Discutiile despre democratie apar in prim plan in vremuri de criza sau atunci cand aceasta nu exista sub nicio forma. Asemenea notiunii de risc, care primeste un bilet in primul rand la orice dezbatere a finantistilor pe timp de recesiune economica, dificultatile democratizarii ies la iveala doar in cazuri extreme sau in timpul campaniilor electorale, insa atunci argumentele sunt exagerat de subiective.
www.vrinceanu.ro
Pornind de la o teza a economistului Thomas L. Friedman, care explica intr-un articol din The New York Times ca in prezent asistam atat la o recesiune economica, cat si la una a democratiei, am incercat sa aflam, prin intervievarea a sase manageri si consultanti de top, masura in care multinationalele si firmele cu capital romanesc reprezinta o democratie completa. Contextul: Ziua Internationala a Democratiei, sarbatorita astazi, dar mai ales, perioada de crestere economica in care cei ce detin o putere tot mai mare sunt angajatii, adica elementul in cel mai inalt grad distinctiv pentru o firma, asa cum cetatenii sunt pentru o democratie.
Cea mai importanta lectura personala despre democratie este lucrarea de referinta a politologului Samuel P. Huntington, Ciocnirea civilizatiilor si refacerea ordinii mondiale, in care autorul explica ca diferentele majore in dezvoltarea politica si economica intre civilizatii isi iau radacinele in diferitele lor culturi. Astfel, principalele obstacole in calea democratizarii apartin culturii politice si economice caracateristice fiecarei tari.
Teza lui Huntington este confirmata si de managerii care conduc firmele si multinationale din Romania. Discutand asupra premiselor democratiei in mediul de business autohton, Cristian Ionescu remarca ca, in ceea ce priveste companiile din Romania, ele se bazeaza in principal pe “importarea” stilului de leadership de la compania mama (in cazul multinationalelor), cele cu capital romanesc fiind dependente de cele mai multe ori de cultura de leadership a fondatorului sau a unui manager ce a fost format in cadrul unei multinationale. Adica importam si democratie, nu doar produse, servicii, sau mai nou, angajati.
Presupunerea noastra esentiala, poate singura personala, a fost confirmata de majoritatea managerilor chestionati: gradul de penetrare a democratiei in mediul de business romanesc este redus si inferior altor medii de business din lume.
Toti cei sase manageri intervievati de Wall-Street au afirmat ca nu exista zi in care sa nu auda exemple de autoritarism in cadrul unei companii din Romania. Totusi, acestia nu cred ca putem vorbi de o ascensiunie a manager-autoritarismului in companiile de la noi.
Niciun lider nu este perfect. Cei mai buni nu cauta perfectiunea, ci se concentreaza pe exploatarea calitatilor sale, cautand totodata oameni care sa le completeze limitarile, poate chiar prin import direct sau prin imitatie de modele manageriale din afara, asa cum crede si Robert Maxim, managing partner al Ensight Management Consulting, una dintre cele mai mari companii de consultanta in business din Romania.
Amartya Sen, laureat al Premiului Nobel, se intreaba daca democratia este chiar cea mai buna forma de organizare politica. Sen, politolog respectat atat in tara sa de origine, India, cat si in Marea Britanie, a demonstrat in cele din urma ca democratia este punctul central al dezvoltarii. Propun sa translatam intrebarea lui Sen si sa aflam daca democratia este cea mai buna forma de organizare pentru o companie sau pentru un departament dintr-o firma mare?
Poate ca cel mai interesant raspuns l-am primit de la un expat, Shah Rouf, seful Aviva Romania, care opineaza ca exista o forma de democratie a actionarilor si o autoritate de management delegata sa actioneze. Mai concret, exista procese care reglamenteaza activitatea companiilor si este evident ca managementul isi desfasoara activitate in limitele autoritatii pe care a primit-o. Managementul autorizat trebuie sa isi indeplineasca taskurile si responsabilitatile, deci acesta nu poate fi numit un proces democrativ. Angajatii din compania/departament nu pot fi organizati in linii democratice pentru ca angajatii in mod normal nu fac parte din „alegatorii” firmei respective.
Coincidenta sau nu, asemenea lui Amartya Sen, seful Aviva Romania s-a dezvoltat profesional in divizille din India si Marea Britanie ale unor multinationale cu renume in domeniul financiar.
Majoritatea managerilor romani au parcurs drumul de la autoritarism la democratie si eu sunt convins ca au gustat din cresterea sentimentului alegerii libere. Poate unii dintre acestia considera inoportun sa avem astazi o dezbatere despre democratia din business-ul romanesc. Totusi, in contextul in care cultura sindicatelor noastre este invechita si odata ce angajatii vor pierde din putere, ma astept ca, in viitor, lipsurile democratizarii sa aiba prioritate pe agenda zilnica a specialistilor in resurse umane. Si nu numai.
Adrian Stanciu, fost la conducerea Xerox Romania, acum fondator al Human Synergisics Romania, a avut una din cele mai alarmante concluzii: firmele romanesti sunt destul de frecvent conduse prin forta si intimidare. Foarte curand, managerul va publica o cercetare nationala care va atinge si tema aceasta, dar ca idee, pana acum, se pare ca folosirea pedepselor si a fortei in relatiile de lucru e mai raspandita la noi decat in alte organizatii din lume, mai ales cele din zona economiilor avansate.
O analiza a premiselor procesului de democratizare din companiile romanesti este binevenita, mai ales astazi, 15 septembrie. Analiza elementelor contextuale ale mediului socio-politic autohton poate ca plictisesc, asa ca orice mutare de focus este binevenita, mai ales daca metoda cu care am operat a fost consultarea unor manageri care conduc sau dau sfaturi.
Poate ca pe 15 septembrie 2009 vom incerca sa aflam masura in care o redactie de ziar este o democratie completa si bine ordonata.....
