Un grup de aproximativ 150 de invitati au participat la cea de-a treia editie consecutiva in Romania a unui eveniment dedicat celor mai sportive modele ale marcii.

Modelul pe care l-am condus contra timp pe pista Aeroportului Baneasa a fost M6 Gran Coupe 560 CP cu frane din carbon si ceramica, al carui pret este de 182.000 euro cu TVA.

M6 Gran Coupe are un motor de 4,4 litri 560 CP, accelereaza pana la 100 km/h in 4,2 secunde si atinge o viteza maxima de 305 km/h. Pretul de pornire pentru un M6 Gran Coupe este de 142.000 euro cu TVA.

Pachetul tehnologic include doua turbocompresoare twin-scroll, galerie de evacuare in cross pentru cele doua randuri de cilindri, injectie directa pe benzina High Precision, gestiune variabila a supapelor Valvetronic si control variabil continuu al axului cu came Double-Vanos.

Transferul puterii se realizeaza prin intermediul transmisiei M cu dublu ambreiaj, cu sapte trepte si Drivelogic. Sistemul electronic de gestiune a transmisiei asigura selectia vitezei corecte pentru tractiune optima. De asemenea, conducatorul are la dispozitie functia Launch Control pentru acceleratie maxima, Low Speed Assistance pentru un plus de confort si functia Auto Start-Stop pentru imbunatatirea eficientei.

Asemenea puntii spate integrale, suspensia fata cu brat dublu are o cinematica specifica si componente realizate din aluminiu forjat. Suporturile sasiului, care folosesc panouri mari, asigura un transfer egal al fortelor dinamice prin caroserie. Standard, BMW M6 Gran Coupé dispune de versiunea M a sistemului Dynamic Damper Control (controlul dinamic al amortizoarelor) si directie asistata mecanic si cu raport variabil, cu functie M Servotronic.

Citeste si:

VIDEO: Pilotul Claudiu David si BMW M5 Sedan 560 CP - acceleratie 0-100 km/h in 4,3 secunde (pret 140.000 euro cu TVA)

Anul trecut, vanzarile de modele M in Romania au totalizat 30 de unitati, iar in primele 4 luni au fost deja livrate 7 unitati.

BMW Driving Experience, inaugurat din 1978 sub numele de BMW Driver Training, este cea mai veche scoala de pilotaj dezvoltata de un producator auto.

Istoria BMW M
1972 – se infiinteaza BMW Motorport GmbH sub conducerea lui Jochen Neerpasch
1973 – sunt prezentate primele modele sub sigla M, se lanseaza BMW 3.0 CSL
1978 – se inaugureaza BMW Fahrer Training, prima scoala de pilotaj a unui producator de automobile
1978 – se lanseaza BMW M1, primul model BMW cu motorul amplasat central
1984 – debuteaza prima generatie BMW M5
1986 – debuteaza BMW M3, cel care avea sa devina cel mai de succes touring car din lume
1991 – McLaren primeste motorul V12 pentru supercar McLaren F1
1992 – Se infiinteaza BMW Individual
1993 – Redenumire companiei in BMW M GmbH
1996 – Se infiinteaza BMW Motorsport Ltd.
1997 – Prima cutie SMG Drivelogic pe un model M
1997, 1998 – Debuteaza BMW Z3 M Roadster si Z3 M Coupe
2003 – Este prezentat BMW M3 E46 CSL – una dintre cele mai faimoase editii speciale M3, primul model BMW care foloseste fibra de carbon
2007 – Debuteaza actuala generatie BMW M3, prima echipata cu un motor V8
2009 – Primul M cu tractiune integrala si motor turbo: BMW X5 M si BMW X6 M
2011 – Sunt prezentate BMW Seria 1 M Coupe si ultima generatie BMW M5
2012 – Este prezentata o noua categorie de modele, BMW M Performance, pozitionata intre modelele M si modelele de serie conventionale si care acum include: BMW M135i, BMW M550d, BMW X5 M50d si BMW X6 M50d.
2012 – Sunt lansate noile modele BMW M6 Coupe si Cabriolet