Astfel, numarul angajatilor EY a ajuns la 554 persoane. Aproximativ 60% dintre noii angajati se vor alatura departamentului de Audit financiar, iar restul vor face parte din departamentele de Asistenta fiscala si juridica, Asistenta in tranzactii si Asistenta in afaceri.

"Peste 2.000 de studenti din centre universitare, precum Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara si Oradea, au aplicat in acest an in cadrul unei campanii complexe de recrutare care a durat doua luni, ce a presupus pre-selectie de CV-uri, interviuri video, evaluari scrise ale candidatilor si interviuri fata in fata cu specialistii HR si managerii EY. Abilitatile si cunostintele care au contat cel mai mult in selectarea candidatilor au fost cele numerice, logice, verbale, cunoasterea limbii engleze, precum si cunostintele de specialitate si gradul de compatibilitate cu cultura organizatiei", se arata intr-un comunicat al companiei.

Toti absolventii vor fi inclusi in programe de formare profesionala recunoscute in domeniul consultantei. EY investeste anual la nivel global, in medie, 3.000 euro pentru formarea fiecarui angajat. EY este una dintre cele mai mari firme de servicii profesionale la nivel global, cu 175.000 de angajati in 728 de birouri din 150 de tari si venituri de aproximativ 25,8 miliarde dolari in anul fiscal incheiat la 30 iunie 2013.