Fostul preşedinte republican George W. Bush a condamnat "insurecţia" de miercuri de la Capitoliu, spunând că este demnă de o "republică bananieră", relatează AFP şi Reuters.
"Este o privelişte dezgustătoare şi sfâşietoare", a transmis Bush într-un comunicat, în legătură cu invadarea Capitoliului de către susţinători ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, transmite Agerpres.
"Într-un asemenea mod sunt contestate rezultatele alegerilor într-o republică bananieră, nu în republica noastră democratică", a adăugat fostul lider de la Casa Albă.
El a mai spus că asaltul violent asupra Capitoliului a fost comis de "persoane ale căror emoţii au fost inflamate de neadevăruri şi speranţe false".
"Insurecţia poate produce daune grave naţiunii şi reputaţiei noastre", a atras atenţia George W. Bush.
Sursa foto: Pexels
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: