Noua deschidere marchează o extindere a componentei de servicii din Iulius Town Timișoara, proiect care a devenit oficial pet-friendly în 2025.
Iulius Town își diversifică mixul dincolo de retail
Integrarea spitalului veterinar adaugă o nouă categorie de servicii în cadrul ansamblului și extinde componenta medicală deja existentă.
Spitalul oferă servicii de medicină internă, chirurgie de țesuturi moi și ortopedie, neurochirurgie, imagistică, anestezie, terapie intensivă, analize de laborator, cardiologie, oncologie și spitalizare.
Unitatea are program non-stop și o echipă medicală permanentă, ceea ce permite monitorizarea și tratamentul cazurilor critice inclusiv noaptea, în weekend și în zilele de sărbătoare.
Spitalul dispune de patru cabinete de consultație, dintre care unul este dedicat exclusiv pisicilor, precum și de două săli de chirurgie. Una este destinată procedurilor complexe desfășurate într-un mediu steril, iar cealaltă intervențiilor precum endoscopiile sau procedurile stomatologice.
Noua deschidere completează componenta pet-friendly a proiectului
Iulius Town Timișoara a devenit oficial pet-friendly în 2025, iar reprezentanții proiectului prezintă deschiderea spitalului drept o continuare a acestei direcții și o extindere a funcțiunilor disponibile în ansamblu.
„Iulius Town este un proiect care evoluează constant pentru a răspunde nevoilor tot mai diverse ale publicului său și în care comunitatea ocupă un loc central. Deschiderea Spitalului Veterinar Transilvania completează componenta pet-friendly pe care am dezvoltat-o în ultimii ani și extinde mixul de funcțiuni al proiectului cu servicii dedicate îngrijirii și sănătății animalelor de companie”, a declarat Andrei Sivoi, Shopping Center Manager Iulius Town Timișoara.
Acesta a mai spus că noua unitate poate susține colaborarea dintre specialiștii din domeniul veterinar și formarea viitorilor medici veterinari din Timișoara.
Spitalul Veterinar Transilvania își extinde rețeaua la Timișoara
Spitalul Veterinar Transilvania a fost fondat în 2021, la Sibiu, de Alexandru și Cătălina Ciuban, după un deceniu de experiență profesională în Germania.
Rețeaua include în prezent spitale la Sibiu, Cluj-Napoca și Timișoara, precum și un cabinet satelit la Cisnădie.
Pentru noua unitate, operatorul a ales Iulius Town inclusiv datorită accesibilității locației și infrastructurii disponibile.
„Când am decis să extindem rețeaua, am căutat un loc care să reflecte valorile noastre: accesibilitate, standarde europene, confort și grija față de animale și pentru familiile lor. Timișoara este un oraș dinamic, cu un număr mare de iubitori de animale, care merită servicii veterinare la cel mai înalt nivel. Iulius Town răspunde foarte bine nevoii de accesibilitate. Un spital care funcționează non-stop trebuie să fie ușor de găsit și de accesat la orice oră. Accesul direct din inelul de circulație și parcarea de peste 4.000 de locuri rezolvă această problemă. La fel de important, ansamblul este deja pet-friendly”, a afirmat Alexandru Ciuban, cofondator și manager al Spitalului Veterinar Transilvania.
Iulius Town include 108.000 mp de retail și peste 450 de magazine, cafenele și restaurante
Componenta veterinară se adaugă unui hub medical deja prezent în Iulius Town, care reunește laboratoare de analize, clinici multidisciplinare, un cabinet de medicină de familie deschis non-stop, o sală de intervenții chirurgicale maxilo-faciale, o clinică stomatologică cu laborator propriu și centre de chirurgie plastică, fertilitate, cardiologie și imagistică.
Ansamblul mixed-use Iulius Town a fost inaugurat în 2019 și include 108.000 mp de retail, peste 450 de magazine, cafenele și restaurante, facilități de divertisment, educație și sport, un parc și patru clădiri de birouri.