoperișurile clădirilor istorice: cu arhitecții potriviți, cu montatorii potriviți, cu instalatorii potriviți, cu companiile de construcții potrivite și cu materialele potrivite. Din punctul meu de vedere, Palatul Știrbei este unul dintre proiectele de referință și pentru România”, a spus Olivier Somers.

Pe lista proiectelor menționate de companie se mai află Aeroportul Sibiu, Cambridge School în nordul Bucureștiului, proiectul Liziera de Lac promovat de David Popovici, și mai multe refugii montane.

La Refugiul Scara, aflat la 2.160 metri altitudine, compania a instalat acoperiș solar integrat.

La Refugiul Scara, la 2.160 metri altitudine, am implementat acoperișuri solare integrate. Este cel mai înalt acoperiș solar integrat din Europa și cred că poate chiar din lume, dar nu pot confirma asta. Știu că este cel mai înalt din Europa. Iar datorită acestui proiect, Elveția a permis folosirea produsului și în refugiile sale de peste 1.500 metri. România a fost un exemplu pentru piața elvețiană și cred că putem fi mândri de asta”, a mai spus CEO-ul Metigla.

Compania a lansat primul sistem pluvial rectangular produs în România

Fabrica Metigla din Ceptura are 17.500 mp construiți, cinci hale de producție și două spații de depozitare. În prezent, aproximativ 60% din energia consumată în fabrică este produsă de panouri fotovoltaice, iar compania spune că vrea să ajungă la acoperirea integrală a consumului din surse regenerabile până la finalul lui 2027.

Noua investiție de 6,2 mil. euro a fost direcționată către linii complet automatizate pentru sistemul pluvial rectangular Metigla Edge. Produsul are 14 elemente, este realizat din oțel și folosește un sistem de instalare de tip click-and-play, fără adezivi. Compania spune că profilul rectangular răspunde unei cereri venite mai ales din zona arhitecților și a proiectelor rezidențiale cu design contemporan, unde jgheaburile și burlanele rotunde nu se potrivesc întotdeauna cu estetica clădirii.



În fabrică sunt 11 roboți, iar partea de integrare și configurare a fost făcută intern, de o echipă de ingineri Metigla. Sistemul poate să detecteze deformările sau dezalinierea materiei prime și să oprească linia de producție. Fiecare piesă produsă are o etichetă cu dimensiunile, tipul de oțel, codul de culoare și un cod QR pentru procesul de îndoire.

Cristian Mătășel, director general Metigla, spune că automatizarea nu a dus la concedieri. Compania a pornit cu trei roboți și o echipă de opt angajați, iar în prezent are 11 roboți și 150 de angajați. Potrivit acestuia, angajații ale căror operațiuni sunt preluate de mașini sunt trimiși la specializare și relocați către alte centre sau departamente.

Metigla are în prezent o cotă de piață de aproximativ 12% și vrea să ajungă la 25% în cinci ani. Exporturile reprezintă acum aproximativ 15% din producție, iar ținta companiei este ca acestea să ajungă la 25% până la finalul lui 2027. Principalele piețe externe vizate sunt Belgia, Olanda, Luxemburg și Franța.

„Acoperișurile și fațadele trebuie să devină surse de energie”

O parte importantă din direcția Metigla este zona de acoperișuri solare integrate. Spre deosebire de panourile fotovoltaice clasice montate peste acoperiș, soluția Falt Solar este integrată în învelitoare, cu tabla, celulele fotovoltaice și sticla de 2-3 mm grosime unificate într-un sistem unic.

Produsul este destinat segmentului rezidențial, nu halelor industriale, și este cu 30%-40% mai scump decât un sistem fotovoltaic convențional, potrivit informațiilor prezentate în timpul vizitei la fabrică. Compania spune că sistemul rezistă la o compresiune de 500 kg/mp, cântărește cu 15 kg/mp mai puțin decât un sistem convențional și nu presupune perforarea acoperișului pentru montaj, ceea ce reduce riscul unor probleme cu izolația.

