In 2006 piata de retail de electronice, electrocasnice si produse IT&C si-a incetinit considerabil ritmul de crestere si a inregistrat scaderi pe majoritatea segmentelor de produse. Principalii jucatori au inregistrat o incetinire a cresterii, unii raportand chiar pierderi. Luna august a aratat insa un semn de revigoare a pietei in urma intrarii in tara a banilor celor care muncesc in strainatate, rezultate mai bune fiind asteptate si pentru sfarsitul de an, odata cu apropierea sarbatorilor de iarna.

Estimarile optimiste sunt intarite si de oficialii Altex, liderul pietei de retail de profil, care a inregistrat in luna august o crestere a cifrei de afaceri de 15% fata de luna anterioara. "Rezultatele financiare inregistrate pe primul semestru din 2006 sunt similare cu cele inregistrate in aceeasi perioada a anului trecut", a afirmat citat de NewsIn Dan Ostahie, presedinte Altex. Grupul a inregistrat o cifra de afaceri de 100 milioane de euro in primul semestru, presedintele Altex estimand pentru a doua jumatate a anului o cifra de afaceri de peste 150 milioane euro.

Vanzarile totale din piata in a doua jumatate a anului vor fi impulsionate de nivelul mare traditional atins in perioada sarbatorilor de iarna, dar si de cresterea recenta a vanzarilor, Altex propunandu-si sa depaseasca chiar vanzarile din 2005 care s-au ridicat la 274,3 milioane de euro. Cresterea vanzarilor din luna august inregistrata de Altex s-a datorat romanilor care lucreaza in strainatate, veniti in concediu cu sume importante de bani pe care le-au investit in electrocasnice de ultima generatie. Un alt motiv care a dus la cresterea vanzarilor a fost eliminarea de catre BNR a creditului cu buletinul ce a avut ca efect cumpararea cu bani gheata, potrivit lui Dan Ostahie.

Compania condusa de Dan Ostahie nu este singurul jucator din piata care si-a propus sa isi creasca afacerile in acest an. Grupul Flamingo International, al doilea jucator din piata, tinteste o cifra de afaceri de 160 milioane de euro in 2006, respectiv o cota de piata de 20%, desi piata de retail in Romania a inceput anul in scadere.

Scaderea a fost resimtita si in bilantul financiar al Flamingo International care a obtinut in primele sase luni din 2006 o cifra de afaceri de doar 94,12 milioane lei (26,69 milioane euro) si o pierdere de 1,74 milioane de euro. Pierderea a fost pusa si pe seama integrarii in grup al retailerului Flanco – achizitionat anul trecut, Flamingo International reunind in acest moment cinci lanturi de retail: Flanco, Flanco World, Flamingo, Flamingo Computers si Future Shop. Reteaua Flanco a avut vanzari de 92 de milioane de euro in 2005, iar reteaua Flamingo de 84 milioane de euro.

O imbunatatire a rezultatelor spre finalul anului este asteptata si de al treilea jucator din piata, Domo, oficialii companiei afirmand ca cifra de afaceri pe anul 2006 va depinde foarte mult de evolutia pietei din a doua jumatate a anului. "Nu putem estima o cifra a vanzarilor pentru 2006 la acest moment. Depinde foarte mult de evolutia pietei in a doua jumatate a anului. “Ne asteptam ca rezultatele ultimelor luni ale anului sa fie pozitive si sa echilibreze inceputul de an, care a fost sub asteptari, " apreciaa recent pentru Wall-Street Lorand Szarvadi, CEO Domo. Cifra de afaceri a Domo in 2005 s-a ridicat la 114,5 milioane euro.

O redresare a pietei este asteptata spre sfarsitul anului si de catre Dan Ostahie, care considera ca piata totala de retail va atinge cresterea prognozata de 5-10% fata de 2005, pentru ca incepand cu 2007 si 2008 cresterea pietei sa continue intr-un ritm mai alert. Pentru anul 2005 piata de profil a fost estimata la aproximativ 850 de milioane de euro, rezultatele pentru acest an depinzand foarte mult de sfarsitul anului cand vor trebui recuperate si pierderile inregistrate in primul semestru.

Sase milioane euro, investitie intr-un proiect greenfield

Altex a inaugurat al doisprezecelea magazin Media Galaxy, acesta fiind al doilea proiect de tip greenfield al grupului. Investitia s-a ridicat la aproximativ sase milioane de euro, noul centru comercial avand o suprafata de peste 7.000 de metrii patrati, fiind construit in continuarea galeriilor comerciale Carrefour.

„Dupa o prima asociere fericita cu Briscostore, Media Galaxy repeta acum experienta, incheiind un parteneriat cu un producator de mobila – Staer, pastrand conceptul original de magazine pe suprafate mari si destinatia predominanta de cumparaturi pentru intreaga gospodarie”a declarat Dan Ostahie. Principalii locatari ai acest nou centru commercial vor fi Media Galaxy si Staer, centrul urmand sa fie administrat de catre Altex Group.

Reteaua Altex cuprinde in prezent 120 de magazine, iar suprafata totala a celor doua lanturi de magazine detinute de grupul Altex insumeaza 60.000 de metri patrati. Domo are o retea nationala formata din 105 magazine, ce insumeaza 40.000 de metri.