„Sunt 4-5 facultati de stat in tara, deci anual sunt 200 de absolventi de universitate. In 20 de ani avem 4.000. Dintre astia, jumatate nu fac niciodata aceasta meserie, iar din cei 2.000, in jur de 50% au plecat din tara. Au ramas o mie: 90% au esuat, au incercat ceva si nu au reusit. Au mai ramas 100. Eu ii numar, iar in ultimii 20 de ani nu sunt 100 de designeri. Cat de dezastruoasa e scoala? Nu sunt 100 de designeri care sa stea in picioare. Eu calculez business, scoala trebuie sa fie furnizor, sa scoata ceva, nu poti sa numesti universitate o institutie care in 20 de ani nu a reusit sa puna pe picioare 100 de oameni in cariera respectiva. Sunt facultati care pun pe picioare 1.000 de oameni intr-un an”, afirma designerul.

El adauga ca in general, sectiile de design sunt „Cenuseresele” universitatilor de arte si ca adesea, cei mai slabi pragatiti profesori si studenti ajung sa predea, respectiv sa invete, in cadrul acestora. Pe de alta parte, el mai spune ca, in ultimii ani, tot mai multi studenti au ales specializarea design pentru ca au fost atrasi de acest domeniu, dar mai ales datorita „partii stralucitoare a acestei meserii”, de povestile promovate in presa.

Adrian Oianu are o experienta de aproape 20 de ani in industria modei. In 1993 a renuntat la studiile de drept, iar in 1994 a fost admis la Institutul European de Design de la Milano. In 1996, a plecat in Turcia pentru a fi designer si director artistic pentru Damat&Tween, un brand de vestimentatie masculina care face parte din grupul turcesc Orka Group. Un an mai tarziu a fost admis ca student la Colegiul de Arta si Design Otis din Los Angeles, iar in anul 2000 devine designer al brandului DKNY Jeans, din grupul Liz Claiborne. In 2001, a lansat pe piata americana brandul Adrian Oianu, iar in 2004, dupa opt ani petrecuti in America, s-a intors in Romania pentru a-si lansa propriile colectii, o mare parte dintre acestea inspirandu-se din valorile si traditiile romanesti.

In Romania, eu nu muncesc mai mult de 25% din potentialul meu

„In Romania, eu nu muncesc mai mult de 25% din potentialul meu..pentru ca nu este nevoie. In strainatate, intr-o dimineata, la 10.30, lucram la o broderie si, la un moment dat, am vazut cateva picaturi de apa si m-am intrebat de unde curge si mi-am dat seama ca imi cade de pe frunte. Incepusem la 8.30. Munceam si nici nu stiam cand trece timpul, abia imi aduceam aminte sa mananc. Si asta nu pentru ca ma forta cineva, ci pentru ca imi placea si trebuia sa fiu serios si responsail pentru ca altfel ma dadeau afara”, afirma Oianu.

El adauga ca imaginea creata in jurul designerilor prin care acestia mai mult se distreaza decat muncesc nu este decat o unealta de marketing pentru vanzarea produselor.

In strainatate, designerul este ocupat de munca, nu are timp de circ. La noi este invers

„Este un spectacol impus de directorul de marketing. Designerul este ocupat de munca lui, nu are timp de circ. Dar s-a demonstrat in anii '80, pe vremea lui Jean Paul Gaultier, ca imaginea designerului tembel vinde si poti sa creezi un business. Intre timp, asta a fasait in strainatate, dar noi am ramas acolo. Designerul vestimentar nu e popular, el apare in ateliere mici, unde oamenii fac lucruri inovative, autentice, originale. Se confunda moda ca fenomen social cu designul vestimentar. Daca tu ai acces la o piesa de design, imaginea totala nu iti este familiara. Poate silueta, culoarea, gulerasul iti sunt familiare, dar nu in totalitate, pentru ca este ceva inovativ. Dupa care mergi in oras si vezi haine la moda si acelea iti sunt populare. Pentru ca sunt promovate dupa niste piese de design care au devenit populare si pe care le-au preluat marii industriasi si le-au transformat in trenduri. Designul vestimentar este inainte, este ceva ce fac acum, iar, daca am noroc si ceea ce am facut este foarte bun, ajunge peste 1,2,3 ani in magazine”, mai spune designerul.

Adrian Oianu si-a lansat propria scoala de design vestimentar in februarie 2010, el invatandu-i pe studenti lucruri legate de tipar, drapar/modelism, desen tehnic, textura materialelor, dar si cum sa coasa. Practic, tot ce presupune crearea hainelor si constructia unei colectii. De cand a fost lansata scoala si pana acum au participat la cursuri in jur de 200-250 de persoane.

Printre studenti sunt si oameni au facut bani din alte meserii, iar acum vor "sa se reinventeze"

„Vin studentii de la UNArte (n.red. Universitatea Nationala de Arte Bucuresti), care sunt dezmagiti si debusolati, vin micii intreprinzatori, in general fete care au ateliere si care ar vrea sa creasca si sunt si oameni precum avocati care toata viata au dorit sa faca asta, dar au ales partea practica si nu mai suporta. Au facut bani si se apuca de lucrul asta pentru a-si reinventa viata”, afirma Oianu.

