EXCLUSIV Atacurile asupra frigiderelor din Europa: ce spune Mega Image despre magazinele din România

Sursǎ foto: Mega Image

EXCLUSIV Atacurile asupra frigiderelor din Europa: ce spune Mega Image despre magazinele din România

Cuprins Articol:
Mega Image România anunță că instalațiile sale frigorifice nu sunt afectate de atacul cibernetic care a provocat creșterea temperaturilor în frigiderele și congelatoarele unor magazine din mai multe țări europene. Precizarea vine după ce incidente au fost raportate inclusiv la Delhaize, rețea care face parte din același grup internațional.

„Sistemele frigorifice ale Mega Image NU sunt afectate de acest atac”, a transmis compania, în exclusivitate pentru Wall Street.

Atacuri raportate în șapte țări europene

În timp ce reprezentanții Mega Image din România afirmă că sistemele frigorifice nu sunt afectate, grupul internațional Ahold Delhaize, care operează pe piața locală magazine sub brandurile Mega Image și Shop&Go, a semnalat probleme în sistemul de supraveghere ale frigiderelor, operat de la distanță.

Delhaize a confirmat un incident IT în câteva zeci de magazine, iar reprezentantul Carrefour Belgia a confirmat un atac cibernetic, precizând că impactul asupra rețelei este extrem de limitat.

Stephan Moelans, directorul companiei de instalații frigorifice Sabcobel, a declarat pentru Belga că mecanismul este similar celui folosit în atacurile din Franța, produse cu câteva săptămâni înainte. Danfoss a indicat folosirea unor versiuni neactualizate de software drept principala cauză a vulnerabilității, în timp ce reprezentantul Sabcobel a susținut că remedierea necesită modificări mai complexe.

Luni, 2 noiembrie, zeci de supermarketuri din Belgia au fost afectate de un atac asupra instalațiilor frigorifice. Probleme au fost semnalate la magazine Delhaize, Carrefour, Spar și Intermarché, dar și la alte companii.

Incidente similare au fost raportate în Suedia, Țările de Jos, Estonia, Luxemburg, Finlanda și Irlanda. Creșterea temperaturilor din frigidere și congelatoare a dus la aruncarea unor alimente în valoare de zeci de mii de euro.

Probleme tehnice sunt semnalate pe site-ul Mega Image

Pe site-ul oficial, Mega Image afișează, în continuare, un anunț despre o problemă tehnică ce afectează ofertele personalizate și afișarea informațiilor Card Connect în contul online. Retailerul precizează că reducerea de 1%, 2% sau 3% la valoarea totală a coșului este disponibilă și se aplică în continuare la casele de marcat. Compania anunță că lucrează la remedierea situației.

Cum funcționează monitorizarea frigiderelor de la distanță

Instalațiile frigorifice moderne pot fi urmărite prin sisteme care colectează date despre temperatură și funcționarea echipamentelor. Aceste informații sunt accesibile de la distanță, iar alarmele permit identificarea abaterilor și intervenția echipelor tehnice. Danfoss descrie astfel de platforme ca instrumente de monitorizare permanentă, diagnosticare și reducere a pierderilor de alimente. 

Centrele de monitorizare pot alerta magazinele, pot efectua anumite intervenții de la distanță sau pot trimite tehnicieni.

Personalizate pentru tine