"Daca reusim sa gasim 15 milioane euro, cat este capitalul de lucru, ne putem intinde undeva pana in iunie. Daca nu reusim sa gasim acesti bani, in luna februarie ne strangem mana cu investitorii. Cel mai presant factor este capitalul de lucru, care este absolut necesar pentru desfasurarea activitatii si pentru castigarea de timp, pentru ca o astfel de actiune precum cea demarata de noi, pentru cautarea de potentiali investitori, cere timp. Avem nevoie de acesti bani, care se cauta in primul rand la banci. Bancile, din pacate, nu sunt foarte dornice sa finanteze, este o problema la nivel national, nu numai in cazul Oltchim. Dar am reluat discutiile, nu numai in zona bancara, ci si in zona fondurilor de investitii", a declarat ministrul Economiei, Andrei Gerea.

Andrei Gerea a mai precizat ca in acest moment exista trei consortii internationale care si-au manifestat interesul pentru preluarea companiei Oltchim, in timp ce campania de atragere de investitori pentru privatizare va continua si vor fi reluate discutiile cu reprezentantii OMV Petrom referitor la posibila vanzare a Rafinariei Arpechim, aflata in prezent in conservare, iar "privatizarea Oltchim se va face integrat, cu Divizia Petrochmica Bradu".

"Saptamana aceasta o sa avem intalnirea cu OMV, pentru ca acum sase luni ei si-au manifestat intentia de a vinde rafinaria. Sigur, ar fi un plus pentru Oltchim, dar nu este atat de esential cum este Divizia Petrochimica Bradu. Se poate compensa lipsa rafinariei, dar pentru Oltchim, pentru cei de la Valcea, si asta au inteles-o de-a lungul timpului, nu poate exista viitor, in forma in care este astazi combinatul de la Ramnicu Valcea, fara ce se afla la Pitesti. Lucrurile, din punctul de vedere al tuturor, sunt clare, privatizarea Oltchim se va face integrat, cu Divizia Petrochmica Bradu", a mai precizat Gerea.

Ministrul Economiei, Andrei Gerea, a mai declarat, sambata, la Giurgiu, ca in privatizarea Oltchim isi doreste o competitie transparenta si la care sa se inscrie cat mai multi jucatori, dar pana atunci vrea "dezvoltarea si mentinerea activitatii acestui combinat".

Citeste si:

"Sunt probleme serioase la Ministerul Economiei si, asa cum am spus si la preluarea mandatului, avem cativa cartofi fierbinti, unul este Oltchim, unde a trebuit sa fie luate masuri urgente in aceasta saptamana. Sunt deja manifestate intentiile a trei societati, trei conglomerate, ne concentram insa pe dezvoltarea si mentinerea activitatii pentru ca pana la urma trebuie sa fim constienti de faptul ca aceasta operatiune de vanzare, de privatizare, dureaza si pana atunci nu trebuie sa ne mai adancim in pierderi. Oltchim are o pierdere patru milioane de euro", a declarat Ministrul Economiei.

Potrivit sursei citate, daca s-ar obtine un fond de aproximativ 15 milioane de euro, necesar deschiderii unei sectii de tehnologizare, prin care sa se inlocuiasca acolo niste membrane la anumite instalatii, "s-ar putea ajunge la o limita de zero a deficitului, ceea ce ar fi extraordinar de important".

"Asta ne-ar da timpul de care avem nevoie pentru a ne desfasura in liniste si fara presiune procedura de privatizare in sensul in care noi ni-l dorim si pe care l-am spus la inceput, adica sa avem un investitor strategic puternic", a mai declarat ministrul Economiei, la Gurgiu, unde s-a aflat pentru a semna un protocol in vederea promovarii serviciilor si facilitatilor oferite de Zona Libera.