Panourile solare optime sunt cele negre, pentru că negrul atrage soarele și oferă cel mai bun randament. Astăzi avem patru culori standard: negru, gri, teracotă și verde pal. Verdele pal vine din zona nordică, l-am dezvoltat împreună cu partenerul nostru Roofit Solar. Dacă vrei să combini acoperișul cu alb, verde, galben sau orice altă culoare, putem furniza materialul pasiv, dar sticla este disponibilă acum în negru, gri antracit, verde pal sau teracotă”, a explicat Olivier Somers.

Potrivit acestuia, soluțiile solare integrate pot schimba nu doar felul în care arată o casă, ci și logica după care sunt gândite clădirile.

Un astfel de acoperiș arată mult mai bine decât panourile solare obișnuite montate deasupra, dar nici nu trebuie să găurești acoperișul și nu mai ai acele elemente care intră dedesubt. Putem combina sistemul cu orice culoare vrei, iar sticla este disponibilă acum în patru culori”, a spus CEO-ul Metigla.

Somers crede că aceeași logică poate fi aplicată și fațadelor, inclusiv în cazul clădirilor logistice sau industriale, care sunt adesea criticate pentru lipsa de atenție la estetică.

Credem foarte mult în fațadele solare integrate. Asta înseamnă că și fațadele devin surse de energie, iar eu cred că acesta ar trebui să fie viitorul, în locul parcurilor solare construite în mijlocul naturii. Avem încă foarte multe fațade și acoperișuri pe care le putem acoperi cu soluții solare”, a afirmat Olivier Somers.

La un acoperiș, 50% ține de calitatea materialelor și 50% ține de instalare

Un alt punct pe care compania insistă este montajul. În zona acoperișurilor, calitatea produsului nu este suficientă dacă instalarea este slabă, spune Olivier Somers. De aici vine și strategia companiei de a lucra cu montatori certificați și de a dezvolta Met Academy, un program de training pentru parteneri.

Noi ne îndepărtăm de ideea de a fi doar un producător. Suntem furnizorul unui ecosistem în care clientul are nevoie de montatorul potrivit și de sistemul potrivit. Oricine poate cumpăra acoperișuri Metigla, dar dacă noi recomandăm un montator, acesta trebuie să fie certificat de Metigla”, a spus Somers.

Potrivit acestuia, compania organizează traininguri pentru parteneri în special în sezonul mai slab, în lunile ianuarie, februarie și martie, pentru că în sezonul de vârf montatorii sunt pe șantiere.

În final, 50% ține de materialele bune și 50% ține de instalare. De aceea, în Belgia am dezvoltat Met Academy, iar aceeași logică o aducem și în România. Facem traininguri cu partenerii locali, aducem materialele, aducem doi sau trei instalatori și lucrăm local cu ei”, a explicat CEO-ul Metigla.

Aceeași abordare apare și în proiectele cu dezvoltatori imobiliari. Somers a dat exemplul proiectului Glenwood Estate dezvoltat de Speedwell în Corbeanca, unde Metigla a lucrat nu doar ca furnizor, ci și ca partener tehnic pentru proiectarea acoperișurilor.

Ei aveau conceptul și planurile, dar noi am proiectat efectiv acoperișul din punct de vedere tehnic. Am stabilit cum trebuie instalat acoperișul pe baza planurilor, cum trebuie gândit sistemul de jgheaburi, cum trebuie realizate piesele de finisaj, cum trebuie gândită structura acoperișului și cum integrăm acolo acoperișurile solare. Apoi trebuie să iei în calcul și invertorul, unde îl poziționezi în casă și toate aceste detalii. Gândim împreună cu arhitecții și dezvoltatorii”, a spus Olivier Somers.

