Felix Toma, country manager in cadrul companiei de recrutare Gi Group Romania, a aratat cum cererea de specialisti IT din piata este in continuare foarte ridicata, iar companiile de recrutare fac eforturi ridicate pentru a gasi oamenii potriviti.

"In recrutarea de specialisti pentru doameniul IT continua criza, adica sunt foarte multe posturi deschise, insa gasim cu greu oameni. De exemplu, am avut o cerere de sase Java developer, pentru o perioada de sase luni. Insa astfel de specialist nu gasesti nici pe recrutare permanenta, dar sa-i angajezi in regim de munca temporara", a explicat Toma.

In acest context, recrutorii din compania Gi Group au fost pusi in faza unei situatii in care au contactat un candidat pentru un post in domeniul IT, iar acesta a spus ca inainte de a se prezenta la interviu, potentialul angajator trebuie sa ii raspunda unui set de intrebari.

"Am trimis o propunere de recrutare unui candidat din domeniul IT si dupa prezentarea oportunitatii, candidatul a avut asteptari salariale duble decat media pietei. Mai mult, a spus ca ar fi interesat sa inceapa un proces de recrutare numai daca, inainte de orice testare tehnica sau discutie despre pozitia in recrutare, angajatorul va fi supus unui set de intrebari din partea candidatului, adica un fel de «interogatoriu» in care candidatul mai intai sa intervieveze angajatorul si nu invers. (...) Pretentiile candidatului m-au determinat sa nu continui procesul de recrutare in cazul lui", a aratat managerul.

Sursa foto: chestionar, Shutterstock

Citeste si:

3.000 de locuri de munca sunt libere in orice moment in domeniul IT, potrivit unui raportului IT&C Talent Map 2015, realizat de compania de recrutare Brainspotting.

De asemenea, datele din piata arata ca peste 50 dintre cele mai mari companii de IT&C la nivel global au operatiuni in Romania si vor sa se extinda in urmatorii doi an. Astfel, IT&C este singurul sector fara somaj din Romania, ca urmare a specialistilor bine pregatiti in domeniu, extinderii de companii mari, dar si infiintarii a numeroase start-up-uri.

Cele mai mari centre IT sunt Bucuresti (25.000 de specialisti), Cluj (in jur de 6.000 de persoane), Iasi (4.000) si Timisoara (3.000-3.500) si Sibiu (2000-2.200 de persoane). Acestea sunt urmate de cele din Brasov (1.800-2.000), Pitesti (300-350), Targu-Mures (350-400), Craiova (600) si Galati (200-250).

Salariile din IT&C sunt printre cele mai mari din economia romaneasca. Astfel, specialistii in servicii informatice si tehnologia informaticii aveau un salariu mediu net de 4.376 de lei in luna mai a acestui an, conform Institului National de Statistica. Alti specialisti mai bine platiti sunt cei din domeniul extractiei de petrol brut si gaze (6.523 de lei), servicii anexe extractiei (4.653 de lei), fabricarea produselor de cocserie si a produselor obtinute din prelucrarea titeiului (5.505), potrivit INS.

Gi Group Romania ofera servicii de munca temporara si permanenta prin divizia Gi Group, recrutare si selectie prin divizia Barnett McCall si salarizare, administrare si consultanta in Dreptul Muncii prin divizia ePayPoint. Incepand din 2013, Gi Group Romania furnizeaza servicii de coaching si training in parteneriat cu Erickson International.

Sursa foto: persoana la laptop, Shutterstock