Michael O’Leary, șeful grupului Ryanair, e la un pas de un bonus istoric, după ce acțiunile liniei aeriene au ajuns la un nivel record, depășind Delta, numărul 1 mondial, la capitalizarea de piață.

Acțiunile Ryanair au ajuns la aproape 19 euro, scrie Financial Times, un avans de peste 50% față de începutul anului. Operatorul aerian irlandez a reușit vineri, la închiderea bursei, să depășească Delta, devenind linia aeriană cu cea mai mare capitalizare de piață, 29,7 miliarde de dolari (față de 27 în cazul rivalilor americani).

O’Leary, care este CEO al Ryanair de aproape două decenii, a crescut compania de la un mic operator regional la liderul low-cost din Europa. ”Cât timp nu facem ceva prostesc – ceea ce e o reală provocare în industria noastră – o să ștergem pe jos cu orice altă linie aeriană din Europa”, a declarat el pentru Financial Times.

În 2019, O’Leary a semnat cu compania un acord prin care poate primi un bonus în acțiuni de 100 de milioane de euro dacă acțiunile Ryanair depășesc 21 de euro timp de 28 de zile consecutive sau dacă profitul anual trece de 2,2 miliarde de euro după taxe. Potrivit Bloomberg, ar fi unul dintre cele mai mari bonusuri primite vreodată de un CEO din Europa.

Ryanair Holdings plc este cel mai mare grup de companii aeriene din Europa şi compania-mamă a Ryanair, Ryanair UK, Buzz, Lauda şi Malta Air. Companiile din portofoliul Ryanair Holdings conectează peste 40 de ţări şi oferă cele mai mici tarife din Europa pentru transportul aerian de pasageri. Ryanair operează mai mult de 2.500 de zboruri zilnice de pe 230 de aeroporturi.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri