BSH Electrocasnice, importator si distribuitor de aparate electrocasnice, a inregistrat in 2005 un profit de doua milioane lei la o cifra de afaceri de aproape 59 milioane lei, potrivit datelor citate de NewsIn. in 2004, compania a raportat un profit de 2,2 milioane lei si o cifra de afaceri de 60 milioane lei, conform situatiei financiare publicate pe pagina de internet a Ministerului Finantelor Publice.

BSH Electrocasnice este filiala din Romania a concernului german BSH Bosch und Siemens Hausgerate GmbH, care are o cifra de afaceri anuala de peste 7,3 miliarde euro si este o companie mixta detinuta de multinationalele Bosch si Siemens. Compania germana sustine ca este lider pe piata vest-Europeana in productia de electrocasnice si numarul trei in lume.

Compania a fost infiintata in 1999, si are ca obiect principal de activitate importul si distributia in Romania a aparatelor electrocasnice sub marcile Bosch si Siemens, precum si asigurarea serviciilor post-garantie pentru aparate electrocasnice. Gama de produse oferite include frigidere, combine frigorifice, masini de gatit, masini de spalat rufe si uscatoare, masini de spalat vase, aspiratoare, roboti de bucatarie si cafetiere.