Unitatea de productie din Turceni are rol strategic atat pentru Siniat Romania, care acopera 10 piete din Europa de Sud-Est, cat si pentru mediul economic din judetul Gorj.

Capacitatea anuala de productie a fabricii de la Turceni este de 27 de milioane de metri patrati, cat suprafata a peste 1.000 de km de autostrada.

Din 2016, Siniat va produce la Turceni si placi de gips-carton pentru aplicatii in medii cu cerinte speciale, precum: umiditate ridicata, rezistenta la foc, izolare acustica.

De asemenea, apa folosita in procesul de productie provine din apa de ploaie adunata de pe acoperisurile fabricii si din propriile puturi forate, limitand astfel consumul de resurse din orasul Turceni. Apa reziduala este, la randul ei, reciclata intern.

Siniat, investitie de 1 mil. euro pentru constructia drumului care leaga fabrica de drumul national

Totodata, Siniat a investit 1 milion de euro in construirea unui drum nou care leaga fabrica de drumul national. Astfel, este limitat impactul vehiculelor grele de marfa asupra comunitatii locale.

Odata cu inaugurarea noii fabrici si construirea noului drum, Siniat a dezvoltat o platforma industriala si deschide noi perspective pentru alti investitori in zona.

La noua fabrica, Siniat creeaza peste 80 de locuri de munca. Noii angajati, majoritatea din Turceni si din zonele invecinate, au fost pregatiti la fabricile Siniat din Romania, Italia si Germania.

Citeste si:

“Investim constant in tehnologie si utilizam materie prima de foarte buna calitate. Ne dezvoltam intr-un mediu economic stabil, cu potential ridicat. Obiectivul nostru este sa valorificam acest potential”, a declarat Marc-André Fritsche, general manager Siniat Romania.

Compania Siniat Romania este membra a grupului ETEX, unul dintre cei mai mari producatori si furnizori mondiali de materiale de calitate si solutii pentru constructii. Grupul ETEX este prezent pe mai multe continente: Europa, America Latina, Africa, Asia si Oceania. Desfasoara activitati in 44 de tari, avand circa 17.000 de angajati care isi desfasoara activitatea in 121 de fabrici.

Prin cele doua fabrici in care produce placi de gips-carton si ipsos, la Bucuresti si Aghiresu (judetul Cluj), Siniat Romania este unul dintre liderii locali in solutii pentru constructii. Deschiderea noii fabrici, la Turceni (judetul Gorj), pozitioneaza Siniat Romania ca fiind singura companie care foloseste gipsul rezultat din procesul de desulfurare a gazelor de la o centrala termoelectrica, in acest fel contribuind major la protejarea mediului inconjurator.

Compania furnizeaza produse si sisteme de gips-carton pentru numeroase proiecte, precum: sali de cinema (ex. Cinema City), industria hoteliera (ex. complex hotelier in Muntenegru), cladiri de birouri (ex. Green Court Bucharest), spitale (ex. Spitalul Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu), institutii de invatamant si facilitati sportive (ex. Stadionul Arena Nationala), centre comerciale (ex. Mega Mall, AFI Ploiesti) si rezidentiale (ex. Stejarii Country Club).

Compania Siniat concureaza pe piata locala cu francezii de la Saint-Gobain, prin divizia Rigips, si nemtii de la Knauf.