Aproximativ 300 de sindicalisti, angajati ai RATB, vor picheta, intre orele 13.30-15.00, sediul Central al RATB. Sindicalistii sunt nemultumiti de faptul ca nu se respecta Contractul Colectiv de Munca 2014-2016, negociat cu sindicatul reprezentativ, dar si de conditiile de munca ale salariatilor RATB care, potrivit acestora, s-au degradat in mod vizibil in ultimii ani.

Angajatii mai reclama dificultati privind mentinerea in deplina siguranta a parcului actual de vehicule, din cauza lipsei bazei materiale (piese de schimb si subansamble), lipsa unor strategii privind constructia de tramvaie la Uzina RATB, managementul defectuos cu care RATB se confrunta in ultimii ani, precum si lipsa informatiilor cu privire la demersurile ce se fac in legatura cu transformarea RATB in societate comerciala si efectele asupra fortei de munca.

"Toate aceste probleme acumulate au creat o stare de nemultumire in randul salariatilor ce poate degenera intr-un conflict de munca cu urmari imprevizibile, care ar putea duce la blocarea activitatii transportului public de suprafata cu efecte nedorite asupra publicului calator", se arata intr-un comunicat transmis luni.

Presedintele executiv al Sindicatului Transportatorilor din Bucuresti, Vasile Petrariu, a precizat, pentru MEDIAFAX, ca daca nu vor fi rezolvate problemele semnalate, sindicalistii iau in calcul si alte actiuni de protest, inclusiv la Primaria Capitalei si un miting de amploare. De asemenea, liderul sindical a atras atentia asupra faptului ca situatia este deja foarte tensionata si nu sunt excluse nici intreruperile spontane de activitate.