Piata locala se confrunta cu un deficit major de ingineri, dupa ce majoritatea fondurilor nationale au fost indreptate in ultimii 25 de ani pentru sustinerea facultatilor umaniste si economice. Pe langa acest motiv, se adauga si piederea a peste 300.000 de specialisti, dupa Revolutie, care au ales sa plece la munca in tari cu nivel de trai mai bun, a declarat Mihnea Costoiu, rectorul Universitatii Politehnice din Bucuresti, in cadrul emisiunii Wall-Street 360.

Rectorul a aratat ca dupa ce multa vreme numarul studentilor inscrisi in universitatea tehnica a fost in scadere, focusul tinerilor fiind mai degraba catre specilializarile uman sau economic, in ultimii ani se simte o revigorare a interesului pentru studiile de la Politehnica, numarul de inscrieri atingand un nivel record in 2015.

"In 2015 am avut cel mai bun dupa 1989 la admitere, am ajuns la 30.000 de studenti in universitate, ceea ce pentru o universitate tehnica in aceasta parte a lumii este o performanta. Anul acesta continuam, un numar mare de tineri vin la licenta si la masterat si continuam inscrierile la doctorat. Din nefericire pentru Romania acolo a fost trendul multi ani (inspre invatamantul umanist si economic n. red). Nu spun ca nu avem nevoie de oameni pregatiti in domenii umaniste, dar este vorba de pondere, cati oameni pregatesti in zonele umaniste si economice si cati pregateste in zona tehnica, medicina, stiinte exacte", a aratat Mihnea Costoiu.

Potrivit acestuia, s-au facut eforturi sustinute pentru a arata autoritatilor si mediului privat nevoia de oameni specializati in domeniul tehnic.

"Universitatea si-a revenit foarte mult. Am explica companiilor ca vom avea cu totii o mare problema, in conditiile in care nu sprijinim ingineria in general, nu doar IT-ul. Companiile vor simti foarte repede, si la fel si Romania, pentru ca atunci cand vorbim de businessuri noi in tara este nevoie de resursa umana. Fara resursa umana bine pregatita nu poti sa vorbesti de un business. Resursa umana este cea mai mare problema a Europei, care are posibilitatea sa se dezvolte, dar nu are resursa umana", a precizat Costoiu.

"Cererea de ingineri va fi enorma inca 20 de ani"

Reprezentantul Universitatii Politehnice a atras atentia asupra numarului mare de locuri de munca pentru ingineri, care raman neacoperite din lipsa de personal.

"Suntem in Romania intr-un deficit de forta de munca major, avem foarte multe locuri lipsa. Vorbim in piata romaneasca de medici, insa hemoragia de medici nu este principala din Romania. Dupa 1989, noi am pierdut peste 350.000 de ingineri, au avut loc masive plecari de ingineri. Piata romaneasca sufera si va suferi in urmatorii zeci de ani daca statul nu isi reorienteaza politica. Avem in acest moment generatii bune, circa 3.000-3.500 de absolventi termina Politehnica an de an, insa doar anul acesta avem 11.000 de locuri de munca de la companii pentru studenti", a mai spus Costoiu.

El a aratat ca incepand cu anii `90 fondurile nationale au mers in special spre sustinerea facultatilor umaniste si a celor economice, in timp ce mult mai putini bani au mers catre universitatile tehnice.

"Romania este intr-o criza profunda, de 25 de ani Romania investeste intre 60-70% din banii pentru invatamant superior pentru stiinte umaniste si stiinte economice. 60-70% din locurile finantate de stat sunt in aceste domenii, peste care se adauga facultatile private, care au scolit preponderent in stiinte economice si umaniste. Vorbim astfel de de un aport al societatii din bani publici si privati de 80-90% catre aceste zone. 25 de ani Romania a produs foarte putini ingineri, iar cei pe care I-a produs sunt acum cei mai buni in strainatate, plecand din cauza lipsei atractivitatii Romaniei. Romania creste in ultimii patru ani, businessurile se dezvolta, insa nu sunt oameni, iar cererea va fi enorma in urmatorii cel putin 20 de ani", a precizat rectorul Universitatii Politehnice.

Potrivit acestuia, "Romania nu are decat o sansa, aceea de a investi in domeniile tehnice".

"Nu mai avem profesori de matematica, fizica si chimie, nu avem ingineri si nu mai avem medici. 30-40% dintre locuri, dupa 25 de ani, finantate de stat se duc la un loc, pentru medicina, inginerie si stiinte exacte", a aratat Mihnea Costoiu, lansand astfel un apel pentru cresterea fondurilor nationale dedicate universitatilor tehnice.

Salariile pentru ingineri incep de la 1.000 de euro

Mihnea Costoiu a mai spus ca pe langa cererea mare de ingineri din piata si salarii oferite acestora sunt tentante, depasind media pietei locale. Mai mult, 90% dintre absolventii Politehnicii isi gasesc un loc de munca in primul an de la absolvire.

"Salariul depinde de cat este de bun absolventul. Cei din telecomunicatii si IT sunt angajati cu 1.000-1.500 de euro fara exprienta. In transporturi exista, de asemenea, o criza majora de ingineri, iar salariile pleaca tot de la 1.000 de euro. Si in zona mecanica este o criza de ingineri profunda, iar salariile sunt foarte bune. Depinde cat de bine pregatit este tanarul, daca face dovada competentelor", a explicat reprezentantul Universitatii Politehnice.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Cariere »



Setari Cookie-uri