Anul acesta cursurile Scolii de design Adrian Oianu sunt impartite in doua module, a cate trei luni fiecare. Un modul costa 4.500 de lei. Primul modul incepe pe 22 aprilie si dureaza pana la jumatatea lui iulie, iar al doilea se desfasoara intre septembrie si decembrie.

De asemenea, pentru a participa la primul modul, cursantii sunt admisi pe baza unui CV si a unei scrisori de intentie. Participarea la cursurile modulului II este conditionata de o selectie a participantilor la cursurile modulului I.

Eu nu le recomand sa devina designeri dupa sase luni de curs. Trebuie sa faca practica sau sa mearga la studii in strainatate

“Dintre cei care au fost la noi, unii au lansat ceva, dar multi s-au dus la studii in strainatate. Eu tuturor le-am recomandat sa nu porneasca imediat ceva, sa astepte sa capete experienta. Nu le recomand ca dupa 6 luni sa devina desgineri, ci sa studieze in continuare, ori prin practica, pornind ceva mic si invatand singuri mestesugul acesta sau sa se duca la scoala in afara, eu ii incurajez foarte mult sa plece sa studieze in strainatate. Le-am spus sa faca haine la prieteni, ei sunt mai toleranti si s-ar putea sa le dea si bani in avans pentru materiale si asa nu ai nevoie de nicio investitie. Eu in sase luni le dau cunostintele elementare si asa ei isi dau seama ce mai au de facut ca sa fie bine pregatiti. Nu ii invat sa devina angajati, ci sa isi creeze ei locul de munca”, declara designerul.

Citeste si:

In Romania, industria de confectii inseamna in general fabrici care lucreaza in lohn pentru mari companii din strainatate, insa in ultimii ani au aparut tot mai multi producatori locali. De exemplu, printre brandurile care s-au dezvoltat in ultimii ani se numara Nissa, Musette, Ma Dame, Etic, Depot 96, PNK Casual, Ataellier, Parlor, dar si designeri ca Rhea Costa, Elena Perseil, Lena Criveanu, Stephen Pelger, Carla Szabo, Keszeg Agnes, Lucian Broscatean sau Maria Marinescu. De altfel, in 2010 a fost lansat si Molecule-F.com, un site care promoveaza in exclusivitate designerii romani.

Pe de alta parte, in industria de confectii din Romania (fabricarea produselor textile, a articolelor de imbracaminte, tabacirea si finisarea pieilor, fabricarea articolelor de voiaj si marochinarie, incaltaminte, prepararea si vopsirea blanurilor) lucrau in 2011 in jur de 196.300 de angajati, mai putin cu 50.000 de oameni fata de 2008, conform datelor Institului National de Statistica.

“Dupa al Doilea Razboi Mondial, economia Frantei a crescut foarte mult datorita lui Christian Dior, pentru ca el facea niste fuste extraordinar de voluminoase si, asa, s-au dezvoltat manufacturile de materiale. Industria de tesut franceza a prins aripi. Iar pentru ca Dior a inceput sa vanda si in America, unde se cereau masuri mari, s-a dezvoltat cusutul. In Franta sunt 7 milioane de oameni care lucreaza in industria modei”, spune Oianu.

El mai spune ca in Romania nu mai sunt indeajuns de multe scoli profesionale care sa ii invete pe tineri sa coasa, sa faca tipare, iar apoi sa se angajeze in ateliere.

“La noi designerii se cam schimba la 3 ani. Dispar pentru ca nu stiu sa faca asta din punct de vedere economic, business. Li se pare ca e de ajuns sa fii creativ...sau invers. Din pacate, meseria asta este foarte complexa, are cam 10 meserii in ea, iar acestea sunt diferite. Designerii sunt niste oameni discreti, care toate ziua muncesc si nu prea au timp sa umble pe la televiziuni. In Romania nu este asa, e invers. Ca designer, trebuie sa ai cunostinte de arta la un anumit nivel, dar trebuie sa stii si sa repari masini de cusut. Sa stii chimie, zona de mecanica inginereasca, software, finisaje, cusut, PR, marketing, Facebook si fotografie. Romanii au mult PR, iubesc chestia asta cu PR-ul si strategiile de marketing. Dar, in primul rand ai nevoi de produs bun. In Romania lipseste experienta practica: cusutul, taiatul, legatul, impletitul, dar mai ales cusutul. In Romania este o fobie pentru masina de cusut, oamenii prefera sa angajeze o croitoreasa decat sa invete. Si, astfel, designerul cu ceva cunostinte de software care nu-l ajuta pentru ca programele software de design sunt pentru companii foarte mari, cu foarte bune cunostinte de ilustratie si cu cunostinte aberant de inutile si exagerate de PR si marketing, isi angajeaza o croitoreasa care sa-i coasa si da drumul la treaba”, afirma Adrian Oianu.

Sursa foto: http://centrudedesign.ro/

Sursa foto: Adrian Oianu