Materialele s-au scumpit: „Cred că prețurile de dinainte de COVID nu se vor mai întoarce niciodată”

Industria acoperișurilor metalice rămâne afectată de creșterea costurilor pentru materii prime, energie și transport. Olivier Somers spune că prețurile de dinainte de pandemie nu vor mai reveni.

Cred că prețurile de dinainte de COVID nu se vor mai întoarce niciodată. Între 2020 și 2022, prețurile au crescut cu 40%-45%. Apoi, în 2023 și 2024, au mai scăzut, dar au rămas cu aproximativ 20%-25% peste nivelurile anterioare”, a spus CEO-ul Metigla.

În cazul oțelului, el spune că ultima creștere de preț a fost de 8%. Scumpirea nu vine doar din zona energiei sau a conflictelor geopolitice, ci și din legislația europeană, taxele de import și costurile legate de reducerea emisiilor.

Creșterea prețului la oțel nu este 100% legată de petrol sau de război. Este legată și de legislația europeană, de taxele de import, de CBAM și de taxele pentru neutralitatea CO2, care vor împinge importurile din afara Europei la un preț mai mare. În același timp, furnizorii locali de oțel vor încerca să-și crească prețurile, pentru că există au pierderi. Dar este nevoie și de cerere”, a explicat Somers.

El spune că presiunea costurilor se vede în tot lanțul, de la transport și electricitate până la prețurile resimțite de clientul final.

Transportul a devenit mai scump, supermarketul a devenit mai scump, electricitatea devine mai scumpă, totul devine mai scump, iar toate acestea se văd în costuri. La un moment dat putem continua să creștem prețurile, dar, în final, utilizatorul final, tu și eu, trebuie să putem să generăm consum în continuare”, a spus CEO-ul Metigla.

Pentru Metigla, răspunsul este creșterea eficienței în fabrică, automatizarea și dezvoltarea unor produse cu valoare adăugată mai mare. În 2025, businessul companiei s-a menținut la aproximativ 27,5 mil. euro, într-un context în care piața acoperișurilor și cea a sistemelor pluviale au fost marcate de stagnare și volatilitate.

România are 200 de zile de soare, dar și probleme de colectare a apei pluviale

Diferențele dintre piețe contează inclusiv pentru produsele livrate. Somers spune că România are un avantaj pentru soluțiile solare, dar și o problemă vizibilă în zona sistemelor de colectare a apei.

România are 200 de zile de soare, așa că noi credem în Falt Solar. Dar nu are un sistem foarte bun pentru apa pluvială pe străzi, așa că trebuie să analizăm lucrurile singuri. Ambele sunt importante. În Belgia, evident, plouă mai mult. Cel mai important este să fim foarte aproape de furnizorii noștri de oțel și să avem pentru fiecare regiune oțelul potrivit”, a spus CEO-ul Metigla.

Compania susține că adaptează tipul de oțel în funcție de climă și de standardele cerute în fiecare piață. În Congo, de exemplu, sunt necesare alte specificații decât în România sau Benelux.

Congo are alte specificații, alt soare, alte condiții, ceea ce înseamnă că împreună cu furnizorul de oțel trebuie să oferim oțelul potrivit. Dacă nu facem asta, se pierde garanția. Dacă alegi oțel de calitate scăzută, sau fără certificări, mediul, poluarea și coroziunea îți vor deteriora acoperișul”, a spus Somers.

În Europa de Vest, spune el, cultura acoperișurilor metalice este diferită față de Europa de Est. În Belgia sau Franța, multe locuințe au acoperișuri din țiglă ceramică, în timp ce în Europa de Est acoperișurile metalice au o pondere mai mare.

Metigla vrea să folosească această experiență din piața locală pentru a crește în Vest, mai ales acolo unde sistemele din PVC sunt încă prezente puternic. Compania are un centru de vânzări, training și distribuție în Belgia, coordonat de Michel Somers, fratele lui Olivier Somers.

Personalizate pentru tine