„Această rotație, personal o văd bazată pe meritocrație, îți îndeplinești criteriile de calitate, îți desfășori cu drag jobul, ai rezultate bune. Evident, după o perioadă te vei califica pentru a lucra prin rotație. Așa cred că vom ajunge, anul viitor, pe vremea aceasta (...) Este și o provocare în zona de infrastructură. La noi, aproximativ 90% din angajați nu au laptop acasă, noi la birou funcționăm pe desktop-uri.

Nu ai cum să pui omul să vină două zile la birou cu calculatorul la subraț și apoi să îl pui să se întoarcă înapoi la birou tot cu calculatorul la subraț. Aici e vorba de o investiție suplimentară astfel încât cei care vor lucra prin rotație, vor lucra, probabil de acasă, două-trei săptămâni pe lună. Vor veni apoi la birou și vor lucra de la niște hot desk, care vor fi niște birouri pe care le vor partaja și le vor rezerva înainte”, a declarat Vladimir Sterescu, Country Manager CGS România, unul din cei mai importanți furnizori de business process outsourcing (BPO) de pe piața locală, în cadrul emisiunii HR Talks realizată de wall-street.ro.

„Când este la birou, omul ridica mana și cineva vine și îl ajuta. Dar când e acasă, e singur”

Vladimir Sterescu este de părere că sistemul de lucru este tratat într-un mod simplist pentru că, în esență, acest mod de lucru are multe bariere și provocări ce țin de infrastructură pe de o parte, dar și de modul mai greoi prin care un angajat traversează perioada de training și de onboarding.

„În ceea ce privește perioada de onboarding, aici e o arie în care ne-am dat seama că trebuie să investim foarte mult în funcțiile de suport suplimentar. Deci dacă până acum exista un șef de echipa la 12 oameni, în medie, există un subject-matter expert la 25 de oameni, acum toate aceste funcții de suport se dublează pentru că, pentru cei de acasă, pentru a da aceeași calitate și pentru le fi ușor să-și desfășoare joburile de zi cu zi, e nevoie de un alt nivel de suport, de un alt tip de suport, mai rapid. Când este la birou, omul ridică mâna și cineva vine și îl ajută. Dar când e acasă, e singur”, a mai spus Country Manager-ul de la CGS România.

Retail jobs

Vladimir Sterescu, Country Manager CGS RomaniaDeocamdată, angajații CGS lucrează de acasă, iar un plan de reîntoarcere la birouri era planficat inițial să aibă loc în luna septembrie. Însă, din cauza amenințării valului patru al pandemiei, Vladimir Sterescu spune că data a fost mutată în octombrie, iar pentru siguranța angajaților, probabil se va merge „din lună în lună” cu acest termen. În prezent, din puțin peste 4.000 de angajați, toți lucrează remote, cu excepția a 500 de oameni.

CGS România, planuri de extindere regională

Vladimir Sterescu, Country Manager și administrator al CGS România și-a arătat intenția de a se extinde operațiunile furnizorului de BPO în regiune. Deși are în vizor să deschidă mai multe sedii în orașele din România, o altă prioritate va fi o extindere regională, planificată în următorii ani.

„Ne uităm și la alte țări în regiune și probabil că atunci când piața se va deschide, vom începe să ne reluăm această deschidere regională. Există complexitate și aici, în funcție de clienții pe care ii avem, să fii în UE e un avantaj, să fii în afară UE... va trebui să știm să vindem suportul. Există o dezbatere internă pe tema această, dar e un subiect și acesta pe radarul nostru, de îndată ce vom putea călători. Dar o decizie nu avem”, a mai declarat Vladimir Sterescu, în cadrul emisiunii.

Citeste si:
Organizarea biroului – 3 metode ingenioase de amenajare a spațiului...
Organizarea biroului – 3...
Sursa foto: Shutterstock