Bugetul pe 2018 este construit pe spatele firmelor mici, in timp ce companiile de stat, dar si o parte din corporatii sunt protejate. Reprezentantii IMM-urilor atrag atentia asupra faptului ca, anul viitor, povara fiscala asupra microintreprinderilor se va dubla, in timp ce redeventele sunt omise din buget, iar la companiile de stat sunt prevazute scaderi la capitolul “impozit pe profit si dividende”. Pe partea de cheltuieli, insa, programele destinate IMM-urilor sunt sacrificate aproape integral.

“La cele patru programe de finantare a IMM-urilor, avem scaderi intre 75% la 98%. Deci avem programe la care, din bugetele pe 2017, mai avem 2%, 13%, 15%, adica se mentin ca forma, dar sunt golite de continut. In schimb, cresc cheltuielile cu personalul, cu 69%. De asemenea, constatam ca asupra IMM-urilor se amplifica incarcatura fiscala. Spre exemplu, prin introducerea acestui impozit de 1% pe microintreprinderi, se incaseaza dublu de la ele. Deci, practic, greutatea fiscala s-a dublat. In acelasi timp, scad veniturile de la persoane fizice. Asadar, se shimba greutatea fiscala de la persoane fizice la microintreprinderi”, a explicat presedintele de onoare al Consiliului IMM-urilor, Ovidiu Nicolescu.

Mai mult, al a tinut sa precizeze ca la capitolul “venituri din redevente” bugetul nu prevede niciun ban in 2018. “La capitolul redevente, nu apare nimic. Omoram microintreprinderile, unde lucreaza peste un milion si ceva de angajati, cu fiscalitatea si la redevente, unde sunt marile companii, unde sunt investitori straini, nu sunt prevazute venituri”, a punctat Nicolescu.

Companiile de stat raman ineficiente si in 2018

La randul sau, presedintele Consiliului, Florin Jianu, a atras atentia asupra faptului ca sectoarele controlate de stat, in general, continua sa ramana ineficiente, veniturile asteptate de la acestea fiind in scadere anul viitor.

“Veniturile din dividende si din profitul net al regiilor autonome si al companiilor de stat scad, in medie, cu 35% - 37%. Practic, transferam povara bugetului de stat pe microintreprinderi, pe mediul de afaceri, dar nu eficientizam in niciun fel companiile din portofoliul statului, deci avem scaderi in sfera in care statul ar trebui sa isi eficientizeze activitatea”, a puntat Jianu.

In opinia sa, dincolo de aceste aspecte, bugetul pentru anul 2018 este lipsit de viziune, nu este construit pe proiecte pentru dezvoltarea economica a tarii si nu incurajeaza mediul de afaceri.

"2018 si 2019 sunt doi ani foarte importanti pentru tara din punct de vedere simbolic, dar si din punct de vedere al perspectivei de dezvoltare economica. Din punct de vedere al mediului de afaceri nu vedem masuri de debirocratizare. Ba din contra. Veniturile din amenzi, penalitati si alte fapte similare au prevazute cresteri. Nu vedem elemente privind apararea, educatia sau investitii. Vorbind despre programul de internationalizare al firmelor romanesti, initiat de mine, bugetul se injumatateste. Bugetul la programul de participare a Romaniei la targuri internationale si expozitii, misiuni economice, scade si el aproape la jumatate", a subliniat presedintele CNIPMMR.

Potrivit acestuia, un buget bun pentru mediul de afaceri tine foarte mult de forta celor care conduc Ministerul pentru a negocia si a exprima importanta a ceea ce inseamna investitii si programe.

In aceste conditii, reprezentantii CNIPMMR cer revizuirea bugetului national raportat la cele trei domenii considerate prioritare pentru bugetul Uniunii Europene din 2018 — crestere economica, crestere a locurilor de munca si siguranta, inclusiv valorificarea cresterii alocarilor UE (pentru investitii in locuri de munca pentru tineri, cercetare, inovare, siguranta, pentru statele din vecinatatea estica), pentru asigurarea cresterii absorbtiei fondurilor Europene.

Sursa foto: Agerpres foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri