Amazon intra a inaugurat primului magazin din reteaua Amazon Go, deschis pe 22 ianuarie 2018 in Seattle, Statele Unite ale Americii. Clientii intra, iau produsele pe care le doresc si ies din magazin fara sa stea la coada si fara sa plateasca la casa. Nimic in aceasta lume nu este insa gratis, iar nota de plata vine cateva minute mai tarziu, prin aplicatia Amazon Go.

De cate ori nu vi s-a intamplat sa stati minute bune la coada la supermarket, exasperati de persoana din fata voastra, care a cumparat atatea lucruri de parca ar veni sfarsitul lumii? Si, ca un facut, asta se intampla exact atunci cand deja ati intarziat la o intalnire sau la o programare. Daca ati fi in Statele Unite ale Americii, ati locui in Seattle si v-ati face cumparaturile de la primul magazin Amazon Go din lume, localizat pe 7th Avenue si inaugurat pe 22 ianuarie 2018, nu ati mai avea astfel de probleme.

Fara sa fim statisticieni de profesie, suntem convinsi ca sansele ca vreun cititor al acestui articol sa se numere printre cei care isi fac cumparaturile in primul magazin Amazon Go din lume sunt extrem de mici, probabil chiar inexistente. Cu toate acestea, o scurta privire asupra modului in care functioneaza acest magazin ne poate da o idee despre cum vor arata magazinele in viitor.

Cum cumperi de la Amazon Go si ce gasesti acolo?

Din punct de vedere al aspectului, singura diferenta intre un supermarket ”clasic” si un Amazon Go consta in faptul ca in magazinul din Seattle nu exista case de marcat. Motivul este simplu: plata nu se face la casa, ci prin aplicatia Amazon Go. De unde ”stie” aplicatia ce produse cumpara clientii? Datorita unei tehnologii folosite la masinile autonome, fara sofer: vedere computerizata, senzori si ”invatare”. Potrivit NBC News, care a vizitat magazinul Amazon Go din Seattle in ziua inaugurarii, in tavan se afla sute de camere care citesc etichetele si ”simt” tipul de corp al cumparatorului. Aceste camere ”lucreaza” impreuna cu senzorii din rafturile magazinelor si colecteaza informatii cu privire la cumparaturile facute. Aceasta tehnologie este denumita de Amazon ”Just Walk Out”.

Cumparatorul trebuie sa aiba un cont Amazon, aplicatia gratuita Amazon Go si un telefon mobil iPhone sau Android de generatie recenta. Aplicatia se poate descarca din Apple App Store, Google Play sau Amazon Appstore. Cand ajunge la magazin, cumparatorul deschide aplicatia, scaneaza telefonul si apoi pune telefonul in buzunar. Apoi este liber sa mearga prin magazin si sa aleaga produsele pe care le vrea. Cand a terminat, cumparatorul pleaca pur si simplu din magazin, nu mai sta la coada, nu mai plateste la casa. urmand ca plata sa fie facuta automat prin contul Amazon.

Mese de pranz, cina si mic-dejun ”ready-to-eat”, diverse gustari facute de bucatarii din magazin, produse de brutarie, lapte, paine, branzaturi artizanale si ciocolata fabricata local. Acestea sunt doar cateva dintre produsele disponibile in magazinul Amazon Go, printre care se numara si Amazon Meal Kits, portii de mancare pentru doua persoane, care contin ingredientele necesare pentru prepararea, in aproximativ o jumatate de ora, a unei cine.

Amazon Go: scad locurile de munca din retail?

Amazon Go, Amazon, magazine

Ce s-ar intampla cu angajatii care lucreaza la casele de marcat in eventualitatea in care aceste magazine s-ar extinde la nivel global? Reprezentantii Amazon au declarat NBC News ca si in magazinele Amazon Go lucreaza oameni, dar nu la casa. Angajatii sunt bucatari si bucatari-sefi care prepara produsele si, cel putin in aceasta faza, angajati care indruma clientii. Oricum, casierii nu ar trebui sa-si faca prea mari probleme in acest moment, daca ne gandim ca primul magazin Amazon Go a fost deschis cu un an intarziere – initial, inaugurarea a fost anuntata pentru ianuarie 2017 – si ca Amazon a anuntat ca nu intentioneaza sa introduca aceasta tehnologie in magazinele Whole Foods, retea pe care a achizitionat-o anul trecut intr-o tranzactie de 13,7 miliarde de dolari americani.

Sursa foto: Amazon

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri