Parteneriatul cu Dacris va facilita numerosilor clientilor globali ai Staples care opereaza in Romania procesul de achizitie a produselor din portofoliul companiei. Acestia vor avea posibilitatea de a cumpara dintr-o singura sursa, ceea ce va conduce la un control mai eficient al cheltuielilor si, in final, la reducerea costurilor totale. Totodata, parteneriatul Dacris-Staples este menit sa diversifice categoriile de produse comercializate de compania romaneasca. Pe langa cele 10.000 de produse deja existente in portofoliul Dacris, clientii pot alege si produsele Staples cu care sunt deja obisnuiti.

Segmentul business-to-business, vizat de compania americana

Produsele Staples sunt disponibile atat in magazinele Staples, cat si online, pe www.staples.com (pentru SUA) si www.staples.eu (pentru Europa), pentru companiile de mici dimensiuni, in timp ce Staples Advantage, divizia business-to-business, se adreseaza tututor companiilor mari si mici de la cele cu 20 de angajati pana la cele din Top Fortune 100.

Divizia Staples Advantage cuprinde game complete de produse si servicii, precum articole de birou, produse IT si promotionale, solutii de imprimare, articole de mobilier, consumabile pentru spatiile de recreere si pentru curatenie, material sanitare si asistenta personalizata si servicii pentru clienti la cel mai inalt nivel.

Evolutia pietei de birotica: de la produse de papetarie la piese de mobilier

Piata globala de papetarie a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa in ultimii ani, odata cu largirea portofoliului si a liniilor de produse oferite. Companiile din domeniu nu mai ofera in prezent exclusiv articole de birotica si papetarie, ci pun la dispozitie toate articolele necesare intr-un birou: echipamente si consumabile IT, produse de protocol si curatenie, produse promotionale, echipamente de protectie, piese de mobilier, alaturi de consultanta personalizata pentru clienti.

„Boom-ul” pietei este confirmat si de rezultatele financiare ale companiei Dacris: in anul 2014, Grupul Dacris a inregistrat o cifra de afaceri de 18 milioane de euro, in crestere cu 13% fata de anul precedent, iar pentru 2015, estimeaza o cifra de 20 de milioane de euro. Dacris are in prezent peste 6.000 de clienti, iar numarul acestora este in crestere.

“Piata este intr-o continua evolutie, ca rezultat al progresului tehnologic, si este datoria noastra sa mergem in aceasta directie, pentru a le oferi clientilor nostri nu doar produse de birou, ci solutii complet personalizate si adaptate din punct de vedere tehnologic. Staples si-a dorit continuarea expansiunii in Europa de Est alaturi de un partener de incredere, cu experienta, care poate oferi solutii profesionale si inovatoare unor clienti exigenti, iar Dacris a fost alegerea naturala, care ne onoreaza”, a spus Dan Fati, fondatorul Dacris.

Despre Staples

Staples este compania numarul 1 in lume de produse de birou si unul dintre cei mai mari retaileri online. De peste 30 de ani, Staples serveste nevoile clientilor din zona de business, iar viziunea companiei este sa le asigure acestora produsele necesare unei afaceri de succes. Compania a inventat conceptul de supermagazin cu produse de birou in anul 1986, iar in prezent are reprezentante in peste 20 de tari din lume din America de Nord si America de Sud, Europa, Asia, Australia si Noua Zeelanda.