Sunt adesea chemat sa vorbesc cu studentii sau chiar cu aspirantii la studentie, cu speranta ca poate le dau un raspuns la care ei nu se gandisera la intrebarea «Eu incotro sa o iau, oare ce e mai bine pentru mine, unde oi fi eu mai potrivit, oare cat de mari sunt riscurile sa fac o alegere gresita ? ». Cum toata lumea se asteapta ca eu sa le spun cum sa ajunga mai repede si mai sigur mari oameni de afaceri sau angajati de mare succes, si cum, pe de alta parte, eu nu numai ca nu le spun niciodata asta, insa de cele mai multe ori le arat ca aici ajung mai ales cei care nu sunt in stare sa faca altceva in viata, atunci confuzia devine maxima si aversiunea pe masura, pe cale de consecinta.
Nicio surpriza pana aici, de vreme ce toti, incepand cu parintii, continuand cu profesorii si cu ceilalti din jur, aproape fara exceptie, stiu una si buna! Din pacate pentru bietii copii, nu au multe solutii la indemana ca sa afle marele Raspuns. Sunt vreo trei mai evidente si mai folosite.
Prima ar fi sa experimentezi. Sa treci prin cat mai multe situatii, sa faci cat mai multe lucruri, sa fii atent si sa bagi la cap, sa tragi concluzii si sa incerci sa te lamuresti singur cu ce si cum se intampla in lume, ce e frumos si ce nu, ce e placut si bun pentru tine si ce nu etc. Insa e greu, nu merge prea bine cand esti lenes sau mai incet la minte, asa ca poti incerca solutia doi, aparent mai comoda: rationamentul abstract! Adica sa te gandesti « cum ar fi daca ». Si cei mai multi sunt adevarati experti in rationament abstract. Le sunt suficiente cateva secunde ca sa ajunga sa stie, si apoi sa spuna, cu toata convingerea, ca, EVIDENT, lucrul cutare nu e bun pentru el, nu i se potriveste si nu i-ar placea. Sigur, niciodata un astfel de cautator de sensuri in viata nu va gasi prin rationament abstract vreun lucru, unul singur, macar, care sa il satisfaca si sa il atraga. Pentru ca in ziua de astazi nu te mai poate atrage ceva ce nu vezi, nu bagi in gura sau in ureche, nu-l pui pe limba sau nu te scarpini cu el. Din cate stiu eu, nu mai sunt multi studenti in Romania care sa poate intelege, sau chiar urmari o argumentatie construita pe trei fraze, din care a treia sa fie consecinta celei de-a doua, iar cea de-a doua rezultanta primeia. Acum, in 2013, comunicarea moderna e asa: « A (senzorial), deci B (tot senzorial, concluziv final) », plus poanta inevitabila de la sfarsit, pentru ca nicio discutie nu trebuie sa se termine fara o bascalie, fara un ras general, in grup.
Asadar, daca nici aceasta solutie nu da rezultate, nu-ti mai ramane decat sa-ti spuna altcineva ce ar fi mai bine si mai bun pentru tine si ce sa faci in viata. Parintii nu prea se pun la socoteala, de vreme ce copiii ii considera intotdeauna mai « prost informati » decat ei, asa ca nu au succes. Au observat-o multi, Sartre chiar a analizat si a dezbatut subiectul in extenso. Nici profesorii nu au mai multa trecere, pentru ca si ei au copii, la randul lor. Nici colegii nu sunt de mare ajutor, pentru ca ei inca sunt ocupati cu raspunsul la intrebarea lor. Statul pe langa niste colegi sau oameni mai mari, care sunt destepti si dau raspunsuri la care nu te gandisesi nu se mai poarta acum. Era in secolul trecut, mai ales in perioada interbelica si inainte. Si, pe langa asta, ca sa iti dai seama cine e destept, ca sa il poti intreba si sa-l rogi sa te lase sa stai pe langa el, trebuie sa fii tu macar putin destept, oricat de putin... Asadar, daca vine intr-o zi copilul si va pune intrebarea aceasta, ce faceti?
Nicio surpriza pana aici, de vreme ce toti, incepand cu parintii, continuand cu profesorii si cu ceilalti din jur, aproape fara exceptie, stiu una si buna! Din pacate pentru bietii copii, nu au multe solutii la indemana ca sa afle marele Raspuns. Sunt vreo trei mai evidente si mai folosite.
Prima ar fi sa experimentezi. Sa treci prin cat mai multe situatii, sa faci cat mai multe lucruri, sa fii atent si sa bagi la cap, sa tragi concluzii si sa incerci sa te lamuresti singur cu ce si cum se intampla in lume, ce e frumos si ce nu, ce e placut si bun pentru tine si ce nu etc. Insa e greu, nu merge prea bine cand esti lenes sau mai incet la minte, asa ca poti incerca solutia doi, aparent mai comoda: rationamentul abstract! Adica sa te gandesti « cum ar fi daca ». Si cei mai multi sunt adevarati experti in rationament abstract. Le sunt suficiente cateva secunde ca sa ajunga sa stie, si apoi sa spuna, cu toata convingerea, ca, EVIDENT, lucrul cutare nu e bun pentru el, nu i se potriveste si nu i-ar placea. Sigur, niciodata un astfel de cautator de sensuri in viata nu va gasi prin rationament abstract vreun lucru, unul singur, macar, care sa il satisfaca si sa il atraga. Pentru ca in ziua de astazi nu te mai poate atrage ceva ce nu vezi, nu bagi in gura sau in ureche, nu-l pui pe limba sau nu te scarpini cu el. Din cate stiu eu, nu mai sunt multi studenti in Romania care sa poate intelege, sau chiar urmari o argumentatie construita pe trei fraze, din care a treia sa fie consecinta celei de-a doua, iar cea de-a doua rezultanta primeia. Acum, in 2013, comunicarea moderna e asa: « A (senzorial), deci B (tot senzorial, concluziv final) », plus poanta inevitabila de la sfarsit, pentru ca nicio discutie nu trebuie sa se termine fara o bascalie, fara un ras general, in grup.
Asadar, daca nici aceasta solutie nu da rezultate, nu-ti mai ramane decat sa-ti spuna altcineva ce ar fi mai bine si mai bun pentru tine si ce sa faci in viata. Parintii nu prea se pun la socoteala, de vreme ce copiii ii considera intotdeauna mai « prost informati » decat ei, asa ca nu au succes. Au observat-o multi, Sartre chiar a analizat si a dezbatut subiectul in extenso. Nici profesorii nu au mai multa trecere, pentru ca si ei au copii, la randul lor. Nici colegii nu sunt de mare ajutor, pentru ca ei inca sunt ocupati cu raspunsul la intrebarea lor. Statul pe langa niste colegi sau oameni mai mari, care sunt destepti si dau raspunsuri la care nu te gandisesi nu se mai poarta acum. Era in secolul trecut, mai ales in perioada interbelica si inainte. Si, pe langa asta, ca sa iti dai seama cine e destept, ca sa il poti intreba si sa-l rogi sa te lase sa stai pe langa el, trebuie sa fii tu macar putin destept, oricat de putin... Asadar, daca vine intr-o zi copilul si va pune intrebarea aceasta, ce faceti?
